#01 Focurile de artificii

de V. Umbreanu

Fiind un însingurat, şi nu este un secret pentru nimeni, într-un an am fost invitat de o familie, tot din orăşelul nostru, să asist la focurile de artificii cu prilejul trecerii în noul an.

La început mi s-a părut interesant să admir şi eu fantezia pirotehnicienilor.

Să participit la o asemenea bucurie colectivă.

Poate puţin cam forţată.

Dincolo de zgomotul incomodant şi de toxicitatea gazelor reziduale.

Aşa că, acum, că evenimentul a devenit un obicei, nu mai ies pe balcon ci rămân în apartament şi aştept să se sfârşească spectacolul.

Sigur, momentele sunt prilej pentru urări,

întărite de obişnuita şampanie.

Numai că eu răspund la închinare cu apa minerală din pahar.

În acest sfârşit de an, au participat şi alte persoane, rude ale gazdelor, adulţi, tineri şi copii.

În febra transferului de ani, cele două fetiţe participante, să le notăm cu I. şi S., şcolăriţe şi prietene, au venit din balconul aglomerat în bucătărie, unde stam dus pe gânduri.

Conversaţia s-a înfiripat natural.

Impresii despre anul care tocmai s-a sfârşit.

Despre sărbătorile de iarnă.

Despre cărţile citite.

Prima dintre ele, I., găsind un interlocutor amabil, disponibil pentru conversaţie, a devenit mai îndrăzneaţă, mai ales că o cunoşteam dinainte.

Cealaltă, S., străină, era mai tăcută, puţin retrasă, aşa cum îi stă bine unei eleve la primul contact cu un străin.

Discuţia a ajuns la un subiect de sezon, I. aducând vorba de colindele cântate la Crăciun, pe care mi le-a şi fredonat.

Mai îndrăzneaţă acum, prietena ei a intrat în joc, particpând şi ea cu înflăcărare.

Privirile lor, într-un duet al entuziasmului juvenil, mi-a ridicat şi mie nivelul participativ, fără să bănuiesc de surpriza care mă aştepta "după colţ".

Una dintre colinde avea în componenţă

"îngerii".

Prinzând rapid, din mers, prilejul, am canalizat discuţia despre aceste personaje de legendă înspre obiectivitate.

- De unde vin în zbor îngerii, cu aripioarele lor, şi cad pe pământ?

Să le fi văzut privirile celor două fetiţe!

Îndreptate spre mine!

Apoi privindu-se una pe cealaltă!

Căutând răspunsul la o asemenea întrebare neaşteptată.

Care nu le-a mai fost pusă de nimeni.

Şi care nu şi-au pus-o nici ele, niciodată.

- Din cer, de unde să vină?

Răspunsul ţâşnit din guriţa fremătândă a lui I., a luat-o în surprindere şi pe ea.

Cealaltă, râzând, aprobă din cap dar, pe figură se putea citi o reţinere prudentă, ca o îndoială.

- Da, din cer.

Aprobarea mea le întărea valabilitatea răspunsului, dar eu imediat intervin:

- Şi eu am fost în cer de câteva ori, cu avionul.

Râzând aprobator, cu privirile sticlind de turnura discuţiei, mă urmăreau cu atenţie.

- Cu avionul, ajunşi la 10 kilometri înălţime, ştiţi care este temperatura aerului afară din avion?

Fetele au răspuns grăbite, aproape deodată, că este frig.

Le întăresc imediat răspunsul:

- Temperatura aerului ajunge la - 50° C!

Şi:

- Putem rezista la o asemenea tmperatură?

Au răspuns că bineînţeles că nu!

- Atunci îngerii, veniţi din cer, desenaţi în cărţi goi, bătând din aripioare, cum ar trebui să reziste la asemenea ger?

I., fără să ezite, luând-o înaintea prietenei, încă gânditoare, răspunde prompt:

- Ca şi cosmonauţii!

Răspunsul a venit atât de rapid şi de natural de parcă nici n-a avut timp să-l gândească!

A fost un răspuns de logică pură şi spontană!

- Bravo, bravo, ai dat cel mai normal şi mai înţelept răspuns!!

Din balcon au revenit spectatorii în bucătărie încântaţi, fetiţele au trecut în sufragerie la prăjituri iar eu am intrat în starea obişnuită de meditaţie.

Aceasta se întâmplă chiar şi când particip şi eu la conversaţia generală.

Apropo:

Urmăriţi serialul TV de pe History cu "Extratereştrii antici"?

Câmpia Turzii

4 mai 2014