#25 Căsătoreşte-te cu mine!

de V. Umbreanu

Sunt profesor.

Cine şi-ar fi închipuit în urmă cu 10 ani?

Atunci eram elev în clasa a IX-a de liceu, la Şcoala Medie, cum se întitula.

Mai aveam un an şi terminam liceul, în a 2-a promoţie cu 10 clase.

Emotiv.

Nesigur pe mine, în prezentul de atunci.

Iar pe viitor, şi mai mult.

Au trecut cei zece ani ca un vis.

Bacaleauratul, o aventură.

Alegerea facultăţii, alta.

Geologie?

Sunt slab şi la matematică şi la fizică.

Altceva nu m-a atras.

Agronomie?

Hai să încerc!

Examenele, alte aventuri.

Dar am reuşit.

Aproape de locul 50.

Dar căminul şi cantina, un fiasco.

Aşa că am părăsit-o!

Am părăsit-o, spre disperarea părinţilor.Mai ales a tatălui, care mă pistonase pentru Politehnică degeaba.

Rămas acasă, tata, maistru cantaragiu la Industria Sârmei, mi-a găsit loc de muncă.

Muncitor necalificat la Secţia Electrozi.

Plătit în acord, constat după câteva luni că-s furat la salariu.

Sigur că protestez dar sunt dat afară.

Spre disperarea părinţilor.

În anii 1950, vremuri grele şi nesigure.

Mi se reproşează că nu ştiu să rabd nedreptăţile.

Cum să le rabd?

Ajuns şomer, reîncep să învăţ.

Am ales Facultatea de Ştiinţe Naturale, secţia Biologie-Botanică.

Ajut şi în gospodărie, dar vând peşti, calificat de mic în această "pasiune".

La examenul de admitere, deşi am depăşit media 8, nu sunt pe listă.

Surpriză neplăcută pentru toţi, mai ales pentru părinţi.

Fără loc de muncă, învăţ, ajut în gospodărie, pescuiesc, citesc mult şi scriu versuri.

Vara, înscris la examenul pentru bursă de sfat popular regional, nu mă regăsesc pe lista admişilor.

Repet examenul "la gloată" tot fără succes, acum la Biologie-Zoologie.

Nu-mi vine să cred!

Apreciindu-mi progresul faţă de trecut, gândul că ceva nu-i în regulă cu examenele, mă indispune şi mă îngrijorează.

Mă îngrijorează nu numai asupra viitorului profesional cât mai ales asupra stagiului militar care se profilează la orizont.

3 ani pierduţi în armată!

Iau o hotărâre drastică.

Schimb secţia pentru viitoarele examene: geografie.

Voi învăţa pe de rost materia!

Pe pagini şi pe zile!

Asta şi fac.

Tata mi-a găsit, din nou, loc de muncă, la Secţia Cuie.

Ajutor de bătător la Bătătoarea Mică, în 3 ture.

Zgomot.

Murdărie.

Duritate.

Vulgaritate.

Toate au contribuit la reuşită.

5 examene, 5 de 10!

Locul 1 pe listă!

Ce mândri au devenit părinţii de fiul lor!

Acum, ca profesor, retrăiesc acel timp cu nostalgie.

Ce înseamnă să lupţi pentru transpunerea în practică a unei hotărâri!

Acum, după 5 ani de studii la Facultatea de Biologie-Geografie, sunt în al 2-lea an ca profesor.

Având şi dreptul de a preda Agricultura, după cursurile speciale din această vară, sunt cu elevii la practica agricolă de toamnă.

Transferat după un an din raionul Aiud, sunt în raionul Turda, comuna Poiana, cu naveta zilnică de 5 kilometri.

Pe câmpurile I.A.S. Poiana, organizăm activităţi didactico-productive cu cele 8 clase de elevi.

Azi suntem la recoltat ultimii ardei, în lădiţe de lemn, înaintea brumei.

Împreună cu colegii, urmărim activitatea elevilor, dispuşi pe câte 2 rânduri.

Ardeii culeşi şi sortaţi sunt stivuiţi pe clase.

Normele, diferite, mai mici pentru clasele V-VI şi mai mari pentru clasele VII-VIII, stimulează elevii.

La terminarea normelor individuale, elevii grupaţi pleacă acasă, însoţiţi de câte un cadru didactic.

Acum, rămas ultimul pe câmp, cu elevii de la stive, am alături pe profesoara de matematică.

Odată sfârşită activitatea, ne deplasăm spre sediul I.A.S., elevii înainte, noi în urma lor, la câţiva metri.

Trecem printr-un lan cultivat cu porumb, unde, tuleii dispuşi în căpiţe, arată ca nişte corturi ale vechilor migratori.

Obosiţi şi noi nu numai elevii, discutăm despre practică, acum în ultimele zile de octombrie.

- Ce bine că se termină practica şi începem cursurile obişnuite!

La această remarcă, aprob cu sinceritate, deşi este activitatea mea obligatorie.

Şi nu uşoară.

Să te deplasezi cu elevii pe câmp.

Organizaţi şi grupaţi pe clase.

Disciplinaţi.

Însoţiţi.

Urmăriţi în activitate.

După explicaţiile de rigoare.

Să întrerupi, pentru pauza de masă.

Să urmăreşti elevii când se cer pentru nevoile personale.

Să aibă grijă de calitatea produselor.

Să notezi corect rezultatele.

- Da, şi eu aştept reluarea cursurilor!

Tăcem un timp, după care schimbă subiectul.

- Mergi iarăşi sâmbătă la munte?

- Da, au trecut 2 săptămâni foarte repede şi merg la întâlnire!

În această vară, la cursurile de specializare pentru agricultură am cunoscut o tânără de lângă Câmpeni şi ne-am înţeles să o vizitez din 2 în 2 săptămâni.

Colegii, aflând, mă tachinează uneori.

Că plec punctual, cu autobuzul sau cu mocăniţa.

Că dus de fiecare dată câte un buchet de flori şi o cutie cu bomboane de ciocolată.

Că sunt aşa de serios şi nu iau în seamă colegele necăsătorite.

Cum este şi profesoara de faţă.

Care revine, insistând:

- Ce pregătire are prietena ta?

Răspund:

- Liceul şi suplineşte la o şcoală româna şi franceza.

Întrebare:

- Îi place să citească?

Răspuns:

- Da, citeşte mult, ca şi mine!

Întrebare:

- Cum arată la înfăţişare?

Răspund, zâmbind, amintindu-mi-o:

- Obişnuită ca înălţime, cu părul şaten, cu gropiţe în obraji, grăsuţă.

Întrebare:

- Şi aşa te-ai îndrăgostit de ea de tare încât abia aştepţi s-o vezi, la fiecare 2 săptămâni?

Răspund, încă fiind în lanul de porumb recoltat:

- Da, eu mă ţin de cuvânt când promit ceva!

Întrebare, imediat:

- Dar aţi făcut şi o înţelegere fermă pentru viitor, cu acordul părinţilor?

Ştiu, mă pune la încercare, dar răspund cu sinceritatea obişnuită:

- Nu, n-am făcut nici o înţelegere, ea se subînţelege!

Repede, înflăcărată:

- Eşti atât de sigur că o cunoşti, pentru a-ţi uni soarta de ea, după câteva întâlniri?

Cum să-i explic situaţia?

Că am cunoscut-o mai mult întâmplător.

Printr-un concurs de împrejurări.

Cu amănunte care nu pot fi discutate, "pe nepusă masă".

Dar răspund, după o mică întârziere, printr-o întrebare:

- Poţi cunoaşte pe cineva în totalitate, chiar într-o viaţă?

Profită de răspuns:

- Ei vezi, ai intrat într-o relaţie ocazională, poate confuză, şi te ţii de ea ca de un colac de salvare!

Mă uimeşte.

Câtă dreptate poate că are!

Dar, nici nu aşteaptă răspuns.

Cuvintele ei, o floare care se deschide brusc în faţă:

- Eu te-am urmărit de la început şi sunt gata să-mi leg soarta de a ta!

Rămasă fără replică, se deschide în continuare:

- Uite, elevii au plecat, suntem singuri aici, putem începe viaţa noastră chiar acum, în intimitatea tuleilor!

Şi imediat:

- Sunt calificată şi singură la părinţi!

Apoi, la uluirea mea:

- Îmi place să citesc şi nu am pe nimeni pentru viitor, chiar ne potrivim!

O privesc şi mă minunez.

Analiza, ca o balanţă, are pe talere două persoane.

Cunoştinţa mea de la munte şi colega mea de aici.

Acolo, necalificată.

Aici, profesoară sigură pe materie, chiar după cum vorbeşte.

Acolo, o familie de la munte, cu 3 fete şi un băiat.

Aici, o familie cu o fiică.

Acolo, o tânără plinuţă, şatenă.

Aici, o tânără brunetă, plinuţă.

Acolo, mai puţină cultură.

Aici, mai multă cultură.

Acolo, încă nu mi s-a oferit nimic.

Aici, mi se oferă cu o sinceritate şi siguranţă logică credibilă.

Cuvintele oprite, încetinesc paşii în

consonanţă, poate că într-o frână, să nu ieşim din zona tuleilor.

- Căsătoreşte-te cu mine!

Paşii calcă pe vată.

Cuvintele îngheţate dau gurilor un rictus amar.

Traversăm curtea imensă a I.A.S.-ului şi ieşim în şosea.

Colega aşteaptă autobuzul în staţie în timp ce eu mă deplasez la şcoală, pentru a semna

orele în condica de prezenţă.

Discuţia nu s-a mai legat.

Eu, în continuare, m-am deplasat la întâlnire.

Profesoara de matematică s-a transferat la altă şcoală, apoi am auzit că s-a căsătorit.

De Crăciun, m-am căsătorit şi eu.

Au fost două căsătorii nereuşite.

Acum, după 51 de ani, aceste cuvinte finale încă mă urmăresc din universul posibilităţilor.

Italia

Soncino

Râul Oglio, în amonte de cascadă şi acasă, pe Mo C.P. Marzani

6 iunie 2015