#27 Şocul viitorului
de V. Umbreanu
Vacanţa binevenită!
Şi pentru un an şcolar, mai dificil, care se încheie.
Şi pentru situaţia din familie, cu divorţul oficial.
Şi pentru punerea în practică a sentinţei judecătoreşti, de a despărţi copiii, care a lăsat urme pentru totdeauna.
Dar, încă nu sunt liber.
Mai am un hop de trecut.
Reciclarea.
Reciclarea, la fiecare 5 ani.
Acum sunt la Cluj, la finalul pregătirii politice, colocviul de la Socialism ştiinţific.
Luna iunie, pe sfârşite, cu zile senine şi calde.
Suntem câteva zeci de cadre didactice într-o sală de clasă a unei şcoli generale de pe strada Horea, la etaj.
După zile şi zile de prelegeri politice plictisitoare, acum, la final, vom vorbi liberi, fiecare, la temele puse în discuţie.
Nu cu bileţele, ca la examenele obişnuite.
În faţă, trei catedre dispuse una lângă alta, cu prezidiul, adică nu, cu comisia de examinare.
Tovarăşi de la catedra Universităţii.
Sala plină.
Eu, am ales, ce deobicei, un loc în ultimul rând, lângă fereastră.
De mai bine de o oră, colegii se înghesuiesc să ia cuvântul prin ridicare de mâini, dar stând jos, pe scaune.
Sunt foarte active, tot ca de obicei, colegele.
Sunt aşa de nerbdătoare încât membrii comisiei de examinare se străduiesc să le tempereze.
Chiar se amuză, şi comisia şi cei examinaţi!
Metoda a prins.
Voluntarii rulează unul după altul.
Fiecare este oprit, la un moment dat, şi se recomandă.
Numele, prenumele, şcoala şi localitatea.Eu am răbdare şi nu mă grăbesc.
Sunt atent la examinare dar citesc din volumul lui Alvin Toffler, Şocul viitorului.
Îl studiez de câteva zile şi acasă şi la cursuri, chiar şi în tren, dus şi întors, Câmpia Turzii - Cluj-Napoca.
Volumele din seria "Idei Contemporane" sunt foarte interesante, chiar dacă poartă girul cenzurii.
Iar descoperirile ştiinţifice şi explicarea valorii lor pentru progesul societăţii, nu au graniţe, nici naţionale, nici politice.
Chiar dacă sunt vopsite prin interpretări partizane.
Aşa şi aici.
Ceea ce spune autorul, referindu-se la economia din sistemul capitalist, nu înseamnă că nu este valabil şi pentru cel socialist.
Iată, acum sunt la pagina 148 unde se analizează relaţiile pe verticală din intreprinderi, dintre cei care iau deciziile şi cei care le execută, care însumează câteva trepte.
Ciulind urechile la discuţiile din sală, tresar la remarca unuia ditre examinatori.
Extraordinar!
Cu glas sigur pe sine, puţin afectuos de siguranţa sa, critică încercările capitaliştilor de
a-şi asuma poziţia de frunte în domeniul progresului, în toate laturile.
Şi citează printre scrierile recente chiar volumul pe care-l am în faţă, cu autorul luat în derâdere!
Sar în sus, la propriu!
Nu-mi vine a crede ce se întâmplă!
Dar, din asistenţă, se ridică mâini pentru a răspunde.
Competiţia continuă.
Din prezidiu mi se face semn să mă aşez la loc.
O fac, dar logica momentului mă avertizează că trebuie să iau cuvântul.
Este momentul pe care nu trebuie să-l scap.
Ridic mâna.
Dar, cum încă multe mâini sunt mai vizibile decât a mea, persoanele care le deţin, continuă să vorbească în mod mecanic, după reflexele cunoscute.
Trec minute, dar mâna mea rămâne ridicată.
Chiar dacă am un puseu de nerăbdare, mâna aşteaptă, acolo sus, răbdătoare.
Până la urmă, tot de la comisie, una dintre persoane, zâmbind, foarte satisfăcută de efervescenţa prezentă, îmi face un favor, declarând:
- Tovarăşi examinaţi, acolo din spate, este o persoană care, de minute bune, vrea să-şi aducă
aportul, aşa că, vă rog să-l ascultăm.
- Poftiţi, aveţi cuvântul!
Mă ridic în picioare, vibrând de o energie care depăşeşte nivelul momentului.
Aproape că-mi vine să râd în hohote, în exteriorul trăirii.
Pentru că, în interior o şi făceam, chiar născând cuvinte de satisfacţie, precum "V-am prins, în sfârşit, în public, cu o greşeală de neiertat!".
Dar, ca actor în faţa elevilor, cu o tot mai multă experienţă, acum, jucam un rol de premieră.
În public.
Cu martori şi victime oficiale.
Aceste trăiri interioare au fost, la exterior, o pauză prelungită.
Rumoarea s-a transformat în linişte, o linişte neobişnuită pentru o asemenea situaţie.
La un examen.
La un examen de socialism ştiinţific.
Ridicând volumul la vedere, declar, cu siguranţă dar şi cu emoţie vizibilă:
- Eu tocmai citesc acest volum, pe care unul din comisie l-a criticat ca fiind nepotrivit pentru educaţia dintr-o ţară socialistă.
Şi, după o pauză scurtă, în care constat cu satisfacţie uluiala celor din jur, colegi întorşi spre mine, continui:
- Editura Politică realizează prin seria "Idei Contemporane" o educaţie obligatorie pentru fiecare om de pe planetă, indiferent de orânduire, la progresul ştiinţific şi tehnlogic, tot mai accelerat.
Şi:
- Dacă ar fi nepotrivit, cum s-a declarat de la masă, nu l-ar fi editat!
Rumoarea din sală m-a făcut să iau o scurtă pauză.
Dar am continuat:
- Vă dau exemplu chiar de la pagina unde am ajuns, pagina 148, unde citeam în momentul criticii neproductive:
"În primul rând, accelerarea ritmului vieţii (şi în special grăbirea producţiei determinată de automatizare) înseamnă că fiecare minut de "timp mort" costă mult mai mult decât a costat vreodată, socotind în produse pierdute."
- Tovarăşi colegi, este acest citat nevalabil pentru ţara noastră?
Citez mai departe:
"Întârzierea devine din ce în ce mai scumpă. Înformaţiile trebuie să circule cât mai repede."
- Vă întreb, ce nu-i în regulă cu aceste
afirmaţii?
Rumoarea creşte în sală, dar o opresc cu glas ferm, încrezător în rolul pe care-l joc:
- Volumul lui Alvin Toffler, cu cel mai sugestiv titlu posibil, de "Şoc al viitorului", ar fi trebuit să fie recomandat şi nu criticat de această comisie!
În acest moment, colegii din sală, unii derutaţi, alţii entuziasmaţi, se întorc spre comisie şi discută înte ei.
Dar, mai am ceva de spus, aşa că, ridic glasul şi stăpânesc sala:
(către membrii comisiei:)
- Ce greşeală aţi făcut, criticând volumul!
(şi către colegii din sală:)
- După examen, mergeţi în librării şi procuraţi-vă volumul, ca să vă pregătiţi pentru viitor!
Strigătele de aprobare şi aplauzele,
mi-au răsplătit contribuţia la examenul politic mai mult decât calificativul.
Câmpia Turzii
31 ianuarie 2015