#28 Maria Gâmbuţaş

de V. Umbreanu

În sfârşit.

În sfârşit, a sosit şi timpul acestei povestiri.

De ani de zile o port în cuptorul coacerii.

Până când aluatul, alcătuit şi frământat al cunoaşterii, prin inspiraţie, este copt pentru apariţia în public.

Totul a pornit de la ideea din anii 60.

De când, după transferul reuşit, am ajuns profesor la Şcoala din comuna Poiana, dintre Turda şi Câmpia Turzii.

Când, prin naveta zilnică, pasiunea prntru citit, a devenit cunoscută şi pentru colegii din şcoală.

Folosind la maximum timpul, citeam şi în aşteptarea autobuzului în staţii, mai ales la barieră dar şi în înghesuiala din mijlocul de transport.

Şi în şedinţele plictisitoare.

Atunci, la sugestia directorului şcolii, Vladimir Bodocan, am ajuns difuzor de carte, cu acte în regulă.

Primii ani au fost fulminanţi!

O efervescenţă culturală şi comercială în şcoală dar şi în afara ei.

Elevii, colegii, prietenii, au avut prilejul să-şi procure volume pentru bibliotecile personale, în rate.

De la depozitul Cooperativei „Potaissa” şi chiar din comunele învecinate, din care returnam cărţile nevândute, în mod oficial, spre uimirea gestionarilor.

Dar, din păcate, n-a durat mult.

Apariţiile de carte bună au fost blocate după vizita „istorică”, a tovarăşilor dictatori, în China şi Coreea de Nord.

Cărţile vândute la pachet, erau asfixiate de maculatura politică.

Aşa că, pasiunea mea oficială s-a transformat într-un comerţ de tip anticariat „la negru”, comercializând prin sistemul cerere şi ofertă, cum se petrece după 1989 şi în practica de fiecare zi.

Răscolind librării şi anticariate, procuram cărţile interesate, prin folosirea taxării de 10-20%, uneori chiar mai mult.

Sigur că trebuia o evidenţă strictă, ţinută la zi.

Acum pot intra în subiect.

În primii ani de după 1990, printre colegii de şcoală, a apărut un profesor de istorie, navetist din Cluj.

Cititor pasionat.

Prin dânsul, i-am cunoscut sora, învăţătoare şi directoare într-o şcoală mică

dintr-un cartier clujean, din zona Atelierelor CFR.

Solicitat fiind să primesc lista de cărţi din comandă, am descins la şcoală, înainte de ultima oră de curs, ora 12.

Aşteptând clopoţelul să sune, am descoperit în holul şcolii un panou tip gazetă de perete, cu un subiect istoric surprinzător: Marija

Gimbutas.

Sunetul clopoţelului m-a surprins studiind biografia detaliată a acestei personalităţi istorice, o noutate şi pentru interesul meu polivalent.

Dar, surpriza a fost mai neaşteptată cu privire la sonorizarea numelui care, în limba noastră, mi s-a tradus, instantaneu, drept Maria

Gâmbuţaş!

De ce?

Pentru că, în copilărie, am avut un coleg de gimnaziu, din cartierul Şarât, cu numele Traian Gâmbuţaş, care, după ştirile locale ar fi ajuns în zona Târgovişte-Piteşti.

Marija Gimbutas, istoric american, de origine baltică, nu putea să nu aibă rădăcini predacice!

Interesant este şi faptul că specializarea profesională o apropie şi mai mult de această idee.

În ziua aceea şi în alte câteva vizite la şcoală, am studiat în amănunţime datele biografice, notându-mi apariţiile editoriale chiar din acei ani.

Aşa am aflat domeniul orizontului profesional: studiul aprofundat al apariţiei Omului de Cro Magnon, din Asia spre Europa, prin Europa de Sud-Est.

Din păcate, am reuşit să procur doar un volum din colecţia Editura Meridiane, Civilizaţie şi Cultură – vestigii preistorice în sud-estul european, Bucureşti, 1989.

Însă esenţa studiului acestei migraţii, prin descoperirea gorganelor, cu artefactele conţinute, au dus la dezvoltarea noţiunii de civilizaţie europeană, unde Europa de Sud-Est apare ca poartă de intrare, cu multe implicaţii istorice, unele surprinzătoare pentru istoricii tradiţionalişti.

Una dintre ele, ne priveşte mai direct decât se crede, oficial încă!

Deplasarea strămoşilor noştri, dinspre est

către vest, prin simplificare dar şi esenţializare, impune de la sine ideea înrudirii.

Strămoşii europenilor din centrul şi vestul continentului sunt cei din est, sosiţi prin migraţii repetate, dovediţi prin descoperirile şi scrierile

Marijei Gimbutas.

Cum putea să-şi justifice rădăcinile strămoşeşti, ca localnici baltici, dacă nu prin migraţiile către nord a celor din sud-est?

Numele localnic de Gâmbuţaş, în decursul timpurilor, a dus la o derivaţie, Gimbutas!

Cred că nimeni nu i-a spus acestei perseverente cercetătoare de teren, că însuşi numele îi este o dovadă a fenomenului istoric!

Chiar subiectele celor mai multe scrieri, fac referinţă la perioada matriarhatului, prin termenul de „zeiţă”.

Aşa se explică apariţia religiilor din experienţele realităţilor milenare, când semenii noştri ancestrali s-au confruntat cu legile naturii în întrepătrundere cu legile sociale, în evoluţie.

Aşa am gândit în holul şcolii marginale, aşteptând o cititoare, ca anticar ambulant.

(Maria) Gâmbuţaş – (prin tunelul sonorizant predacic) – (Traian) Gâmbuţaş.

Bruxelles

18 august 2019