#31 Somnul de sub punte

de V. Umbreanu


La Gligoreşti, Arieşul prezintă o zonă foarte favorabilă pentru pescuitul la clean şi la somn.

Mai ales datorită repezişurilor dese, cu mici porţiuni cu apă lină şi adâncă.

Poate locul cel mai interesant este cel de sub punte.

Puntea mişcătoare, bine ancorată în cele două ţărmuri, este legătura dintre sat şi gara de pe linia Târgu Mureş – Războieni.

Dar şi un loc foarte frecventat de pescari.Cum cobori panta abruptă spre punte, dinspre stradă, ajungi în zona betoanelor, rămăşiţe ale fostei mori de apă din trecut.

Acolo, cotloanele sunt ocupate de somni, care ies la răpit mai ales noaptea, ori când apele se tulbură şi cresc din cauza ploilor.

Pescarii cu maşini coboară pe serpentina drumului grosier şi parcând vehiculele pe iarba de lângă punte, ocupă locul, pescuind.

Pe mine mă tentează malul opus, cu repezişul moderat, cu adâncime redusă, unde vitele satului se adapă în perioada amiezii.

Acolo, de ani buni, pescuitul la clean, cu pluta de tuleu, mi-a dat multe satisfacţii.

Momeala?

Gândacii de Colorado şi cosaşii, dar spre toamnă şi broscuţele, venite pe malul nămolos din bălţile apropiate.

În ziua cu pricina, pescuitul s-a transformat într-o aventură!

De dimineaţă, venit cu microbuzul de

5,15 din Câmpia Turzii, am trecut puntea şi am început pescuitul în amonte, din zona canalului balastierei.

Fiind sfârşit de august, apele limpezi ale râului dădeau speranţe pentru a savura pescuitul la clean.

Dar, de câţiva ani buni, înmulţindu-se balastierele, în aval de ele, tulbură apele şi produc schimbări, mai ales în reproducerea peştilor şi în viaţa puieţilor.

Totuşi, sunt zile în care, aceste aspecte sunt minime, cel puţin pentru noi pescarii, răbdători din experienţă.

Câţiva cleni m-au antrenat pentru restul zilei, speranţa în ascensiune îmi păstra vibraţia întregului organism.

Ajuns în amonte de punte, după ce vitele au părăsit zona, am lăsat raniţa pe iarbă, nu înainte de a mai lua o gură de apă, din sticla începută deja, şi am ajuns pe prundiş.

Ziua senină, cu o slabă adiere dinspre vegetaţia de pe râpa terasei Arieşului.

Dincolo de punte, pe malul dinspre sat, un băietan aduse la apă un cal, pentru a-l adăpa.

Cele câteva gâşte, ieşite din apă, se deplasau spre păşunea de lângă stadionul local.

Privind curgerea râului, cu apele mai puţin tulburi, după cum mă aşteptam, mi-am pregătit undiţa, mărind distanţa dintre cârlig şi plută, până la peste un metru şi jumătate.

Aşa am pătruns cu cizmele în apă, până la limita de protecţie.

Apoi, fără grabă, am derulat din bobina străveche, firul de nailon de 0,40, care se rotea la picioare, în spirale regulate.

Luând avântul potrivit, pluta cu broscuţa de la capăt, ajunse la peste 20 de metri distanţă, în apele repezi ale Arieşului.

După câteva mişcări de ajustare, pluta oprită tremura în bătaia curentului apei.

Aşa au trecut minutele.

Dinspre sat, zgomote de voci şi de maşini, treceau pe deasupra.

Puntea, se balansa la fiecare trecere de pieton.

Câte un tren, departe, pe linia ferată, întregea peisajul.

Peştişorii, puiet de clean ori albişoare, făceau câte un cerc pe suprafaţa apei, nu departe de mine.

La plută, nici o mişcare, nici o schimbare.

Gândurile, libere, activau ecranul conştienţei.

Frânturi din ştirile zilnice.

Politici europene, cu criza refugiaţilor.

La noi, lupta pentru putere, între partide egal de performante.

Apoi, alte imagini mentale, volumele mele, apărute ritmic.

Sau, viaţa fiului meu, departe în Vest.

Când, privirea este atrasă de ceva mişcare pe ape, sub punte.

Acolo, la peste 100 m. distanţă, ceva agitaţie.

Aşa, brusc, îmi reamintesc de apariţii din acea zonă, a unor somni sau a unuia singur, acolo, chiar în amonte de repezişul care urma.

Da, în căutare de pradă, în apele mici, în deplasări rapide, ridica valuri pe măsura gabaritului său!

Concentrat la maximum, gândesc.

Numai la prezent.

Acolo, sub punte, cu ape ceva mai lente, răpitorul a ieşit la acţiune.

În timpul care se scurge, cu vizorul atent focalizat, remarc încă de două ori activitatea.

Ţâşnirea răpitorului în grupul de peştişori!

Valurile formate!

Salturile peştilor norocoşi, în mişcări radiale.

Reflex, acţionez în consecinţă.

Părăsesc locul, înaintând lateral vreo 10 m., recuperând din mers firul şi lansând până departe.

Urmăresc pluta în deplasare şi în oprirea iminentă.

Urmăresc şi zona de sub punte, mai apropiată acum.

Dar şi mai liniştită.

Ce face oare somnul?

Somnul flămând.

Mai caută în jur peştişorii sau se deplasează mai la vale, către următorul repeziş?

Trec minute din nou.

Dar, în altă textură!

Într-o aşteptare emoţională, la mine frecventă şi totalitară.

Nici n-am mai evaluat şi o altă variantă.

Că, norocos eu, ar putea să vină în amonte.

Cele câteva zeci de metri.

Cu ochii fixaţi pe plută.

O văd.

O văd că tremură.

Că tremură altfel!

Că se mişcă înspre mijloc!

Înspre mijlocul râului!

Că prinde viteză!

N-am timp.

N-am timp să gândesc.

Mâna.

Mâna dreaptă.

Cu firul.

Cu firul din stânga.

Ambele.

Ambele se ridică brusc.

Şi şocul.

Şocul de la vârf.

De la vârful undiţei.

Care se înclină.

Se înclină într-un semicerc.

În direcţia somnului.

Pe care l-am prins.

Care s-a prins.

În cârlig.

În cârligul cu broscuţă.

Aşa a început aventura!

Aventura din acea zi.

Istorie.

Au fost minute şi minute.

Minute şi minute de încercări aprige de scăpare.

De scăpare a somnului din capcană.

Dar şi de recuperare treptată, de către pescar.

Ce n-a făcut somnul?

Să înoate către locul cu betoane, poate bârlogul lui.

Să înoate înspre repezişul din vale, cu ape mai violente şi mai adânci.

Să înoate în amonte, către locurile cu papură şi nămoluri.

Dar, tot ritmic, firul rezistând şi somnul obosind, recuperez metru cu metru firul de 0,40.

Undiţa elastică dar şi rezistentă şi-a făcut cu brio datoria.

Şi preţul.

Iată, somnul tot mai aproape.

În ape tot mai puţin adânci.

Până când i-am văzut coada negricioasă, ieşind din apă şi cu o voltă, să reziste tracţiunii nemiloase.

Atunci, recuperând, mă şi retrag către mal, pregătindu-mă pentru final.

Automat, evaluez, din mişcare, mărimea şi greutatea.

1 metru, 1 metru şi douăzeci de cm.?

7-8-9 kg.?

Eu, ieşit aproape din apă, cu peştele adus la 2-3 metri distanţă, observ brusca modificare a situaţiei.

Somnul, parcă revenit în simţiri, înoată în forţă în amonte, şi, fără nici o prevenire, scapă şi dispare, înotând în apele din nou libere pentru el!

Rămân perplex!

Ce s-a întâmplat?

Ridic undiţa şi studiez firul.

Incredibil!

Lipseşte cârligul cu broscuţa, înţeleg.

Dar lipseşte şi partea cu foiţa de plumb.

Foiţă, care, fusese fixată la peste 10 cm. de cârlig.

Ce s-a întâmplat, de fapt?

Simplu.

Peştele a înghiţit momeala până în stomac.

Cu firul cu plumb cu tot!

Şi, ce-a urmat?

Deplasarea bruscă înspre amonte a răzuit firul de 0,40 cu firezul lui de dinţi, tăindu-l cu uşurinţă.

Asta-i realitatea!

Dacă aş fi forţat mai mult acţiunea, puteam să provoc ruperea firului.

Dar, încrezător că totul se termină cu bine, am procedat „mai sportiv” şi iată consecinţele!

Obişnuit cu mulţimea de ratări, am continuat în consecinţă.

Merg la raniţă.

Extrag din ea punguţa cu ustensile, pun alt cârlig, o altă foiţă de plumb, o altă momeală, iau raniţa în spate şi continui pescuitul.

La clean şi la somn.

În acest sfârşit de august.


Bruxelles

8 februarie 2019


« »