Visul nr. 095
de V. Umbreanu
5 ianuarie 1972
De după un gard, priveam la un bătrân înalt, zvelt, ciolănos, cu barbă sură, care cânta o romanţă, pe versuri de George Coşbuc.
În timp ce cânta plimba, încoace şi încolo, pe aceeaşi direcţie, un lup prins în frânghii.
Cred că bătrânul voia să-l înveţe să cânte mai mult decât lupul pe bătrân.
Mărimea lupului, îndârjirea bătrânului, acurateţea romanţei, m-au ţintuit locului.
O anumită rezonanţă m-a făcut să izbucnesc în lacrimi şi plângeam, cu capul lăsat pe umărul drept.