Visul nr. 162

de V. Umbreanu


29 aprilie 1972


La pescuit, în lacul de lângă liceu, în zona izvorului, dar cu suprafaţa mult mai mare şi, distanţa până la insulă, la fel.

Aruncam plutele, cu colegul S.E., până departe, având ca momeală peştişori vii.

E. avea o deosebită precizie la aruncat, evitând crengile şi butucii din apă.

Stătea în zona izvorului, pe o pantă, de unde vedea foarte bine suprafaţa lacului (care putea fi şi a unui râu leneş).

E. a prins un peşte lat, cu solzi albi, de vreo 200-300 grame şi, aproape imediat, un clean de peste 1 kg.

Eu nu am prins nimic.

Urmăream febrilitatea lui E., care era o dovadă că va mai prinde peşti.


Notă:

- Şi în 27 aprilie am visat pescuitul în lac, în acelaşi loc.


« »