#13 Insula de la Gheja

de V. Umbreanu

În anii de liceu am avut puţini colegi care să-mi devină prieteni.

Unul a fost T.G., poate şi din cauza felului său, în fond glumeţ, în aparenţă serios.

O combinaţie interesantă!

Dar, când a povestit despre pasiunea pentru pescuit, mi-a atras imediat atenţia.

Era şi una din pasiunile mele, din cea mai fragedă copilărie.

Stăteam tăcut şi-l ascultam, cum pescuia vara, în apropierea abatorului din Turda.

Încă păstrez în albume fotografii din acea perioadă, mai ales din zona Mormântului lui Mihai Viteazul.

După liceu, fiecare şi-a urmat drumul în viaţă.

Abia după cinci ani ne-am reîntâlnit, întâmplător, în luna septembrie.

Mi-a spus că urmează o carieră militară.

Dar, tot pescuitul ne-a unit, după atâţia ani.

M-a surprins propunându-mi să realizăm împreună un pescuit de 3 zile!

Mai are puţine zile de concediu.

Unde?

Pe insula de la Gheja!

M-a convins pe loc, să devin parte egală la aventură.

Cunoşteam zona.

- Cum ajungem acolo?

- Cu trenul până la Luduş, apoi pe jos!

Da, sunt câţiva kilometri buni până în sat!

- Şi nopţile, cele două nopţi?

- Pescuim şi dormim pe insulă!

Da, teoria sună bine, dar vremea, schimbările de vreme?

- Dar dacă va ploua?

- Avem pelerine pentru ploile scurte, cele lungi, de toamnă, vin mai târziu!

M-a convins!

Ne-am hotărât pentru întâlnirea din gară, la Câmpia Turzii, dimineaţa.

Fiecare cu bagajele lui şi cu momelile lui.

- Ce facem cu peştii?

- Stai să-i prindem întâi!

Tot el completează:

- Te duci în sat şi-i schimbi cu mâncare!

M-a umflat râsul!

Şi pe el, dar, cu felul lui de a fi, mi-am dat seama că era o soluţie bună.

Ne-am despărţit înţeleşi.

Aveam două zile de pregătiri.

Mai ales pentru procurarea momelilor.

Coropişniţe.

Râme negre.

Cosaşi.

Au trecut repede zilele.

Pentru că abia aşteptam să treacă!

Mama şi bunica, aflând de plan, au devenit îngrijorate.

Că e prea departe.

Că sunt prea multe zilele.

Dar, cu entuziasmul meu, cu energia debordantă, le-am mai liniştit.

Le-am explicat traseul până acolo, zona, cu repezişul, cu insula.

Ultima frază, care le-a tăiat temerile, a fost:

- Fiind o vară secetoasă, apele sunt scăzute şi, de altfel, noi nu pescuim în bulboane.

Totul a decurs conform planului.

Am strâns momeală.

Mâncarea obişnuită: pâine, slănină, ceapă, ardei, sare.

Când a venit vorba de apă, i-am explicat mamei cum ne descurcăm cu ea acolo.

Din Mureş sau apă freatică!

Haine: jerseul, bluza de doc, fularul negru, basca, şosete, pelerina tatei şi cizmele lui.

Cu strângere de inimă, că a murit în toamna trecută!

Bani aveam, de la câştigul de la ICAR.

Până la începutul lui octombrie sunt încă în vacanţă.

Parcă am visat şi mă trezesc numai când coborâm din sat către insulă.

Cerul, senin.

Aerul, cald.

Mureşul, scăzut, cu apele limpezi.

În zonă, nici un pescar!

Ce mai dorim?

Să tragă peştii!

Şi au şi tras!

Acum, după atâţia ani, cele trei zile petrecute pe insulă şi în împrejurimi, parcă au intrat în istorie.

Cu ce să încep?

În ce ordine să povestesc?

Colegul de liceu s-a dovedit un pescar excepţional!

Dacă şi eu sunt pasionat şi am experienţă destulă, realizările lui m-au plasat foarte departe, în urmă, la marginea concursului.

Pentru că a fost un concurs, dar, nu între cei doi pescari, cum s-ar fi putut înţelege.

Nu!

A fost un concurs cu un singur participant, colegul meu de liceu!

Ce să mai zic?

Mrenele au fost pe locul întâi, ca număr, ca greutate şi ca spectacol!

Acolo, pe insulă, sub repezişul puternic.

Cu firul în viteză.

Cu pluta lungă.

Cu râmele negre din cârlig.

Să fii văzut cu câtă artă şi îndemânare reuşea să prindă şi să aducă mrenele!

Mrene de 2-3 kilograme!

Din repeziş!

Pe prundişul şi pe nisipul insulei!

Cum râdea de bucurie!

Cum comenta, vorbindu-le!

Cum mi le dădea în primire, să le pun în plasa croşetată de mama!

Cum se zbăteau în plasa, prinsă de un ţăruş, bine înfipt în mal!

Dar nu toată ziua trăgeau peştii, mrenele pentru el, clenii pentru mine.

Dimineaţa şi seara.

În rest, el se odihnea, făcând plajă sau înnotând.

Eu, încă din a doua zi, încărcat de peşti, am urcat în sat pentru valorificare.

Ce succes am avut!

Cum se grăbeau sătencele să mă răsplătească pentru peşti, cu pâine, ouă, caş şi brânză, cu ceapă şi ardei,

Până să revin pe insulă, am aşteptat ca ouăle să fie fierte.

Practic, eu m-am ocupat mai mult cu schimbul de produse, ca un adminstrator.

Am fost şi norocoşi.

Pentru zilele calde şi senine.

Pentru nopţile, privind stelele, culcaţi pe spate, rezemaţi de raniţe, amintindu-ne de anii de liceu.

Adormind, cu cântecul greierilor.

Fără să ne supere prea mult ţânţarii.

Ce repede au trecut cele trei zile de pescuit!

În ultima zi, cu raniţele şi undiţele, pregătiţi să traversăm satul, ne mai întoarcem o dată să privim insula.

Insula, care a fost atunci, numai a noastră!

Câmpia Turzii,

13 decembrie 2015