#06 Mesajul lui Ulise
de V. Umbreanu
Ce aventură!?
Ce joc al întâmplării şi al perseverenţei !?
Câte borne luminează şi acum, trecutul pierdut, dar rămas în amintiri şi în documente!
Pierdut, în clipele rulate fără oprire.
Dar rămas în scrierile de atunci, dovezi materiale ale trăirilor, ale existenţei.
Cel de acum sunt rezultatul celui de atunci.
Cel de acum, obligat să reconstitui, dacă nu întreaga întâmplare, pe ani şi ani distanţă, cel puţin etapele.
Şi fac.
Chiar această obligaţie o îndeplinesc acum, în octombrie 2014.
Începutul anului 1985.
Dintr-un număr al revistei "Secolul 20" aflu despre scriitorul irlandez James Joyce câteva date biografice şi fragmente de operă.
Din primele, că este considerat părintele romanului modern.
Din celelalte, că este un revoluţionar, prin îndrăzneala abordării şi tehnica folosită în redarea vieţii irlandeze.
Îmi amintesc de uimirea mea, citind paginile hieroglifice.
Cea mai importantă ştire, că va apare romanul "Ulise".
Chiar din ziua următoare, mă interesez, în librăria din orăşelul nostru, despre eveniment.
Mi se confirmă că va apare, dar fără dată sigură.
Nu-i nimic, mi-am zis, căci voi veni zilnic la librărie.
Ceea ce am şi făcut.
Dar nu numai în CâmpiaTurzii ci, ocazional, şi în împrejurimi.
Adică, la Turda şi la Cluj-Napoca.
Zilele au făcut o săptămână iar săptămânile câteva luni.
Fără să apară.
Dar, librăresele, devenite pe zi ce trecea tot mai confuze, tot mai misterioase, m-au pus pe gânduri.
Ce se petrecea în realitate?
Ceea ce era chiar realitate!
Volumele "bune", pe tejghea, apăreau în număr redus, şi în pachete cu multe cărţi nevandabile.
Iar cele mai multe erau reţinute la "abonaţii" din anturajul politic sau cultural.
Sau personal.
Simţeam cum îmi creştea tensiunea psihică, zi cu zi.
Şi, ceea ce deja bănuiam, într-o zi, venind de la şcoală şi intrând, ca de obicei, în librărie, aflu.
Că volumul a şi apărut şi s-a epuizat.
S-a epuizat volumul experimental "Ulise" în Câmpia Turzii!
Minunea minunilor!
Nu-i nimic, mi-am zis, supărat.
Supărat, dar şi încrezător.
Mai sunt atâtea librării în jur!
Plec, intempestiv, în staţia de autobuz de unde atunci venisem.
Mă şi văd, nerăbdător să apară autobuzul pentru Turda.
Drumul, coborârea şi intrarea în librărie, ca în vis.
Dar, trezirea la realitate, era pe măsură.
S-a epuizat volumul.
Uimitor!
Câtă lume a aşteptat evenimentul!
Cum au reuşit să-l procure admiratorii lui Joyce?
Furios şi dezamăgit, în drmul spre casă, fac planuri.
În ziua următoare, după ore, voi pleca la Cluj!
Unde voi lua la rând librăriile.
Nu se poate să nu găsesc un exemplar din "Ulise"!
Măcar la pachet!
Degeaba.
Experienţa se repetă, la toate librăriile clujene.
Nu-mi venea să cred!
Nu-mi vine nici acum, când ştiu cum funcţiona sistemul.
Parcă mă văd, în vagonul de tren, în drumul de întoarcere.
Nu-i nimic, mi-am zis, eu.
Eu, cel programat.
Eu, cel perseverent.
Eu, cel optimist.
Hai să simplific.
În zilele următoare, am avut aceeaşi dezamăgire şi în librăriile din Luduş, Iernut şi Târgu-Mureş.
Asta da, cultură!
Asta da, viaţă intelectuală!
În ultima seară, înfrânt, în liniştea locuinţei, mai am o idee de încercare.
Să încerc în celălalt judeţ vecin, Alba.
Oare să fie peste tot dorinţa de nou atât de manifestă?
În ziua următoare sunt în trenul spre Teiuş.
Nerăbdarea, geamănă cu speranţa, îmi ridică moralul.
Abia aştept să cobor în staţia Unirea-haltă şi să galopez spre Ocna-Mureş.
Cei câţiva kilometri i-am parcurs în viteza obişnuită.
8 minute la kilometru.
Iată librăria din centrul orăşelului.
Parcă mă văd şi acum intrând cu speranţa renăscută.
Doamna din librăria pustie, amabilă, îmi dă răspunsul pe care-l aştept.
- Încă n-a apărut volumul "Ulise", cred că mâine!
Extraordinar!
Iată rezultatul strădaniei mele.
Bucuria, chiar entuziasmul, mi se văd pe figură.
Librăreasa, surâzând, mai completază:
- Dar numai la pachet!
Răspund prompt:
- Nu contează!
Şi adaug:
- Totuşi, cât costă?
Şi răspunsul:
- Până la 100 de lei!
Enorm, dar ce să-i faci, dacă vrei să ai în bibliotecă o asemenea mostră de literatură!
Acum, mai liniştit, o asigur pe vânzătoare de acceptul meu şi-mi confirmă că, până la venirea mea, în ziua următoare, îmi va reţine un exemplar.
Vă închipuiţi starea mea psihică, la întoarcere?
Pe străzile prăfuite, aproape pustii.
Cu lacurile de deasupra ocnei surpate, cu malurile pline de gunoaie.
În staţie, aşteptând personalul de Teiuş -Cluj-Napoca.
Seara, pe întuneric, la coborâre.
Cu paşii uşori şi obrajii vibrând.
Cu atmosfera de acasă, alături de Mama şi de fiul Alcor.
Cât de greu, parcă, au trecut orele până la întâlnirea din librărie.
Cu vânzătoarea scoţând pachetul de sub tejghea.
Cu suma plătită şi mulţumirile mele nepreţuite.
Oare ştiam, prin subconştient, ce se va întâmpla, în continuare?
Eu, un umil cititor, din cei zeci, sute sau mii, care au obţinut volumul cu uşurinţa unei relaţii?
Întors acasă cu comoara, mă revăd deschizând-o, în prezenţa micii mele familii.
Romanul "Ulise" de James Joyce, în cele două volume.
Celelalte, cărţi politice sau tributare regimului.
Maculatură.
Ce somn odihnitor a urmat!
Ce zile de savurare a reuşitei, în condiţiile date!
Oare când îl voi citi?
Când voi pătrunde în universul joycian al Irlandei?
Şi acea zi a venit.
Mă văd, aşezat în fotoliu, în camera tapetată cu biblioteci, cu primul volum în mâini.
13 aprilie 1985.
Deschid cartea, trec de introducere, ca deobicei, şi, la capitolul I, citesc:
Solemn.
Dar cuvântul "solemn" are un asterisc, un număr 1, care mă trimite la nota de subsol, la prima notă.
Iată, imediat, un nume.
Un număr şi nota 2.
În acel moment, un fulger din senin, o inspiraţie neanunţată, prin nimic anterior, îmi declanşează intenţia , nu intenţia ci obligaţia, de a scrie despre ce se întâmplă.
Cuvântul "solemn" şi nota explicativă mă provoacă la duel.
La duelul lingvistic al pătrunderii şi înţelegerii acţiunii.
Romanului.
La trăirea lui pe viu, acolo în adâncul universului neuronal.
Sinapsial.
S-a făcut dintr-o dată lumină.
Voi parafraza romanul în versuri!
În sonetine.
De 4+4+2 versuri.
La fiecare semn cifric voi reacţiona pe măsură.
Transformând şi sintetizând.
Transformând prin filtrarea celor aflate în sitele personale, chiar subiective.
Mă ridic din fotoliu, lăsând volumul pe el, şi merg să procur hârtie şi creion.
Revin, în transa surescitării, grăbit, să nu pierd atmosfera.
Şi scriu, în minutele următoare prima poezie a viitorului volum.
Despre ulisele irlandez, dar românizat, prin apartenenţa culturală a scribului.
Iat-o:
Încep călătoria lui
Ulise
Prin labirintul numelui
solemn
Remodelând corabia-i de
vise
Într-una din tuş negru şi din
lemn
Şi numai James îmi va întoarce
cârma
Pe-oceanul clipei inventând
furtuni
Până va ţiui de temeri
sârma
Butonului la care nu mai
suni
Şi-ndepărtaţi pe apele
tăcute
Ascult porunca ta scăpată
DU-TE
Surprins de schimbarea neaşteptată a situaţiei, nedeşteptat suficient, lectura mă obligă
(ce interesant de frumos sună!) la următoarea sonetină, cea despre Buck Mulligan.
Nu vă fie teamă, n-o mai scriu încă o dată
aici!
Poate pe prea puţini vă interesează aceste reconstituiri de reflexe!
În acea zi am condensat paginile în 4 sonetine.
Şi în zilele următoare experimentul a continuat, deja cu o familiaritate încântătoare.
Ce vibrări în trăirea lecturii!
Ce surprize în recitirea versurilor!
Zilele s-au transformat în luni şi lunile în ani.
Paralel cu trăirea complexă a romanului am înţeles justeţea criticii literare.
Dar mă întrebam de multe ori, datorită complexităţii tehnice a naraţiunii, câţi dintre cumpărătorii romanului l-au citit şi l-au terminat.
Nu mai contează, chiar dacă au căzut în capcana reclamei şi a modei!
Cu timpul, crescând numărul sonetinelor, am înţeles diferitele mesaje ale legendei antice, transpuse în contemporaneitate şi personalizate.
De aici titlul volumului parafrazat şi părţile lui, dedicate autorului, traducătorului Mircea Ivănescu, unui fost elev din Poiana-Turda, Felix Rusu, şi fiului meu, Alcor.
Iată-le:
Partea I: Ulise intră în scenă - pentru James Joyce (91 sonetine);
Partea a II-a: Ulise preia controlul - pentru Mircea Ivănescu 85 sonetine);
Partea a III-a : Ulise face ravagii - pentru Felix Rusu (82 sonetine);
Partea a IV-a : Ulise pleacă din nou - pentru Alcor Crişan (92 sonetine).
Au fost câteva note la care au fost scrise mai multe sonetine, astfel că numărul lor a depăşit numerele de asterisc.
Denumirea părţilor a apărut la fel, prin personalizarea tuturor datelor.
Din cauza complexităţii vieţii de zi cu zi, lectura şi activitatea creativă au suferit pauze, mai scurte sau mai lungi.
Iată perioadele mari:
Perioada activă I: 13 aprilie 1985 - 19 septembrie 1987;
Pauză: 20 septembrie 1987 - 10 decembrie 1992;
Perioada activă II: 11 decembrie 1992 - 5 aprilie 1995.
Menţionez că la sfârşitul pauzei, neintenţionate şi neplanificate, a trebuit să recitesc textul, de la început şi până la momentul întreruperii.
Citez, textual, şi ultima sonetină, cu numărul 350, din 5 aprilie 1995:
Mi-s sânii încă proaspeţi şi doritori de
buze
Mi-s buzele crăpate de aşteptări şi
dinţi
Mi-s dinţii tot la pândă să simtă în
ecluze
Cum intră altă navă cu marinari
fierbinţi
Mi-e nava plutitoare pe mare în
furtună
Mi-e marea văduvită de bravii ei
corsari
Mi-e criza fără şansă când fulgeri şi
tună
Să strige spre timidul la pragul ultim
sari
Şi-apoi să nu te-apuce cu soţul tău
sincopa
Când văduvă te ştie o lume
PE-NE-LO-PA
În loc de încheiere, mulţumesc Editurii Risoprint din Cluj-Napoca pentru tipărirea volumului în anul 2008, cu o copertă pe măsura aşteptării.
De asemenea îi ofer consideraţia mea criticului literar din Cluj-Napoca, domnul Petre Poantă, pentru răbdarea de a filtra volumul prin aparatul critic, finalizată prin articolul "Mesajul lui Ulise - Un experiment poetic" din revista Tribuna.
Câmpia Turzii
12 octombrie 2014