Visul nr. 024
de V. Umbreanu
3 iulie 1971
Mergeam cu cineva spre Mureş: neavând permisul de pescuit înnoit, doream să vedem apa.
Am ajuns pe o platformă înaltă de unde, foarte jos, curgea Mureşul, cu apa mică şi foarte curată.
Se vedeau clenii înaintând, cu valuri ridate.
Am coborât prin nămoluri umede, cu cizme de cauciuc, spre malurile cu nisipuri şi pietrişuri.
Intram în apă până aceasta îmi ajungea la mijloc.
Înaintam în susul apei, pe cursul repede al Mureşului şi parcă era o cotitură ca aceea de la Războieni (pompa).
Sus, de pe ţărmul înalt-platformă, ne urmăreau oameni.
Uzi, ne îndreptam spre nişte vestiare pentru bărbaţi. Dar, mi-am dezbrăcat hainele ude şi am rămas gol.
Am traversat vestiarul (bărbaţilor) şi mergând mai departe (fără să ştiu sau să doresc) am trecut în vestiarul pentru femei. Brusc, mi-am acoperit sexul cu o cămaşă albă. Trecând aşa, cu fesele goale, simţeam cum sunt privit de tinerele goale din vestiar.
M-am întâlnit cu o tânără, goală, fără pilozitatea pubiană, graţioasă, uşor bronzată, senin-nepăsătoare şi apropiindu-ne m-am trezit.
Note:
- Ieri, la şcoală, m-am întâlnit cu câteva eleve.
- Pe K. I. am văzut-o, acum 2-3 luni, în autobuz, cu pantaloni trapez, largi, dungaţi.
- Sora şi soţul ei, N.N., sunt într-un turneu în Bulgaria şi am primit ieri o ilustrată.
- Ieri, m-a luat din faţa şcolii cu maşina D-nul S., (de dincolo de stadion).
- Ieri, m-am gândit să-mi vizez permisul de pescuit.
- Joi, 1 iulie, m-am întâlnit la Cluj cu colegul de facultate P. M. şi am discutat şi de colegul C. I., care locuieşte încă la Pompa Războieni, unde s-a plasat cadrul visului.
- Tot joi, am discutat cu J. C. despre cizmele de cauciuc pe care trebuie să le trimită la Bucureşti, fratelui său A.
- Restul: abstinenţă de 4 luni.