Visul nr. 116

de V. Umbreanu

10 februarie 1972

Parcă eram lângă cimitirul catolic din Câmpia Turzii, unde, pe o străduţă, mergeam la o familie de cunoscuţi.

Era noapte.

Bâjbâind, pe întuneric, la nici o casă nefiind lumină, doar la ultima, spre care mă îndreptam.

Urcând treptele, spre stânga, un câine negru urmărea să mă prindă de un picior, dar am deschis uşa şi am intrat, cu câinele, înainte de a apuca şi înainte de a-mi fi frică, prea mult.

În cameră se găsea d-na P., d-nul P., un tânăr, o tânără şi doi bătrâni.

Se sfărnea cucuruz.

D-na P. stătea spre fereastră, în dreapta mea.

M-am mirat de prezenţa lor, în locul familiei aşteptate, dar doamna mi-a explicat motivul schimbului de locuinţe.

Deşi doream să mă retrag, la insistenţele doamnei, tânărul m-a invitat în camera din stânga, unde m-a servit cu lichior.

A urmat o discuţie care s-a estompat.

Note:

- În 8 februarie, discutam cu mama despre împletirea plasei pentru un crâsnic, cu latura de 1 m.

- În 5 februarie, seara, cu Alcor, la fam. N., nu ne-a deschis nimeni, ne-a lătrat un câine alb.

- Duminică, 6 februarie, seara, am văzut 5-6 scobari, de 400-600 gr., la tatăl M., d-nul R. (de vizavi).

- Mă mai gândesc la caraşii din cander.