#29 Trabantul

de V. Umbreanu

După câteva partide de pescuit pe Lacul Secălaia, unde m-a învitat cumnatul Nelu Nistor, mi-am luat revanşa.

Obişnuit cu râurile, unde mă simţeam ca acasă, a acceptat.

La sfârşit de august, iată-ne în micul Trabant gri.

Destinaţia, zona Gârbova, aproape de Teiuş.

O zi senină, cu apa curată a Mureşului, ideală pentru pescuitul la plută.

Momeala pentru cleni am procurat-o cu o zi înainte.

Cosaşi, gândaci de Colorado şi broscuţe.

Dar, el fiind sedentar, cu undiţa pregătită cu plumb, aveam şi râme negre.

La întrarea în Teiuş am părăsit şoseaua şi, pe un drum pietruit, am traversat calea ferată şi ne-am îndreptat către localitatea Beldiu.

Pe păşune apăruseră vitele în stânga, pe dreapta oile de la o stână.

Cu viteză redusă ne apropiem de primele case.

Stoluri de gâşte păşteau deja iarba umezită de rouă.

Rândunici, planau în viteză aerul răcoros de august.

Oprim sub nişte sălcii.

- Vreau să parchez aici, să fie umbră pentru maşină!

Comentariul mă surprinde pentru că ne înţelesesem să ajungem chiar lângă râu.

- Nu e bine, Nelule, până la Mureş mai sunt câteva sute de metri!

Şi, în continuare:

- Să avem maşina lângă noi, cu toate pagajele la discreţie!

Dar el se opune, că se va încălzi maşina.

- Şi de la râu o putem observa.

Completează:

- Pe aici sunt doar păsările, care n-au cum

să o pericliteze!

- Dar dacă vor veni copii la joacă şi nu-i poţi controla?

Replica mea nu l-a convins, asigurându-mă:

- Voi fi cu ochii pe ea în permanenţă!

Fiind mai matur decât mine, m-am conformat.

Golim vehiculul de raniţe, de plase şi de undiţe.

Închide uşile, asigurându-se de câteva ori că totul e în ordine.

Iată-ne, apropiindu-ne de apă.

Da, apele limpezi.

Spre stânga, către insula cunoscută, râul era mai lin.

Mai la vale, nu departe de sat, câteva repezişuri.

Cunoşteam ambele maluri, din anii precedenţi.

Nelu, întorcându-se către zona cu maşina, mă asigură încă o dată că a procedat corect.

- Vezi, de aici, voi ţine sub observaţie totul!

Şi, în continuare:

- De altfel, din când în când, o voi muta la umbră, să nu se prea încălzească!

N-am mai comentat, fiind inutil.

I-am dat cutia cu râme, spunându-i:

- Eu intru în repezişuri, să prind cleni, luând numai o geantă de şold, din când în când voi veni să pun captura în răcitorul portativ din raniţă!

- Du-te liniştit, eu rămân aici, la apa mai adâncă!

Aşa a început pescuitul.

Orele s-au scurs în febra concursului nedeclarat, dar subînţeles.

Vremea ideală, ca şi apa, ne-au ocupat atenţia.

Clenii, pentru mine.

Mrenele, pentru el.

Nici n-am prea avut timp să ne potolim foamea.

Răcitorul, cu calupul de gheaţă, se umplea de cleni.

Nelu, pescuia cu greutate, dar şi fuma tot timpul.

Revenind la răcitor, mă asigura că totul este în ordine.

În coşul din apă se zbăteau câteva mrene.

Maşina o mutase mai la umbră.

Arşi de razele soarelui, deşi cu pălării de paie amândoi, simţeam oboseala sfârşitului de zi.

Mai erau câteva ore până la apus, când Nelu, la ultima revenire la răcitor, îmi spune:

- Ar fi bine să ne oprim din pescuit, să ajungem acasă mai devreme!

Am înţeles că, nefiind antrenat cât mine, a ajuns la limită.

- Bine Nelule, putem pleca chiar acum, mai ales că ziua a fost fructuoasă!

Bucuros că l-am înţeles, ne luăm bagajele şi ne întoarcem, prin iarba uscată, la maşină.

Aceasta, acolo sub cele două sălcii, era înconjurată doar de găini şi gâşte.

Dar, apropiindu-ne mai mult, observăm că ceva nu este în regulă.

Nu că pe maşină era un cocoş.

Şi că maşina ajunsese iarăşi la soare.

Ci că trabantul avea, de ambele laturi, uşile deschise.

Grăbim tăcuţi paşii, în mod inutil.

Exclamaţiile şoferului, edificatoare: - Extraordinar!

Şi imediat:

- Nu se poate aşa ceva!

Ba se poate, gândesc în sinea mea.

Îmi venea să şi râd, când, ajunşi lângă maşină, din ea, zburătăcesc nişte găini!

- Extraordinar, extraordinar!!

Remarcile uluite, chiar îngrozite, nu mai contenesc.

Eliberaţi de bagaje, ne învârtim în jurul maşinuţei, uluiţi de realitate.

Înăuntru, pene şi excremente peste tot!

Dar, mult mai gravă constatarea şoferului când a privit ceea ce era la bord.

Volanul era la locul lui, dar celelalte mecanisme dispăruseră, în mare măsură.

Demontate şi rupte!

Vocabularul colegului de pescuit era foarte limitat.

Extraordinar şi iar extraordinar.

Eu tăceam, respectând gravitatea situaţiei.

Nu îndrăzneam să lansez nici un reproş.

Sfatul meu de dimineaţă, nu mai trebuia amintit.

Ce rost mai avea?

În înserarea care se apropia, doar găinile şi cocoşul ne erau tovarăşi de catastrofă.

După minutele de stupoare, Nelu Nistor, cumnatul meu, salvă epilogul de disperare.

Tot meşterind la sârmele de la bordul maşinii, reuşi să pornească motorul, improvizând contactul.

- Repede, să urcăm bagajele, până nu se opreşte motorul!

Cu ce viteză am încărcat singur raniţele, coşul cu peştii şi undiţele, şi să urc în dreapta şoferului!

Pe păşune, vitele se apropiau de sat.

Mai departe, oile ajunseseră deja la stână.

Doar trabantul, umil şi neconsolat, se întorcea din satul arhaic, spre lumea civilizată.

Dar, aşa să fie, oare?

Câmpia Turzii

21 mai 2018