#22 Betoanele

de V. Umbreanu

Vara aceasta este vara somnilor!

Pe ape cu variaţii mici de debit şi culoare, şi la plută şi la plumb, pe lângă clenii obişnuiţi, au intrat şi somnii în competiţie.

După câteva zile pe lacurile de la Tăureni, o zi sau două, am schimbat pescuitul.

Parcă sătul de avalanşa caraşilor, obişnuiţi cu mămăliga preparată de mine, abia aşteptam parcursurile pe Arieş şi pe Mureş.

De-o parte şi de alta a confluenţei celor două râuri.

Mai mult la plută, cu broscuţe, gândaci de Colorado, cosaşi şi lăcuste.

Dar şi la greutate, seara, înainte de trenul de la ora 9.

Acum sunt în zona bărcii de la Lunca Mureş pentru Noşlac.

Mai am 10 zile de concediu, aşa că profit de această lună august, deosebit de performantă.

Dis-de-dimineaţă, am triat ţărmul din curbură, de la barcă, până aproape de "pietrele" de la Războieni.

Câţiva cleni şi un pui de somn de peste un kilogram ocupă răcitorul din raniţă.

Mureşul, cu apele numai bune de pescuit, nici limpezi, nici tulburi.

Acolo, la Pietre, am zărit de departe câţiva pescari şi m-am oprit.

Fiind aproape de miezul zilei, flămând

de-a binelea, m-am hotărât să mă întorc la barcă.

Să pescuiesc în bulboana de mai în sus, unde să-mi şi astâmpăr foamea.

Deşi cald, briza obişnuită a Mureşului mă răcoreşte, mai ales în zona braţelor.

Pălăria de paie, cu elastic, mă ajută împotriva insolaţiei.

Pe drum, în stânga, între bălţile cu multă papură, se aude conversaţia împletitorilor de nuiele.

În dreapta, lanurile de porumb şi alte bălţi, năpădite de brădişor.

Cu paşii ritmici, ajung la locul planificat.

Nu este ocupat!

Dincolo, în apele mai mici, câţiva băieţi se scaldă în Mureş.

Nu mă deranjează.

Dau raniţa jos şi desfăşor nailon de pe bobină.

Potrivesc broscuţa din cârlig mai bine şi ridic pluta de tuleu la o adâncime de peste 2 metri.

Arunc în larg dar trag de plută până se stabilizează în apropierea salciei.

Las undiţa pe iarba ţărmului înalt şi cobor pe treptele săpate de pescari, până la apă.

Mă spăl şi pe faţă şi revin la raniţă.

Scot punga cu merinde şi iau loc lângă undiţă.

Privesc pluta nemişcată.

Amiaza mea?

Pâine cu unt, cu roşii şi ardei.

Apar câţiva pescăruşi, controlând suprafaţa râului.

De dincolo, băieţii au plecat spre sat.

Şi la barcă este linişte.

În sfârşit, mi-am terminat porţia.

Mai am pentru seară, feliile cu pâine şi gem de caise.

Strâng totul în pungă şi beau apă dintr-o sticlă de o jumătate de litru.

Din a 2-a, pe prima am golit-o până acum.

Mai am una neîncepută.

Ce să fac?

Aici n-a tras nici un peşte.

Înseamnă că mă voi deplasa în amonte, către repezişurile cu insule, din zona betoanelor.

Ce bune locuri sunt pentru pescuitul clenilor!

Abia aştept să le încerc din nou!

Cu raniţa în spate, peste plasa de şold, cu undiţa strânsă, mă deplasez într-acolo.

Tot pe ţărmul înalt, ocolind aracul şi bălţile înnămolite.

Trecând pe lângă dubiţa roşie, părăsită de câţiva ani aici.

Peste sălcii zăresc în repezişuri doi pescari, în costume de baie.

Cred că pescuiesc la scobari.

Văzând locurile ocupate, mă hotărăsc pentru betoane.

Ciudate betoanele!

Aduse de undeva, cu viiturile de primăvară, stau înfipte în pietriş, cu o mulţime de gunoaie şi crengi încâlcite.

În trecut am prins câţiva cleni dar am avut şi agăţături, cu câteva cârlige sacrificate în adânc.

Între două blocuri, cu rămăşiţe de ţevi, apa este mai adâncă, aproape de doi metri, cu o porţiune favorabilă, a unui mic vârtej.

Acolo voi pescui!

Cobor de pe ţărm şi trec micul repeziş, fără să-mi pună în pericol cizmele.

Pe insula uscată, las raniţa şi pregătesc undiţa, fixând broscuţa în cârlig, mai bine.

Reduc din adâncime şi, după ce desfăşor câţiva metri de fir, lansez peste betoane în repeziş.

Trag de nailon până ce pluta ajunge la margine, cu momeala în adâcuri.

Pescarii din repezişuri comunică între ei.

Dinspre balastieră, uruitul mecanismelor.

Pescăruşi, pe deasupra.

Privesc pluta şi-i aştept semnalele.

Trec minutele, fără să se întâmple ceva.

Ridic undiţa şi recuperez din fir.

În cârlig, broscuţa.

Ia să mai adaug una!

Scot din ciorăpel o broscuţă viguroasă, care ajunge lângă cealaltă.

Cine ştie, poate aşa este mai tentantă oferta!

Arunc şi, după câteva manevre, pluta revine la locul de dinainte.

Au mai trecut câteva zeci de minute, în acalmia după-amiezii.

În jur, nici o schimbare.

Privirea, când spre plută, când în peisajul din jur.

Sigur, firul se întinde încet şi degetele simt mişcarea!

Modificarea.

Privesc, brusc încordat, pluta.

Pluta, care se deplasa încet, într-un fel de cerc.

După care se afundă şi dispare de la vedere.

Din cauza betonului, nu mai văd pluta, dar firul, încet-încet, mi se trage din palme.

Ridic undiţa, contrând mişcarea din adânc!

Arcuită, face semne disperate de opunere!

Simt acut peştele din adânc!

Care vrea să scape!

Dar care, n-are unde să se deplaseze, din cauza repezişului cu apa mică!

Asta este, vrea să se ascundă în bârlogul de sub betoane!

Să intre acolo, de unde cine-l mai poate scoate?

Trag de undiţă s-o stabilizez, să nu cedez nailon!

Mişcările puternice ale somnului îmi trag de fir, care se freacă de marginile tăioase ale betonului.

Când, ditr-o dată, firul e liber!

Peştele a scăpat din cârlig.

Recuperând nailonul, mi-a rămas viu în memoria de moment, drumul cârligului cu vârf ascuţit, pe bolta palatină a peştelui.

Ca o ancoră, care se freacă neputincioasă de suprafaţa dură a adâncului.

Ancora în cauză, micul cârlig nr.4, în gura enormă a răpitorului.

Vă închipuiţi că am părăsit zona?

Nici vorbă!

Cu o altă momeală în loc, am aruncat tot acolo, aşteptând ca somnul flămând să uite de înţepătură.

Dezamăgit, am renunţat către seară, pentru clenii care mă aşteptau, înfometaţi, în apele Mureşului.

8 ianuarie 2016

Câmpia Turzii