#09 Când voi avea maşină

de V. Umbreanu

Stăm şi pălăvrăgim.

Sunt în vizită la prietenul meu, M.

Întâi în grădina din spatele curţii, în timp ce pliveşte prin straturi.

Vorbim de una de alta, dar mai ales de pescuit.

Aplecat peste plante, smulge micile buruieni şi face grămezi pe cărare.

Cum udase dimineaţa, pământul negru i se lipeşte de degete şi, din când în când, le rade cu un cuţit.

Când termină salata, trece la stratul cu răsadul de ceapă.

Grămăjoarele cu lobodă şi mohor se înmulţesc pe cărările grădinii.

E sfârşit de iunie.

Cerul senin ne face să visăm la malurile apelor, unde postaţi pe locurile cunoscute, aşteptăm peştii.

Pasiunea o avem din copilărie, din cea mai fragedă copilărie.

An de an, ne planificam,în timpul liber, câteva partide de pescuit.

Spun timpul liber pentru că, pe lângă serviciul fiecăruia, mai aveam de lucru şi în agricultură.

Grădinile şi animalele din gospodărie ne ocupau mult timp.

Mă plimb pe aleea din mijlocul grădinii.

Iarba verde se mulează sub pantofi ca un covor.

În curticica alăturată, găinile şi raţele îşi dau concertul lor zilnic.

Porcii dorm în coteţe.

Ca şi Rex, căţelul şorecar, în cuşca lui.

- N-ai prea fost anul acesta la pescuit!

Remarca lui mă trezeşte din visare şi revin lângă el, la groapa cu gunoi, unde aruncă buruienile plivite.

- N-am fost deloc, nu mă lasă fluturii!

Şi provocat la explicaţii, în monologul prelungit, îmi desfăşor noua pasiune în toată amploarea ei.

Cum mă deplasez în sălbăticia naturii!

Cum urmăresc speciile de “petale zburătoare”, prin toate locurile posibile!

Chiar în rezervaţii!

Cum reuşesc să-mi procur materialele necesare!

Ace, cutii, polistiren.

Cum caut volume de specialitate noi, pe lângă cele vechi de la biblioteca de Zoologie din Cluj, pentru determinarea exemplarelor.

Mă dezlănţui în toată regula!

- Hai la masăă!

Chemarea soţiei prietenului meu îmi sparge peroraţia naturalistă şi observ pe faţa lui un zâmbet, sceptic parcă.

Sigur, din cauza aceasta nu mai planificasem, de mult timp, un pescuit împreună.

Zâmbetul, mai mult trist, se şterse de pe faţa lui şi, redevenit serios, îmi arătă poarta grădinii.

- Merg să mă spăl la cişmea!

O iau înainte şi după ce închide poarta în urma lui, îl urmăresc aplecat spre şuvoiul de apă.

Raţele măcăie lângă cratiţa unde se bălăcesc.

Câinele, ieşit din cuşcă, ne priveşte, dând din coadă.

Porcii treziţi, grohăie încetişor.

În timp ce se şterge pe mâini cu prosopul, prietenul mă priveşte fix, cu o hotărâre pe care nu i-am mai cunoscut-o şi declară solemn:

- Lasă că în curând vom merge la pescuit!

Neînţelegând la ce se referă, trecem în curtea betonată şi intrăm în bucătăria de vară.

Soţia pregăteşte masa.

- Nu vrei să iei amiaza cu noi?

Mulţumind pentru invitaţie, refuz politicos, spunând că nu mi-e foame.

Nici nu-mi era!

Apoi, în timp ce serveau masa, eu stăteam pe divanul de lângă perete, meditând.

- Despre ce aţi discutat?

Întrebarea îmi era adresată mie, curioasă poate şi de tăria participării mele în discuţie.

- Despre fluturi şi despre pescuit!

Şi, provocat, îi explic amploarea noii pasiuni, de colectare şi de studiere a acestor insecte fascinante.

Timpul ocupat.

Energia cheltuită.

Frumuseţea peisajelor.

Varietatea nesfârşită a speciilor.

Şi, în final, o recunoaştere, ca un regret:

- Nici nu mai am timp pentru pescuit!

După o tăcere prelungită, prietenul meu, lansează bomba, care va schimba situaţia.

Şi pentru unul şi pentru celălalt.

- Lasă, când voi avea maşină vom merge la pescuit şi vom recupera totul!

Punând tacâmurile în farfuria golită şi privindu-mă înviorat, voia să-mi transmită viaţa viitoare din raiul pescarilor.

Dar, nici n-am înregistrat bine semnificaţia cuvintelor, că se auzi replica celeilalte părţi:

- Asta s-o credeţi voi că vă las cu maşina la pescuit!

Şi, imediat, completarea:

- Cum să o duceţi la pescuit, să o zgâriaţi sau s-o loviţi?

Şi, încheierea:

- Niciodată!

Pe faţa de masă stau vasele golite, cu tacâmurile în ele.

În coşul de pâine, feliile rămase.

Pe feţele noastre, ca pe o seismogramă, undele cutremurului surprinzător.

Mă ridic şi-mi iau rămas bun de la soţia prietenului meu.

Condus până la stradă, tăcem amândoi, ca la o înmormântare.

2010