Visul nr. 001

de V. Umbreanu

27 februarie 1971

Un film revăzut: atâta exactitate m-a înfiorat de plăcere.

Undeva era o termocentrală.

Spre ea, un canal subteran, dar, la suprafaţă, cu diametrul de vreo 5-6 metri, conducea materii incandescente.

Materialul inelelor prefabricate era spart şi se puteau vedea jeturile interne de lavă.

Deasupra era un parc, împărţit în spaţii de garduri de prefabricate, înalte de 2-4 metri.

Escaladam, gard după gard.

Am ocolit o căsuţă pustie şi am nimerit într-o capcană: două garduri de sârmă ghimpată, cu energie electrică.

Poate sisteme automate au semnalizat, că au venit poliţişti cu câini-lup şi m-au scos.

Grupuri de oameni mă priveau de la distanţă.

Le explicam poliţiştilor ceva despre un ocol în formă de L, ca şi cum trebuia să evit lacurile din Ocna-Mureş, cu care chiar semănau.

Niciodată n-am avut certitudinea, în vis şi la trezire, ca acum, a ceva retrăit, ca în acest caz.

În timpul acţiunilor din vis, savuram repetabilitatea.

Era şi o atmosferă de siguranţă şi mister.

Niciodată, frica autentică.

Totuşi, nu-mi plăcea atitudinea grupurilor mute care mă priveau.

Dar poliţiştii mi-au indicat şi direcţia cea bună.

Spre ce şi unde?

Notă:

- Mi-am dat seama, în vis, că mai visasem asta şi, parcă, eram pe urmele unei plăceri.