#06 Premiera

de V. Umbreanu

Ţărmul înalt mă atrage mereu.

De pe el pot pescui în voie.

Arunc departe şi las pluta liberă.

Cum o poartă curentul la vale, o urmez până la capăt, unde încep sălciile.

Apa adâncă ascunde, ziua, cleni, iar noaptea, mrene şi somni.

Ultimii, urcă pe înserat dinspre Râpa Dateşului şi controlează albia, în căutare de pradă.

Îi auzi cum pleoscăie înspre maluri, unde peştişorii se retrag la înnoptat.

De aceea şi acum mă îndrept într-acolo.

Am coborât din cabina camionului de ocazie dincolo de pod, aproape de zona parcării.

Cei doi căţei de la ferma legumicolă,

m-au lătrat ca de obicei o vreme, urmându-mă până s-au plictisit.

Mă grăbesc pentru a avea timp să-mi înjgheb culcuşul pentru noapte.

Din spate, razele soarelui apunând, luminează dealul năruit pe sute de metri.

Argila gălbuie, roasă de ploi, duce cu ea la vale porţiuni de păşune, sculptând spinări şi văi de torenţi.

Păstrând în vârf o căciulă de arbori, iar jos, sălcii şi trestii ascund bălţi de unde se aud măcăituri de raţe sălbatice.

Iată-mă ajuns la brâul de iarbă al ţărmului!

Mureşul gâtuit, curge alene iar apele negre îmi dau fiori.

Câteva sălcii îşi mişcă ramurile din apă.

Trec insuliţe de spumă.

Nu se vede nici un pescar.

Foarte bine!

Las bagajele în iarbă şi cercetez de pe ţărm locurile.

M-am hotărât.

Merg aproape de capătul dinspre Râpă, unde pescarii au amenajat coborârea până la apă.

Pe neaşteptate, dinspre Apuseni, se-aude un tunet.

Deşi a fost departe, sunetul lui înfundat mă pune pe gânduri.

Instalez undiţa pentru pescuit la fund, cu plumbul cel mai mare, înfig o coropişniţă-n cârlig şi arunc până aproape de malul celălalt.

Trag încet de fir, până se fixează undeva greutatea.

Apoi, pun raniţa pe băţ şi scot cuţitul cu plăsele de corn de căprior şi cobor treptele până jos.

De-aici cercetez cu privirea peretele lutos al ţărmului, înalt de aproape 5 metri, pentru a repera locul pentru adăpost.

După ce m-am hotărât, încep să tai metodic, treaptă după treaptă, până spre mijlocul ţărmului.

Înfierbântat, mă dezbrac de cămaşă şi maieu.

Lucrarea înaintează.

Tunetele se aud tot mai puternice.

Ştiam de la buletinul meteorologic despre schimbarea vremii.

Urc pe mal, lângă raniţă şi privesc spre apus.

Marginea norilor negri este foarte aproape.

Fulgere scapără mereu.

Urmate de bubuituri înfundate.

Cobor cu repeziciune şi reiau lucrul în trombă.

Într-o palmă simt durerea unei băşici.

Trebuie să prind altfel cuţitul.

Scobesc acum în mal pe orizontală.

Materialul uscat se taie în felii şi-mi cade la picioare, apoi în apă.

Mi-a intrat şi în cizme.

Trec minute de muncă îndârjită.

Mă tot şterg, cu palma prăfuită, de sudoare.

Nu mai am mult şi termin.

Lungime, lăţime şi înălţime, cât să încap.

Un sicriu în pământ.

Urc mulţumit.

Şi mă năpustesc în lăstărişul verde.

Unde, încep să tai în stânga şi-n dreapta.

Întâi, rămurele de plop şi de salcie.

Pe care le transport în nişă, punându-le în strat uniform pe podeaua de lut nisipos.

Apoi revin şi tai vreji de mur şi ierburi şi, din câteva transporturi, patul îşi are aşternut.

Între timp s-a înserat şi norii-s deasupra.

Tună şi fulgeră.

Pe dealurile dinspre Luduş, plouă.

Mut raniţa în culcuş.

Mă îmbrac şi cu pulovărul.

Au ieşit la vânătoare ţânţarii.

Mă plesnesc pe la gât.

Îmi intră în nări.

Iau fularul şi mi-l înfăşor.

Cobor cu undiţa la apă şi recuperez.

Momeala, intactă.

Cad picături mari de ploaie, dar rare.

Parcă ploaia s-a răsfirat şi-o pală de vânt aduce răcoare.

Arunc din nou şi fixez băţul pe crăcanul de la faţa locului, lăsat de alt pescar.

Dar, asigur stabilitatea undiţei cu un al doilea, între mulinetă şi fir.

Mi-e foame.

Dar mi-e foame de mult, însă agitaţia

mi-e mascat-o iar acum, mă presează violent.

Urc în bârlog, scot pelerina de ploaie din raniţă şi o întind peste cearceaful verde.

Apoi, întind merindele şi sticla cu apă o reazem de ţărm.

Mănânc cu poftă şi simt cum îmi revin forţele.

Două-trei bucăţi de pâine, cu două felii de slănină, cu ceapa şi roşiile, îmi umplu gura.

Sucul de roşii cu seminţe cade pe pantaloni şi pe pelerină.

Şterg cu mâna şi privesc spre undiţă.

Abia se vede.

Tunetele au încetat dar fulgerele mai luminează amurgul din când în când.

Ţânţarii m-au găsit şi aici.

Dau cu palmele dar ei revin fără să le pese.

Sorb cu putere din sticlă, apoi împachetez hrana rămasă şi o închid în raniţă.

S-a făcut răcoare.

Mă îmbrac şi cu fâşul, peste pulovăr, trag bine basca peste urechi şi cobor la undiţă.

Deasupra se văd stelele.

Norii s-au îndepărtat spre răsărit şi abia dacă mai pâlpâie, departe, câte-un fulger.

Stau cu undiţa în mâini, pe panta nisipoasă şi aştept să tragă peştii.

Dar Mureşul, liniştit, curge la vale.

Doar bâzâitul ţânţarilor.

Şi foşnetul apei printre sălciile din curent.

De peste coama dealului, o aureolă prefigurează luna.

Încet, încet, îşi ridică moneda de o rece incandescenţă.

Bombată la orizont, se micşorează şi păleşte înspre miezul nopţii.

Dacă n-ar fi fost atacurile vampirilor m-ar fi doborât somnul.

Dar aşa, rezist în aşteptarea celuilalt somn.

Însă apele nemişcate îşi ţin în adânc, ascunse şi temătoare, dihăniile.

În pădurea de sus, nişte grohăituri tulbură pacea adormită a nopţii.

Căpriorii.

Mai prelungesc aşteptarea, în speranţa unei lovituri în vârful undiţei şi a unei forţări pe fir.

Pleoapele se unesc.

Ţânţarii sunt tot mai obraznici.

Şi casc.

Casc tot mai des.

E vremea să mă culc.

Priponesc băţul din nou.

Nişte raţe se prăvălesc spre Râpă, apoi din nou linişte.

Luna îşi priveşte chipul în oglinda Mureşului.

Tremură uşor.

Iar eu urc în coliba din ţărm, unde mă aşteaptă odihna întârziată.

Mai iau o gură de apă.

Învârt rotiţa ceasului.

Îmbrac pelerina şi mă întind în patul de campanie.

Curge nisipul din tavan peste mine.

Îmi potrivesc gluga să nu-mi intre în ochi.

Ascund palmele sub şezut, ferindu-le de ţânţari.

Mai privesc luciul apei şi undiţa nemişcată.

Lumina reflectată mă învăluie ca o ceaţă.

Nici nu ştiu când am închis ochii şi am adormit.

Ce m-a trezit brusc a fost o mogâldeaţă activă pe piept!

Deşi respiraţia îmi ridica şi-mi cobora toracele şi abdomenul, total nepăsătoare, îşi vedea de treabă.

Adică, îşi făcea toaleta!

Nesesizând că sunt treaz, nefăcând nici o mişcare, urmăream şobolanul.

Cum îşi lingea lăbuţele.

Cum ciulea urechile, oprit câteva clipe.

Cum continua, spălându-se pe bot.

Cum se scărpina, întorcându-se, în căutarea paraziţilor.

Nici zgomotul hârşâit la contactul cu pelerina mea de plastic, acum scorţoasă în răcoarea nopţii, nu-l incomoda.

Îşi vedea de treburile cosmetice!

N-a sesizat, la început, mişcarea palmelor mele din adâncul buncărului.

Nici cum se ridică, milimetru cu milimetru, pe laturi.

Numai când au atacat prin surprindere, a reacţionat.

Pe măsură.

Ca din arc a zbughit-o!

Fără nici o pregătire prealabilă.

S-a făcut nevăzut.

Undeva jos, pe grohotişul nisipului.

Fără un zgomot!

Nici nu l-am atins, atât de rapidă i-a fost reacţia de răspuns!

Singurul rezultat a fost o nouă scurgere de nisip de pe tavanul peşterii mele.

Luna se ridicase şi o umbră difuză stăpânea sub ţărm.

Băţul, neclintit în ancorele de lemn.

Aceeaşi linişte pe ape.

Am adormit, de data aceasta, prin fazele succesive ale semiconştienţei.

Dar, trezirea bruscă s-a făcut în aceleaşi condiţii.

Clientul meu era la loc!

Ocupat cu aceleaşi treburi.

Spălări, scărpinări, opriri.

Foşnetul şi chiţăitul pe care le producea, amplificate de spaţiul cavoului meu, m-a înfiorat pentru prima dată!

Ştiam că şobolanii sunt foarte îndrăzneţi.

Şi că muşcă, producând şi infecţii.

Dar acesta, atras de forţe obscure, domina scena prin jocul său repetat.

Deşi nu cred că actor fiind, ar mai fi jucat o asemenea piesă, cu asemenea acte, în asemenea decor.

Era o premieră!

Pentru unicul actor.

Şi pentru unicul spectator.

Dar, când palmele au pornit din nou într-o mişcare ascendentă, mult mai repede decât adineaori, s-a făcut nevăzut.

Ca şi cum între secvenţe a fost o ruptură, o falie.

Dar şi somnul mi-a dispărut!

Aproape amorţit de completa imobilitate din timpul nopţii, mişcările de întindere au provocat un nou val de nisip de deasupra.

Mă rostogolesc pe-o parte şi iată-mă sub ţărm, în răcoarea zorilor.

O bănuită paloare spre răsărit.

Şi o uşoară ceaţă pe Mureş.

Undeva, o pleoscăitură, mă trezeşte de-a binelea.

Au pornit somnii!

Cobor la undiţă şi-o iau în mâini.

Mă aşez la baza pantei şi aştept tresărirea care-mi va inunda nemişcarea.

În pustietatea din jur, privit prin fâşiile de ceaţă, mă văd ca un călugăr în rasa sa.

Ori ca un şobolan din filmul primei copilării.

În atenţia concentrată, nici o forţă exterioară nu se poate impune.

Au dispărut şi zilele trecute.

Şi furtuna de aseară.

Şi amenajarea cabanei.

Şi băşica din palmă.

Şi ţânţarii.

În aşteptarea primului peşte, pe bolta memoriei, lumina un singur fulger.

Premiera.

Cu un singur actor.

Şi un singur spectator.

Atât.

2001