#10 Micul Paris ori Micul Istambul?

de V. Umbreanu

Când să intru în strada Vatra Luminoasă observ în staţie troleibuzul 86!

Nu mă mai grăbesc, oricum, am timp suficient la dispoziţie.

Aştept să se rărească maşinile în trafic şi, prinzând momentul de acalmie, traversez pe zebră liniştit, cu bagajul în mâna stângă. Dreapta o feresc de greutatea, chiar modestă, din cauza artrozei şoldului drept.

Ajung la locul de aşteptare şi mă aşez pe bancă, în dreapta, nu înainte de a înlătura bucata de carton, pe rol de fundieră pentru cineva cu pantaloni de vară, de dinainte.

Vecinul din celălalt capăt al băncii, mai tânăr cu câţiva ani decât mine, dependent de ţigară, se pasiona de sudoku.

Pe trotuar, alţi călători, aşteptau şi ei vehiculele capitalei.

Sosesc, pe rând, un 90 şi două 104.

În sfârşit, apare punctual şi 86.

Urc pe uşa din urmă şi activez cardul.

Ocup locuri în partea stângă, cu bagajul pe locul de la geam.

Mai liniştit ca-n alte dăţi, urmăresc de pe traseul cunoscut, mişcările din peisaj.

Maşini, pietoni, ciori, câini, vrăbii.

Vocea care anunţă staţiile.

Agricultorilor, Foişorul de Foc, Gemeni.

Parcă visez cu ochii deschişi.

Mă trezesc doar când ajungem în Piaţa Buzeşti.

Mă ridic, iau bagajul şi ajung în mijlocul troleibuzului, lângă uşă.

Cobor la Calea Griviţei şi, încet încet, mă îndrept pe trotuar spre trecerea de pietoni.

La semnal, traversez până la staţia de taxi, apoi, imediat până la Gara de Nord.

Pătrund prin intrarea dinspre Calea Griviţei.

Dalele crăpate, gunoaiele şi curentul de aer obişnuit.

Plus, tot ca obişnuit, fauna locului.

Agitaţia browniană, în care mă integrez pe post de observator.

Dar şi interesat de prânzul din tren.

Covrigi cu mac, apă plată Dorna şi covrigei cu susan.

Apoi, cobor la WC-ul cu trepele pătate şi după ce plătesc taxa de 1 leu la femeia corpolentă, ajung în zona pentru B, mult degradată faţă de vara trecută.

Urc pe peronul aglomerat şi mă îndrept spre panoul central, cu informaţiile de moment.

Trenul meu, Bucureşti-Nord - Oradea, la peronul 5, ora 13,10.

Am de aşteptat mai mult de o oră şi atunci, iniţial mă plimb prin mulţime, ocolind tarabele cu mărţişoare şi dulciuri.

O tură, două, trei, patru.

Trecând pe lângă o terasă, mă las în voia inspiarţiei şi iau loc pe o banchetă.

În jur, câţiva consumatori de cafea şi bere.

Nelipsitele ţigări, de la care fumul, din cauza curentului, ajunge şi la mine.

Privesc atent figurile care se perindă.

Ca şi cum aştept să recunosc pe cineva.

Cei mai mulţi călători, dependenţi de telefoanele mobile, se concentrează pe mesaje, absenţi parcă de mediul din jur.

Consumatorul de lângă mine, cu berea, ţigara şi telefonul, este interpelat de un tânăr înalt, cu ochi mici, cu părul tuns la modă.

Să-i dea telefonul, să-şi sune un prieten.

Interesant, deşi pare că nu se cunosc, acceptă.

Timpul trece.

Rămas singur, privesc ceasurile şi constat că este ora 12,45.

Mă ridic şi plec spre peronul 5 unde tocmai se manevrează trenul.

Doi ceferişti, cu steguleţe galben-murdar şi fluiere.

Călătorii se agită cu bagajele.

Eu trec printre ei, într-un slalom obişnuit, până la vagonul 2, în care urc singur.

Scaunele au numere pe spătare.

36, loc lângă fereastră, în sensul de mers.

Ce noroc!

Mă dezbrac şi urc bagajul pe poliţă, nu înainte de a extrage caietul pentru eventualele note şi apa.

Instalat confortabil, scot din sacou un pix şi tocul cu ochelari.

Aştept.

După câteva minute îşi fac apariţia doi tineri, dintre care unul mă întreabă în engleză ceva, arătându-mi biletul.

Îl lămuresc în română şi înţelege.

Îşi târăsc bagajele spre mijlocul vagonului, apoi apare un tip care discută cu ei într-o engleză precară.

În aceste condiţii intră în scenă vânzătorii ambulanţi.

Primul, mai respectabil, cu volume de autori celebri: Neagu Djuvara, Octavian Paler, Gabriel Liiceanu.

Îi admir francheţea şi disponibilitatea, dar şi o insistenţă mascată în timpul de aşteptare al clientului.

Dintre volumele etalate remarc unul nou, de care nu ştiam, pe care mă hotărăsc pe lc să-l cumpăr.

Neagu Djuvara - Misterul telegramei de la

Stockholm - Editura Humanitas.

- Cât costă?

- 27de lei, pe când în librării este la 30 de lei!

- Da, îl iau!

Scot portmoneul şi extrag bancnotele

- Mulţumesc şi călătorie plăcută!

- La revedere!

Nici n-am terminat conversaţia că alţi câţiva negustori de ocazie s-au năpustit asupra posibilei victime.

- Avem integrame!

- Luaţi Naţional Geografic!

- Uitaţi-vă la Caţavencu!

Care-mai-de-care în febra comerţului, în jurul unui potenţial cumpărător.

Dar replica "omului meu", care, într-o retragere satisfăcută, asista amuzat la scenetă,

m-a dat gata:

- Dânsul nu citeşte maculatură!

Bravo, exclam în sine, iată un cunoscător al persoanelor cu coloratură intelectuală!

Dar nici ceilalţi nu s-au lăsat învinşi atât de uşor.

- Dar ce, cartea pe care aţi luat-o nu este maculatură, nu este tot de hârtie?

Iată, preiau din zbor ocazia de a-i lămuri!

- Volumul cumpărat tratează un act istoric, nu este pentru distracţie sau amuzament!

Frustraţi, învinşi, au privit încruntaţi spre colegul lor care se îndrepta spre spatele vagonului, spre celelalte vagoane, cu posibili cumpărători.

Aşa m-am hotărât să imortalizez, în minutele următoare, întâmplarea din tren.

Şi tot atunci mi-a apărut pe ecranul biocalculatorului şi titlul.

Câmpia Turzii

1 martie 2013