#11 Legea pendulului

de V. Umbreanu

Domnul profesor V. este un personaj interesant al străzilor micului nostru oraş.

L-am remarcat de mai mulţi ani, încă înainte de a ne cunoaşte şi oficial.

L-am remarcat ca mers, în primul rând.

Se leagănă, într-o parte şi alta.

Destul de larg, pentru a fi remarcat de la distanţă.

Poziţie care, cel puţin aparent, îi frânează înaintarea.

Iar mâinile, parcă lopătează aerul.

Un fel de balet mecanic, dar şi instinctual.

Să-şi facă loc, deşi o face şi când nu e nimeni în preajmă.

Apoi, picioarele.

Picioarele, care, în mersul lărgit, îşi deschid un unghi suplimentar.

Unghi, tot ca un fel de opritor al înaintării.

Asta, vara.

Pentru că, în celelalte anotimpuri, vestonul prea larg flutură ca nişte aripi de liliac, într-o bătaie încetinită.

Iar iarna sau în alte zile friguroase, pardesiul sau paltonul amplifică mult dinamica mişcării.

Încă de la prima apariţie în peisajul urban, cine ştie când, privirea introspectivă, de adaptare în citadin, l-a luat în primire.

Asrfel că, acum, după destul de mult timp, fişa psihoanalitică este bogată în adnotări.Şi creşte mereu, cu fiecare întâlnire.

Când ne apropiem, ne remarcăm de la distanţă.

De ce oare am impresia că şi persoana mea i-a incitat curiozitatea?

Că mă vede la fel de ciudat?

Că mă consideră un frate geamăn?

Oricum, îmi zâmbeşte larg.

Larg, precum orizontul pe care-l deschide şi pentru ceilalţi.

Şi pentru mine.

Pentru studiul meu.

A început cu întrebări.

Ca mai fac?

Ce părere am despre situaţia politică?Cum mă desurc singur?

A aflat de mult că sunt singur, după divorţul de acum patru decenii.

Problema aceasta, a singurătăţii, a rămas latentă.

Preocuparea de situaţia din ţară, cu luptele politice, cu tăierile de salarii, cu stagnarea economică, efectiv îl îngrijora.

I-am dat dreptate, eram şi eu de aceeaşi părere, dar i-am trezit interesul pentru o neutralitate neimplicantă.

Cum adică?

Aşa, pur şi simplu.

De ce să te frămânţi, de ce să te contracţi pentru jocurile politice?

Acestea sunt de suprafaţă.

În realitate, toţi politicienii formează o reţea, firele acesteia îi unesc în colaborarea pentru propriile interese.

Când este vorba de alegeri, atunci, agită plasa, agită reţeaua, colorând-o prin arta demagogiei.

Pentru cine o fac?

Pentru alegători!

Şi atunci de ce să te stresezi inutil?

De ce să-ţi rulezi în gol neuronii, fără să produci o schimbare?

Sau cursul valutar.

Poţi să-l modifici, cu micile tale câştiguri?

Nu!

Atunci, ce rost au informaţiile panicarde?

Să ţi le amplifici!

Trec zile şi săptămâni şi iarăşi ne întâlnim.

Observ cum, privirea blazată şi opacă se înviorează la vederea mea.

Cum, parcă, grăbeşte paşii.

Perturbând baletul de liliac!

Şi încep întrebările.

La care, ofer răspunsuri.

Într-o zi îi amintesc de ritmicităţile sociale şi istorice.

Perioade de avânt urmate de crize.

Cine suportă consecinţele?

Noi, cei de rând.

Dar ce putem face?

Discutăm despre locuri de muncă , tot mai puţine.

Dar şi datorită tehnologiilor noi, automatizate.

Robotizate.

Şomaj şi asistenţă socială.

Educaţia?

În cădere liberă, după atâtea şi atâtea reforme începute, neterminate şi eşuate.

Ştiu, că suferă la clasele unde predă.

Elevi neatenţi şi neinteresaţi.

Impertinenţi şi obraznici.

Beneficiarii drepturilor copiilor.

Exagerate.

Rupte de dubletul drepturi şi obligaţii.

După alte săptămâni sau luni, ne reîntâlnim.

Reluăm discuţia, parcă de unde am întrerupt-o!

Profit de ritmicitatea discutată şi vin cu un exemplu.

Perioada de dictatură, urmată de alta, de liberalizare.

Sau invers.

- Aţi văzut că în perioada comunistă s-a vorbit şi s-a insistat pe obligaţiile cetăţenilor?

Şi mai departe:

- Chiar dacă de drepturi se vorbea mai rar şi se diluau în obligaţii!

Vine cu o completare:

- Da, o situaţie care a durat câteva decenii, amplificându-se până la criză!

Completez eu, în continuare:

- Dar scânteia a fost din exterior iar revolta confiscată de vechea nomenclatură!

Atunci îmi vine ideea cu pendulul.

Şi explic, oarecum surescitat şi amuzat:

- Închipuiţi-vă pendulul forţat până la o limită, când se eliberează!

Şi imediat:

- Ce se întâmplă?

Prinde ideea, cu privirea brusc înflăcărată:

- Prinde viteză în jos, după care, urcă în cealaltă direcţie!

Eu, victorios:

- Prima fază, dictatura, a doua fază, criza şi a treia , eliberarea!

Iluminat, dar şi nesigur, face o remarcă:

- Cât va dura faza a treia, s-ar putea mult timp?

Îl aprob:

- Sigur, s-ar putea să dureze tot decenii!Completez:

- Dar libertăţile, cu drepturile omului, sunt în pericol fără o pregătire psihică, fără o educaţie pe măsură!

Imediat intervine, surprins de comparaţie:

- De aceea nu se mai vorbeşte de obligaţii, de raţiune a prudenţei, a echilibrului!

Îl aprob:

- Oamenii îmbătaţi de libertate, nu mai raţionează şi îşi fac de cap!

Mă aprobă:

- Nu mai au disciplină!

Completez:

- N-o au liber consimţită pentru că educaţia n-a pătruns până la convingeri!

Se precipită, să continuie:

- Devin mai vulgari, mai violenţi, nu respectă legile!

Pun capăt discuţiei, care devenise, acolo, pe stradă, lângă Cofetăria Dana, aproape publică.

- Vedeţi, domnule profesor, cum funcţionează, şi în societate, legea pendulului?

Mai vrea o întrebare, în timp ce îi întind mâna, ca despărţire:

- Şi ce ne aşteaptă în viitor, cât va dura echilibrarea pendulului?

Dând din cap, privindu-l cum s-a trezit dintr-un vis confuz, îi ofer, îngrijorat, concluzia:

- Ne aşteaptă un viitor nesigur, în existenţa de zi cu zi, fără să ajungem la faza de echilibru!

Cum să-i explic optimismul meu de termen scurt, ca făcând parte din mişcările istorice ale pendulului?

Care, n-au nimic de-a face cu binele şi răul, cu fericirea şi disperarea.

O lege fizică, transpusă în societaea umană aflată pe treapta puterii.

În faza în care, încă, patriarhatul instaurează sclavia modernă.

Câmpia Turzii

15-16 iunie 2015