Visul nr. 129

de V. Umbreanu

21 februarie 1972

Într-un labirint de străduţe, de pe strada Conservatorului din Cluj, intram şi ieşeam dintr-o cameră, prin tot felul de coridoare, ganguri şi străduţe, întâlnindu-mă cu multe persoane, cele mai multe, femei.

Era o atmosferă de cabarete, de cafenele, de birturi, de case de toleranţă, de camere modeste de închiriat.

Intram şi ieşeam pe trasee aceleaşi şi mă minunam că nu greşesc, că recunosc traseul.

Parcă aşteptam ceva să se întâmple sau aşteptam pe cineva.

Apoi, parcă nu mai aveam cameră acolo şi trebuind să-mi găsesc alta, am primit o adresă la periferie, de-a lungul unui pârâu mocirlos.

Traversând o piaţetă pustie, de-a lungul pârâului, apoi trecându-l greu pe o punte-scândură, am ajuns la o casă aproape dărăpănată, cu multe chichineţe, unde băteam la geam.

Nimeni nu mi-a deschis şi abia aşteptam să plec, să nu vină nimeni.

Prin câteva geamuri, mai departe, într-o cameră, se vedea o ţigancă, de vreo 35-40 de ani, spălându-şi copilul, dar privindu-mă.