#20 Imaginea şanţurilor

de V. Umbreanu

N-am intrat bine în cancelarie, aproape de ora 8, când, directorul apare precipitat şi mi se adresează:

- Am văzut în orar că ai primele ore Agricultură, la a VII-a şi la a VIII-a!

- Da, acum, după practica agricolă, orele sunt pentru teorie!

- Da, dar am primit o sarcină specială de la Partid, să curăţăm şanţurile de gunoaie, de la IAS până la intrarea în Câmpia!

- Dar asta-i treaba celor de la IAS!

- Bine, bine, am vorbit cu inginerul Stanciu, care mi-a spus că nu poate scoate oamenii de la recoltări, că vine frigul!

Mă gândesc rapid, cum voi proceda, că nu pot refuza.

- Nu pot merge o oră cu câte o clasă, îmi trebuie ambele clase pentru două ore!

- Lasă că aranjez eu cu colegii, tu numai să-ţi îndeplineşti sarcina!

Abia atunci îmi amintesc urgenţa acestei activităţi, vizita tovarăşului la Combinat, peste o zi!

Cancelaria se umple de profesori, care mă privesc amuzaţi, când află orarul imediat.

Directorul ieşise cu condica de prezenţă să manevreze schimbările.

Se sună de intrare.

Eu merg după el în Direcţiune pentru o problemă practică.

După ce salut secretara, care deja bate la maşină ceva, îi spun problema:

- Trebuie să închidem clasele, cu lucrurile elevilor, până ne întoarcem!

- Va fi anunţată femeia de serviciu!

Apoi, tot de natură practică, ca pe bandă:

- În ce strângem gunoaiele?

Răspuns pregătit:

- Vă aşteaptă la sediu coşurile şi lădiţele!

Lămurit, merg la clasele vizate şi anunţ elevii.

Aproape toţi se bucură.

Ca să vezi, elevii tot copii sunt!

În timp ce elevii coboară în curte gălăgioşi, vine femeia să închidă uşile.

Cobor şi eu.

Afară, elevii comentează veseli, acţiunea care ne aşteaptă.

Privesc cerul senin şi mă bucur, ce se întâmpla dacă era ploaie şi vânt?

Încolonaţi, ieşim din curtea şcolii şi ne îndreptăm spre IAS, pe trotuar.

Lângă magazine localnicii, unii care aşteaptă autobuzul, ne privesc miraţi.

Unii întreabă ce se întâmplă.

Elevii le răspund, dându-şi importanţă:

- Vine Ceauşescu!!

La fel de gălăgioşi, ne deplasăm spre ieşirea din localitate, până lângă intreprinderea de stat.

Acolo ne aşteaptă nenea Şipoş, cu căruţa încărcată de lădiţe şi de coşuri.

- Domnu profesor, să faceţi grămezi din loc în loc, pe fiecare parte, să le pot transporta!

Accept, dând din cap, apoi, cer linişte pentru a mă adresa elevilor.

Când se realizează, le spun micilor agricultori următoarele:

- Ordinea şi curăţenia sunt importante tot timpul, nu numai când ne vizitează cineva, de acord?

Elevii aprobă în grup.

În continuare:

- Clasa a VII-a în stânga şoselei, clasa a VIII-a în partea dreaptă!

Elevii vor să şi pornească, dar îi opresc:

- Aveţi răbdare, mai am ceva de adăugat!

Le spun că eu voi sta pe marginea şoselei, în faţă, la cca 50 de metri şi ei vor veni într-acolo.

Le amintesc de ordine şi de disciplină în activitate.

În final, le fac surpriza, pe care poate că n-o aşteaptă:

- Dacă fiecare îşi îndeplineşte această sarcină colectivă, va primi nota 10 la Agricultură!

Strigătele de bucurie îmi arată satisfacţia tuturora.

Privesc şoseaua şi, când este liberă, le spun elevilor din clasa a VIII-a s-o traverseze.

Apoi, pe partea stângă a şoselei, în zona cu iarbă, mă deplasez rapid până mă opresc şi privesc înapoi.

Elevii, precipitaţi, deja caută materia primă, s-o încarce în coşuri şi lădiţe.

Ajunşi în dreptul meu, de fiecare parte, se fac primele grămezi.

Mă întorc şi ajung la cealaltă oprire.

Privesc înapoi şi aştept.

Fetele şi băieţii îşi văd de activitate şi nu peste mult timp se fac alte grămezi

Acolo, în spate, căruţaşul încarcă din prima grămadă.

Încet, încet, avansăm spre zona serelor, cu elevii mai liniştiţi şi din cauza oboselii.

La ora 10 am ajuns aproape de capătul normei şi am înţeles că, elevii, după întoarcerea la şcoală, trebuie lăsaţi acasă, liberi.

Aşa s-a şi întâmplat, directorul înţelegând situaţia.

Revenind, şanţurile arătau ca niciodată de curate!

Ce mai, la aşa vizită, aşa impresie!

Epilogul l-am găsit a doua zi, din autobuz, în drum către şcoală.

Trecând prin orăşel, în febra pregătirii pentru vizita oaspeţilor de la Bucureşti, la Poarta 1 a Combinatului, sus, pe arcadă, în loc de o lozincă era o urare:

BINE A-ŢI VENIT!

Amuzat, dar şi ruşinat, am zâmbit cu amar, în sinea mea.

De aceea, ajuns în şcoală, i-am repetat directorului urarea.

Prompt, a dat un telefon, cuiva din Combinat.

La sfârşitul orelor, în deplasarea către casă, din autobuzul cu burduf, am zărit schimbarea din urare.

Lipsea doar o linioară!

Câmpia Turzii

30 noiembrie 2015