#26 La pescuit, la Bistra

de V. Umbreanu

Ca pescar, locurile de pescuit de pe Arieş, m-au încântat de la început.

M-au încântat prin varietatea surprinzătoare şi prin alternanţa repezişurilor cu apele line.

Mai ales aici, la munte.

Încă din perioada scurtă a curtării viitoarei soţii, drumul cu autobuzul ori cu mocăniţa, mă fascina.

Poate că şi acest aspect a cântărit în alegerea perechii.

După căsătorie, în vacanţele de vară, pescuitul a devenit şi aici o obişnuinţă.

Pescuitul la clean, cu pluta.

Alt avantaj major: pescari puţini şi rar întâlniţi.

Unul dintre ei, surprinzător de special: preotul care a oficiat căsătoria religioasă, acasă la mireasă.

Eu, profesor de biologie-geografie-agricultură, ateu din naştere, am admis aceasta ca pe un compromis meritat în alegerea perechii naturale.

Chiar dacă pentru mine a fost o formalitate în tradiţie.

Fără să particip în rulajul amănuntelor de cult, închnări, semne, rugăciuni.

De la ceremonial, mi-a rămas cu o amintire neplăcută îmbătarea preotului, încă dinaintea slujbei, învârtindu-ne de 4 ori împrejurul mesei.

Spre deliciul nuntaşilor.

Dar, a trecut.

Cu pescarul-preot m-am întâlnit încă din prima vacanţă de vară.

Întâlnirile scurte, cu subiecte obişnuite pentru pescari.

Locuri de pescuit, momeli, capturi, rateuri, experienţă.

Totuşi, am sesizat o stare mai specială, întărită cu trecerea timpului.

Ca şi cum, dânsul, ar fi dorit, ar fi urmărit, să abordeze şi alte subiecte în conversaţie.

Urma acestei dâre psihice s-a păstrat şi s-a întărit.

S-a întărit până când, în a 3-a vacanţă de vară de după căsătorie, s-a exteriorizat destul de brusc.

Pescuiam în aval de comună, unde, în curbura largă a Arieşului, exista în luncă o suprafaţă de teren numai bună pentru culturi agricole.

Porumb, cartofi, fasole.

Acolo, după obişnuitul schimb de păreri dintre pescari, preotul, destul de în vârstă pentru a-i lua în seamă experienţa, m-a abordat destul de direct.

- Domnule profesor, toţi din comună ne-am minunat de alegerea soţiei din zonă!

- Da, domnule preot, mi-am închipuit şi am sesizat şi eu acest aspect.

Şi în continuare:

- Am cunoscut-o într-o vacanţă de vară, ca participant la nişte cursuri de perfecţionare la agricultură, la Cluj.

- Dar ea ce căuta acolo, căci suplinea la clasă ore de limba română şi limba franceză?!

- Cred că s-a înscris pentru a-şi lărgi posibilităţile de suplinire.

- Sau să se distreze, să mai cunoască lumea!

- Posibil şi aceasta, mai ales că s-a şi întâmplat schimbarea!

Revine cu o precizare logică:

- V-aţi căsătorit fără să o cunoaşteţi prea bine!

Eu:

- Da, i-am făcut curte din septembrie până în decembrie, la căsătorie.

Dânsul:

- Fără să-i cunoaşteţi prea bine familia!

Eu:

- Da, e-adevărat, dar am fost foarte bine primit!

Dânsul:

- Domnule profesor, ca om cu multă experienţă, vă întreb direct, cum aţi intrat, fără să ştiţi, în acest neam de oameni fără ruşine ?

Tăcerea care s-a lăsat a fost ca un spaţiu fără materie şi fără energie.

Această abordare, mi-a adus pe ecran, din noianul de impresii din ultimii ani, zâmbete, aluzii, tăceri stânjenitoare, priviri cu subînţeles, şi, nu în ultimul rând, flagrantul cumnatei din iarna trecută.

Ne-am despărţit printr-un salut obişnuit, fără comentarii.

La ce ar mai fi folosit?

Mai puţin atent la plută, în continuare, m-am gândit la fiul meu, Alcor, care mă aştepta în căsuţa socrilor, să-l plimb, la cele şapte luni pe care le avea.

Numai timpul va cântări, în balanţa neutră, spusele preotului-pescar şi răbdarea mea optimistă.

Italia

Soncino

Pe malul râului Oglio, la cascada de sub pod

9 iunie 2015