#10 Somnii

de V. Umbreanu

În sfârşit, planul se realizează.

De când am descoperit locurile de pescuit de la Bogata, cu insula de lângă gară şi râpa din aval, intenţia de a continua investigarea, clipi pe firmamentul interior.

Clenii şi somoteii, de mai departe, mă aşteptau la întâlnire.

Acolo, din marea curbă, dintre Bogata şi Aţintiş.

Coborând în mica staţie c.f.r., ştiam din alte dăţi, că barcagiul va fi prezent şi că voi putea trece pe celălalt mal şi la amiază.

Aşa a şi fost.

Până aproape de înserare, cu raniţa în spate, în care era şi răcitorul, cu undiţa de bambus, am încercat toate locurile.

Repezişuri şi ape line.

La rând, încercând cu broscuţe, cu gândaci de Colorado şi cu cosaşi.

Dar, spre surprinderea mea, clenii şi somoteii n-au venit la întâlnire.

Apa, destul de limpede.

Cerul senin, cu câţiva nori cumulus.

Briza de râu, discretă.

Nici un peşte n-a ajuns în răcitor!

Ore şi ore de încercări, cu răbdare şi perseverenţă.

Curba, cu locurile sale.

Iată şi ţeava, de care am auzit!

Trecând de ea, ajung în faţa sălciilor de pe celălalt mal.

Mureşul, la poalele dealului, înainte de un repeziş.

Aici mă hotărăsc să rămân peste noapte.

Să schimb pluta cu plumbul şi să pescuiesc în faţa sălciilor.

La somn.

Înserarea se lasă, în timp ce îmi tai un crăcan pentru vârful undiţei şi un ţăruş pentru bobină.

Bobina veche, construită de tata în Combinat, acum îmi este o preţioasă moştenire.

Din raniţă scot pulovărul negru, fularul şi pelerina, pe care le pun alături.

În acest moment, aud glasuri din amonte şi întorcându-mă zăresc două bărci cu câte doi pescari, care, vâslind cu putere, se apropie rapid.

Vorbesc ungureşte.

Deşi nu cunosc limba, înţeleg despre ce este vorba.

Intră în zona sălciilor şi cred că nu m-au văzut, cum stau tupilat sub râpă.

Fiecare barcă posedă câte o prăjină de 4-5 metri.

Vor să pună pripoane şi prăjini, cu peştişori vii ca momeală.

Pentru somni.

Vorbesc tare şi sunt veseli, chiar gălăgioşi.

Înjură frecvent.

Cred că sunt şi băuţi.

Până se face întuneric au tot muncit din greu, apoi bărcile s-au întors, vâslind cu schimbul.

Lanternele puternice măturau suprafaţa apei şi tăiau întunericul în fâşii de lumină.

În ora lor de activitate am luat cina obişnuită: pâine, slănină, ceapă şi gogoşari.

Când s-a făcut linişte, am aranjat la cap raniţa, ca pernă.

Din sticlă am băut apă.

Îmbrac pulovărul şi-mi trag basca peste urechi.

Cei câţiva ţânţari dispar după loviturile mele.

Îmbrac şi pelerina şi mă înfăşor cu fularul.

Pregătit astfel, pentru noapte, iau undiţa în mâini şi mă întind pe iarbă, cu capul pe raniţă.

Sus, cerul cu stelele.

Jos, râul cu apele sticlind din loc în loc.

Aşa au trecut orele, fără să le simt ca timp.

Doar gânduri libere.

Doar aşteptări, cu undiţa în mâini.

Ca şi ziua, nici o trăsătură.

Nici nu ştiu cum am adormit.

Aşa mi se întâmplă întotdeauna.

Dar trezirea, bruscă, a avut cauze externe.

În liniştea nopţii şi a somnului meu netulburat, trosnetele puternice, chiar sinistre,

mi-au scos luciditatea din bezna subconştientă!

Acolo, pe celălalt mal, cineva rupea ramurile sălciilor.

Când câte una, cu pauze de aşteptare, când în grupuri înfricoşătoare.

Nu-mi venea să cred!

Aşa ceva nu mi s-a mai întâmplat!

La undiţa mea, cu două broscuţe în cârlig,

nu venea nimeni.

La momelile din zona sălciilor, în schimb, era mare agitaţie!

Abia înainte de a se face ziuă, am readormit.

Dar trezirea, tot din cauze externe s-a petrecut.

Stând ghemuit în locaşul meu, ca un trăgător de noapte la pândă, văd cum se apropie, prin ceaţa diafană, cele două bărci, cu locatarii lor.

Din nou, limba maghiară.

Din nou, gălăgie exuberantă.

Şi, din nou, înjurăturile.

Se putea altfel?

Dar, treaz de-a binelea, mă amuz anticipat.

Nu vreau să fiu în locul lor, numai ca pescar, bineînţeles!

Mă văd şi acum, cum stam, pironit locului, neobservat nici în zori, de colegii de breaslă.

Auzul îmi înregistrează spectacolul.

Uimirea lor!

Strigătele lor!

Dezastrul locului!

Minute şi minute de sonor la maximum.

Nemişcat, cu undiţa în mâini, cu capul rezemat de raniţă, îi văd revenind.

Lopătând din greu, obosiţi.

Fără să mai vorbească, într-o linişte mormântală.

Nici după ce au dispărut la orizontul ceţii, n-am părăsit locul de odihnă.

Deşi, acut, foamea mă obliga la reînnoirea energiilor, pentru ziua care mă aştepta.

Pescuitul la plută.

La clean şi la somn.

Câmpia Turzii

1 decembrie 2015