#14 Fuga în Jugoslavia

de V. Umbreanu

Aflasem de Cousteau prin vara dintre gimnaziu şi liceu, că a iniţiat un studiu asupra mărilor şi oceanelor.

Institutul, în sudul Franţei, pe litoralul Mării Mediterane.

Terenul pentru visele cu călătorii pe mare îl aveam pregătit de mult timp, prin romanele cunoscute de unii elevi, mai studioşi.

Robinson Crusoe, citit de 3 ori.

La fel, 20000 leghe sub mări şi Insula Misterioasă.

Altele, doar o dată, încă.

Copiii Căpitanului Grant, Doi ani de vacanţă, Robinson Elveţianul.

Apoi, cărţile sovietice.

Doi căpitani, O pânză în depărtare, Omul amfibie şi altele.

Căpătasem curaj, în vise, după ce am fost obligat să înot.

Atunci, când m-a aruncat în apa adâncă a Arieşului, un prieten mai mare.

Dar, evenimentele vieţii nu-mi dădeau prea mult timp să visez.

Terminarea liceului şi părăsirea Agronomiei.

Ajutorul dat în gospodăria familiei.

Grădini, porci, raţe, moară.

Pasiunile: cărţile, filmele, pescuitul.

Apoi, muncitor necalificat la "Industria Sârmei", Fabrica de Electrozi.

Dat afară, din cauza protestelor.

Totuşi, nu renunţ la învăţat, pentru alte examene de admitere la facultate.

În asemenea condiţii am auzit de zona prin care se poate pleca spre Vest.

Graniţa cu Jugoslavia.

Ştiam ceva, de la difuzor şi de la tata, despre cearta dintre Stalin şi Tito, conducătorii ţărilor socialiste din vecini, care a provocat răcirea relaţiilor.

Cei nemulţumiţi din ţară, apelează la trecerea clandestină a hotarului ţării, înotând în Dunăre sau pe uscat.

Noaptea.

Dar, cei prinşi, ajung la închisoare!

Gândurile, mai libere decât acţiunile,

m-au bântuit o vreme.

Cu pauze şi reveniri.

Oare aş fi în stare să o fac?

Să părăsesc familia şi să dispar în noapte?

Şi, din Jugoslavia, cum ajung, dacă reuşesc, până în Franţa?

Fără bani!

Fără cunoaşterea limbii!

Franceza pe care o cunosc este derizorie.

Şi nici nu-mi place!

Gânduri şi gânduri.

Norocul meu, poate, a constat într-o ştire-bombă în orăşelul nostru.

Doi băieţi au fost prinşi la graniţă, într-o noapte!

Judecaţi rapid, au primit câte 8 ani de închisoare, la Gherla.

Băieţii, unul fost coleg de şcoală elementară, celălalt, mai mare cu câţiva ani.

Visul sau planul acesta s-a risipit ca o ceaţă, la căldura razelor solare.

Acum, după mulţi ani, apreciez tot mai mult, pe lângă propria experienţă, şi pe a celorlalţi semeni.

Cunoştinţe sau străini.

Dar, şi studiindu-mă, să pot dezvolta şi finisa două însuşiri pe care le am, sigur.

Legate, una de alta, prin fire invizibile.

Perseverenţa şi răbdarea.

Dar gândirea logică?

Dar practica?

Timpul şi măsura maturităţii fiecăruia, în ceea ce lăsăm în urmă.

Bruxelles

30 septembrie 2015