#20 Asistenţa la lecţie

de V. Umbreanu

Toamnă obişnuită, cu un octombrie cald şi secetos, urmat de luna noiembrie, răcoroasă şi umedă.

După practica agricolă, fără probleme deosebite, lecţiile la şcoală au intrat în rutina zilnică.

La şcoala unde predau, în regim rural, şi la cea frecventată de fiul meu, Alcor, în orăşelul provincial.

Totuşi, într-o zi de vineri, la sfârşitul lui noiembrie, la revenirea acasă, aflu că Alcor este liber în ziua următoare, învăţătoarea având probleme în familie.

Ideea a apărut de la sine, cu voce tare, ca o soluţie:

- Poţi veni, mâine, la şcoala mea, ca asistent la lecţii!

Surprins plăcut, propunerea i-a scânteiat privirea şi răspunsul lui avea unde vibratorii:

- Sigur că vin, toate lecţiile sunt deosebite, chiar distractive!

Analiza acceptării lua în vedere seriozitatea cu care trata pregătirea şcolară, dublată de diferitele pasiuni: lecturile, filmele, muzica şi natura.

Pot spune, fără exagerare, că era vorba de o maturizare precoce.

Seara a decurs obişnuit.

Dimineaţa următoare, sculaţi devreme, am parcurs etapele pregătitoare împreună.

Micul dejun, drumul la staţia de autobuz, naveta de 5 km., intrarea în şcoala comunei învecinate.

În cancelarie, reacţia colegilor, la un asemenea eveniment deosebit.

Directorul şcolii, amuzat, a acceptat fără comentarii, decât expresia:

- De ce nu, la urma urmei!

Iată-ne pregătiţi, aşteptând soneria şi intrarea elevilor în clase.

Cancelaria se goleşte rapid, poate şi din cauza prezenţei unui inspector!

Iau catalogul clasei a VIII-a B şi, cu Alcor alături, ieşim din cancelarie, de la etaj, şi ne îndreptăm, pe coridorul întunecos, spre clasă.

Chiar de la intrare, elevii surprinşi, au modificat atmosfera.

Murmurul, deosebit.

Exclamaţiile, scăpate de sub control.

Ridicarea din bănci, prelungită.

Aşezându-se, la permisiunea profesorului, privirile focalizate pe elevul de clasa a IV-a, au crescut interesul pentru lecţie, în mod vizibil.

Mai ales, după ce i-am indicat locul în bancă.

În prima, de lângă uşă, între cei doi colegi "mai mari".

Încolo, etapele lecţiei de geografie, respectate întocmai.

Notarea absenţilor.

Verificarea catalogului, pentru alegerea celor 3-4 elevi, la scultarea lecţiei anterioare, prin metoda "geobingo".

De câte ori cei aleşi nu dădeau răspunsuri corecte, solicitam clasa.

Elevii, obişnuiţi, ridicau mâna cu cele două degete, agitând-o.

Surpriză în clasă!

Cu mâna ridicată, şi fiul meu, noul coleg al elevilor din clasa a VIII-a B.

Surpriza, oarecum justificată.

Nu toţi ştiau că şi elevii clasei a IV-a aveau în program tot Geografia României.

Dar, manualele erau diferite, ţinând cont de vârstă şi dezvoltare psihică.

Uimirea lor se manifesta din cauza nivelului ridicat de cunoştinţe, din cauza seriozităţii şi siguranţei noului coleg.

Mai ales când, ca o paranteză, i-am asigurat de lipsa oricărei pregătiri anticipate.

S-au minunat şi ei, chiar şi eu, de cunoaşterea grupelor de munţi, a lanţurilor muntoase din Carpaţii Meridionali.

Atât teoretic, dar mai ales, la hartă, cu manevrarea indicatorului.

La predarea lecţiei noi, când mă bazez pe cunoştinţele lor, realizând ÎMPREUNĂ şi noua lecţie, i-au uimit cum, pe caietul de geografie adus, îşi lua notiţe, conştiincios.

În final, când s-a auzit clopoţelul, elevul de clasa a IV-a, înconjurat de cei de clasa a VIII-a, parcă se legau, concentric, la un nucleu uman deosebit.

Mai lipsea să-l atingă, delicat, cu degetele, să se convingă de materialitatea realităţii.

Nu le venea să iasă în pauză, iar nouă, să părăsim clasa.

A fost un adevărat experiment didactic.

Şi nu numai.

Câmpia Turzii

28 august 2015