#21 Pe dig

de V. Umbreanu

Coborând din trenul de noapte, la Tăureni, înainte de apariţia zorilor, mă bucur de norocul meu.

Că şi astăzi, sunt liber.

Liber, în natură, pe malul unei ape.

Acum, pe lacul cel mare de la Tăureni.

Mă gândesc iarăşi, cum se leagă etapele până formează evenimentul.

Seara, planul şi bagajele.

Mă trezeşte ceasul, la ora 2.

Acasă sunt singur.

Mama, a trecut în nefiinţă acum trei ani.

Fiul meu, în capitală, în căutarea unui serviciu.

Eu, profesor în localitatea natală.

Ajuns lângă lac, întrerup filmul şi păşesc pe solul umed către salcia pletoasă, de la marginea comunei.

Câinele sur, de după gardul şubred, se trezeşte şi latră, speriind raţele care măcăie.

Trec de salcie, în liniştea restabilită.

Pot continua desfăşurarea firului, cu legături norocoase.

După ce închid poarta, mă grăbesc să ajung lângă Club, pentru o ocazie.

Raniţa jos, cu undiţa şi minciogul legate, peste ea.

Chiar a treia maşină opreşte, spre satisfacţia mea.

O Dacie, de Mureş.

- Bună dimineaţa, vă rog până la Luduş!

Şoferul acceptă şi-mi face semn să urc.

Aici, la lac, am ajuns, pe întuneric încă, lângă şandramaua cu pereţi de beton.

Plină cu murdării, de la cei care o folosesc pe rol de latrină.

După ce scap de miros, ajung pe digul dintre lac şi pârâu.

Aici, pe teren sigur, înaintez către locul meu, între două zone cu papură.

Ajuns acolo, las în iarbă undiţa şi raniţa, pe care o deschid şi ajung la punga cu mămăligă de momit, de deasupra răcitorului cu gheaţă.

După ce extrag un bulgăre, îl zdrobesc în câteva bucăţi pe care le arunc în lac, la 8-10 metri distanţă.

La orizont, pe deasupra dealurilor de la Sânger, se vede banda luminoasă a zorilor.

Mai am timp până încep pescuitul şi mă aşez jos, lângă bagaje.

Refac segmentele drumului.

Coborât înainte de barieră, mă grăbesc la halta Luduş Sat, pentru a urca în trenul iminent.

Privesc ceasul şi ştiu că a plecat din gara mare.

Acesta-i norocul meu de astăzi!

Că am ajuns la trenul de 3.

Restul, e simplu.

Acum, pe dig, mă ridic şi desfac sforile, pentru a elibera segmentele undiţei, de doar trei metri şi jumătate.

Încă nu am una mai mare.

Lumina, încet-încet, destramă bezna nopţii.

Cu atenţie, desfăşor firul de 0,14 de pe bobină, nerăbdător să încep pescuitul la caras, la plută.

De pe lac se aud plescăituri.

Peştii încep să fie activi, la suprafaţa lacului.

Un fior de bucurie mă inundă.

Las undiţa jos şi mă aplec spre punga cu mămăligă, din care iau un alt bulgăre.

Acesta va fi pregătit pe loc, pentru cârlig.

Cârligul nr.4.

Aşa-mi place să pescuiesc la caras, cu un cârlig mai mare, pentru caraşi mai mari.

Frământ mămăliga, imbibând-o cu apă din lac, până se face destul de moale, dar să rămână pe cârlig.

Privesc lacul, tot mai vizibil până mai departe.

Găinuşele îşi fac apariţia.

Din spate, pe pârâu, se aud raţele sătenilor.

Dinspre sat se apropie o maşină.

Dau de-o parte raniţa şi las loc să treacă pescarii.

Reiau prepararea mămăligii, adăugând aromă din sticluţă.

Când cred că este perfectă o şi încerc.

Arunc în locul momit şi sunt atent la distanţă.

Pluta din tuleu subţire îmi indică adâncimea.

O ridic până stă vertical.

Nici n-a ajuns bine în poziţie că a şi făcut mişcarea aşteptată.

Rotită pe loc şi cufundată către larg.

Înţep uşor şi, îmi vine în întâmpinare primul caras!

Din raniţă scot plasa cu ţăruşul pregătit şi peştele ajunge în apă, zbătându-se în ea.

Tot din raniţă iau legătura cu beţe uscate pentru a pregăti plasa, cu deschiderea la îndemână.

Aşa a început distracţia!

Oră de oră.

Aruncat, urmărit pluta.

Agitaţia caraşilor, acolo, în adânc.

Jos, la picioare, plasa cu tot mai mulţi caraşi.

Pescarii, în jur, ca de obicei, zgomotoşi.

Mămăliga din cârlig, luată rapid în primire de turma de caraşi, într-o competiţie acerbă.

Mi-e foame dar nu am timp să mănânc!

Prefer să mai aştept.

Până trag caraşii, nu merită să pierd timp cu mâncarea.

Poate mai târziu!

Caras după caras, uneori şi 2-3 pe minut!

Dar şi cu ratări, din cauza grabei.

Câţiva au căzut din cârig chiar lângă mine, la marginea lacului.

Unul a nimerit direct în plasă!

Lansez şi aştept.

Aştept, semnalul plutei.

De ea depinde totul!

Surpriza a venit pe neaşteptate.

Fără nici un avertisment.

Aşa este surpriza!

Pluta înspre adânc şi înspre larg.

Ridic undiţa, cu o înţepare uşoară.

Dar, firul tras cu putere îmi arcuieşte undiţa şi chiar de la degetele care-l ţin, lângă bobină, se rupe, cu un sunet scurt.

Ce-a fost asta?

Un crap, doar un crap mare poate să rupă nailonul de 0,14 atât de repede!

Dacă aş fi ştiut, îi puteam lăsa fir de pe bobină!

L-aş fi obosit, lăsându-l şi recuperând, cum fac pescarii pricepuţi.

Dar eu, obişnuit doar cu peştii mărunţi, sunt luat prin surprindere.

Retezat din avântul zilei, refac, încet, instalaţia.

Apoi, cu bobul de mămăligă şi alt cârlig nr.4, lansez în acelaşi loc şi iau hotărârea aşteptată de mult, de organism.

Să mănânc.

3 ianuarie 2016

Câmpia Turzii