Visul nr. 003

de V. Umbreanu

13 martie 1971

Cred că sunt unul dintre "roboţii" de infecţie.

Să fii identic cu semenii dar să te deosebească, oare, cu ce simţ?

Şi, parcă, o piaţă dintr-un oraş italian, de unde se trăgea asupra mea.

Ştiam că sunt invulnerabil, dar mi-era frică!

Nu-mi găseam "plastilina" pe care s-o înghit şi să devin, faţă de ei, "invizibil".

Şi trăgeau cu tot felul de arme.

În sfârşit, pasta galbenă, am înghiţit-o şi am început să mă urc la ceruri.

Dar se tot trăgea, poate pentru mai multă siguranţă.

Eram ca un elicopter peste o pădure de pini rari, în care era numai linişte.

Nişte straturi, dintr-o râpă, coborau spre plajă.

Treceam printre pini, dar m-a simţit un câine.

Şi iarăşi am folosit "motoraşul".

Şi gâfâia câinele, până l-am lăsat mult în urmă.

Şi nu eram singur, mai era cineva, pe care am vrut să-l întreb ceva.

Şi numai dorinţa a fost destul să-l sperie: a sărit ca electrocutat, deşi n-a "văzut" nimic în jur.

Oare ce-a simţit şi cu ce parte a corpului?

Poate un asemenea "film" este un PARAVAN, din spatele căruia mi se absorb informaţiile.

De aceea uit, literalmente, totul.

Dar, poate, am fost ÎNZESTRAT cu o rapidă capacitate de discernământ!

"Văd" cu ochiul minţii materialitatea şi înlănţuirile unor noţiuni.

Note:

- Sora mea, A. N., a fost în Italia, în aceste zile.

- Situaţia familială mă ţine încordat, pachet de nervi.