#06 Peştii din şanţ

de V. Umbreanu

Când am aflat că Tata este pescar şi i-am văzut undiţa am zis, îmi amintesc:

- Şi eu sunt pescar!

- Dar n-ai undiţă, mi-a răspuns pe loc,

râzând, pregătindu-şi undiţa de bambus.

Stam lângă el, minunându-mă de beţele noduroase, cu inele albe, de ceramică.

Cele trei segmente, tot mai subţiri spre vârf, se îmbinau prin ţevile de la capete.

Am învăţat pe loc, denumirile: bambus, ţevi, mâner, inele, ceramică, bobină, mătase naturală, plută, cârlig, plumb.

Bobina, pe care era înfăşurat firul de mătase naturală, împletit, părea o jucărie minunată, cum o puteam învârti cu ajutorul micilor mânere.

Dar, abia dacă-mi dădea voie s-o ating.

Să o ating şi să-i rulez încetişor mecanismul.

Mi-a arătat şi butonul pentru frână.

Ce sunet scârţâitor producea!

Sau cârligele.

Adevărate bijuterii!

Unele albe, altele gri.

Mi-a spus că le poate fabrica în uzină, pe unele.

Sau plutele de tuleu, cu inele de la sârmele de cablu, negre, şi ele împletite.

Se vedeau firele din ţesătură.

Sau foiţele de plumb, tăiate la diferite dimensiuni.

Îl invidiam deja, când îşi pregătea uneltele de pescuit şi raniţa mare şi încăpătoare, din pânză cafenie şi curele late, chiar şi la buzunare.

- O să-ţi fac şi ţie o undiţă, în curând, m-a asigurat Tata la plecare.

Nu ştiu cât timp a trecut, dar într-o zi, venind de la servici, avea în mână o nuia uşoară, vopsită în alb.

Chemându-mă la el, în bucătăria de vară, mi-a dat în primire undiţa.

De băţul alb era legată o sfoară, nu ca firul de mătase de subţire, cu un cârlig mare la capăt.

- Dar n-are plută! fac eu observaţia imediat.

- Aceasta este doar de antrenament, pentru acasă, şi n-ai nevoie de plută!

- Şi unde voi pescui?

- În şanţ! spune Tata, râzând satisfăcut.

- Dar în şanţ nu este apă şi nici peşti!, răspund eu îmbufnat.

- Ba da, va fi apă, când plouă!

- Dar peştii?

Râzând şi mai tare, dar revenind repede serios, îmi explică în amănunţime cum voi proceda.

După ploaie, şanţurile cu iarbă se umplu cu apă.

Apa va curge destul timp, trecând de la o gospodărie la alta prin inelele de beton.

Eu, pregătit din timp, voi arunca în apă, încă de la vecini, peştii pe care îi voi prinde.

Care peşti?

Bucăţi de tuleu, hârtii, cutii de la crema de ghete, crenguţe uscate, buruieni.

Era să mă apuce plânsul!

Adică, să pescuiesc gunoaie?

Chiar aşa i-am replicat Tatei.

- Să pescuiesc gunoaie?

M-a luat în braţe şi m-a mângâiat pe părul tuns scurt.

Ce puternic era Tata!

Ce mic mă simţeam eu!

Dar a repetat de câteva ori, foarte serios:

- Te antrenezi pentru pescuitul adevărat!

N-am plâns, dar nici prea împăcat n-am fost.

Am luat băţul, cu firul de sfoară înfăşurat împrejur, până la cârlig şi l-am pus în târnaţ, după lada din stânga.

Şi am aşteptat ploaia.

A fost o ploaie scurtă dar suficientă să transforme curtea într-o baltă.

Abia aşteptam să se termine şi să fug afară, în stradă.

Dar, când încă mai picura din frăgar, desculţ, în apa caldă de vară, odată ajuns lângă şanţ, am constatat că uitasem de peşti.

Uitasem să-i pregătesc pentru antrenament.

Fuga înapoi!

Înapoi, la jupii de tulei de lângă şira de paie.

Raţele măcăind speriate.

Câinele nostru, Leu, ieşit din cuşcă la joacă, zornăind cu lanţul prin noroi.

Rup la repezeală tuleii, udându-mă pe cămaşă şi pe pantalonii scurţi, în carouri.

Înapoi, la stradă.

Apa mai curge prin şanţ, murdară, ducând la vale resturile plutitoare.

Duc peştii până la podeţul de la Fülöp-neni şi-i arunc în apă.

Revin lângă poarta noastră, desfac undiţa şi aştept.

Aştept să vină peştii.

Privesc până dincolo de podeţul noastru şi nu văd nimic.

Las undiţa şi merg înapoi, în cercetare.

Da!

Fragmentele de tulei s-au blocat la intrarea în podeţe.

Intru în apă şi le ajut să intre pe cursul de apă.

Revin pe poziţie şi aştept.

Iată, de sub podeţul nostru, apare primul transport.

Prima bucată de tuleu.

Plutind lin, se apropie de mine.

Atunci, arunc undiţa în apă şi, când cred că este bine, smucesc cu putere.

Cârligul mare prinde tuleul şi-l saltă din apă prin aer, căzând lângă mine.

Ce satisfacţie!

Am înţeles de la început rostul antrenamentului.

Antrenament, pe care, în lunile următoare, l-am realizat perfecţionându-l.

În pofida glumelor copiilor din vecini.

Ce satisfăcut eram, când, alături, după câte o ploaie bogată, stăteau întinse cutiile, cocenii, frunzele, tuleii.

Peştii din şanţ.

29 mai 2014