Visul nr. 061

de V. Umbreanu

31 octombrie 1971

Ninsese şi pe pământ zăpada avea câţiva cm. grosime.

Ici-colo, petece de pământ.

Umezeală. Pătură de nori. Un pic frig.

Se însera şi trebuia să ajungem, mai mulţi, undeva.

Treceam printr-un berc, pe un mal înalt al unui râu.

Cărarea dispăruse şi ne deplasam printre tufişuri, de pe care curgeau picături de apă.

Undeva, spre stânga, se ghicea râul.

M-am despărţit de restul grupului, care a luat-o spre dreapta, la vreo 10-15 metri.

Pe unde călcam era tot mai umed, cu sol noroios, unde curgea şi un pârâiaş, astfel că zăpada se topise aproape toată.

Nu mai puteam da înapoi, NOROIUL MI-A TRECUT PESTE PANTOFI, DAR NU SIMŢEAM RECE.

Mă îngrozeam totuşi, cu cât mă afundam mai mult.

Trebuia să mă aplec tot mai mult, din cauza tufişurilor şi... rucsacul mi s-a agăţat de crengi.

Aplecat, agăţat, în noroi, nu mai puteam face nici o mişcare.

Nu mai puteam nici aştepta, ceilalţi se îndepărtau, reproşându-mi nechibzuiala, aşa că, chiar înainte de apariţia panicii, a trebuit să mă trezesc, SĂ SCAP.

Notă:

- A nins, la 12 ore după vis şi în jur este un peisaj identic.