#10 Isus
de V. Umbreanu
Personaje:
- Isus
- Pelerinul
Acţiunea se petrece într-un loc pustiu, amorf, cu pete galbene sub un cer de cretă. Într-o stâncă se observă intrarea unei peşteri. Se aude şuierul vântului, executat de o formaţie de jazz simfonic.
Din gura peşterii înguste, iese pe scenă, târându-se în patru labe, Isus, cu un toiag.
Isus, foarte tânăr, are o mantie murdară, legată în jurul gâtului. Poartă demn o barbă roşie. Ochii trec de obiecte şi caută, dincolo de ele, culoarea esenţelor.
Parcă aşteaptă ceva, momentul istoric. Într-adevăr, după câteva minute de poză, bate un gong. Acesta îi declanşează monologul.
Liniştea.
Adunată, fir cu fir, dezintegrând timpul.
Pulsând ca un roi de fluturi.
În care te trezeşti nucleul stihiei.
Cobori însă. Şi manevrezi păpuşile cu bucăţi de zahăr, cu cuvinte mlădioase, trecute prin filiere hipnotice.
Începi cu unul. Şi-l captezi cu răbdare, deşi graba croncăne pe umăr.
Mişcările se apropie de ultima fază în care ţi-e umbră.
Aşa va fi.
(Din peşteră apare în acelaşi mod Pelerinul. Zdrenţăros, poartă ochelari de soare şi un radio cu tranzistori. Se aud ştiri în limba engleză. Acestea vor constitui fundalul dialogului, în locul muzicii.)
Pelerinul: - Să controlăm capcanele, Sire!
Isus: - În colivii joacă jivinele Domnului!
Pelerinul: - Cât de fragede vor fi acţiunile!
Isus: - Să le luăm cu mănuşi!
Pelerinul: - Interpolul nu ne are amprentele!
Isus: - Mâinile noastre trebuie să rămână pure!
Pelerinul – Sire, să-mi dispară pata roşie din palmă! (o arată)
Isus: - Facă-se voia ta!
Pelerinul: - Vă mulţumesc! (pata a dispărut)
Isus: (aşezându-se în genunchi, învaţă o rugăciune)
Domnul nostru care eşti în ceruri
Nu uita înţelegerea noastră
Şi coboară în carul de aur
Micile atenţii ale trupului
(către Pelerin, care trebăluieşte cu nişte frunze uscate ):
- Câte merinde ne-au mai rămas?
Pelerinul: - O şuncă cu viermi şi-un pumn de făină!
Isus: (scobindu-se între dinţii sănătoşi, uitând de rugăciune, vorbindu-şi, ca şi cum ar continua monologul)
Numai să nu năvălească triburile duşmane, când trecem prin mulţimile dornice de nou.
Să ardă în priviri primele flăcări de opiu.
Să tremure primele dorinţe înnăbuşite.
Să se ferece sipetele cu daruri.
Să se desprindă zgura de aleşi.
Aşa va lumina Soarele Crucii.
(pauză scurtă)
(Pelerinul şi-a făurit un trabuc şi se adresează lui Isus, când intervine pauza)
Pelerinul: - Un foc, Sire!
Isus: - Facă-se voia ta!
(Pelerinului i se aprinde ţigara şi începe să pufăie mulţumit. După ce-şi roteşte privirea în jur, se îndepărtează spre Izvorul Capcanelor.
Isus, rămas singur, se uită furiş în jur, ridică privirea spre cer, ameninţă cu pumnul şi se îndreaptă spre o stâncă, o mută de la loc şi din firida descoperită scoate o sticlă din care bea lacom, cu o beatitudine de delir. Se va auzi un clănţănit exagerat, în timp ce muzica încetează, apoi, contiuă în acelaşi tempo.
Pune sticla cu licoare la loc, astupă cu piatra şi se întoarce în prim-planul scenei şi regăsind lucrurile pierdute, le fixează, le evaporă, se agaţă de esenţe şi continuă monologul)
Crucea să fie prezentă ca un semn al puterii.
Ca un semn al îngăduinţei.
Din care să privească un ochi rubiniu.
Să fie martorul tuturor spovedaniilor.
Să am creanga de măslin şi asinul să treacă docil, mieluşel de sărbătoare.
Covoarele să fie murdărite de balegă.
Florile să-şi mustească sub copite candoarea.
Şi surâsul să-mi apară mai discret ca al fecioarelor.
Mai sigur ca al călăilor.
Să pâlpâie ca o lumânare de înviere.
A, da, învierea revine ca un motiv obsedant.
Fugi, fluture târziu!
(apare Pelerinul cu o geantă din care azvârle pe nisip vrafuri de cărţi de vizită, de mari dimensiuni)
Pelerinul: - Sire, cleiul e mai lipicios decât paraziţii!
Isus: - Domnul fie lăudat!
Pelerinul: - Din izvor picură o apă tulbure, roşie!
Isus: - Semnele ne înconjoară!
Pelerinul: - Şi urmele nu se pot număra!
Isus: - Semnele se înmulţesc!
Pelerinul: - Ne pierdem vremea!
Isus: - Se apropie vremea!
Pelerinul: (bombănind):
- Vremea păgânilor!
Isus: (cu inocenţă)
- Vremea credinţei!
(pauză)
(Isus şi Pelerinul rămân în transă, nemişcaţi, ca două statui dezgropate.
Primul se mişcă Isus, face câteva mişcări de dehibernare şi-l atinge, cu toiagul luat de jos, pe Pelerin. Acesta se trezeşte din somnul de veci şi dialogul continuă)
Isus: - S-au auzit azi-noapte şacalii dând târcoale!
Pelerinul: - E semn că păstorii se apropie!
Isus: - Am putea să le trimitem un semn!
Pelerinul: - Nu mai avem rachete, Sire!
Isus: - Ah, veşnic această economie!
Pelerinul: - Am putea să-i căutăm la Caana!
Isus: - Ne trebuie trei zile!
Pelerinul: - Şi nopţile-s mai reci fără blănuri!
Isus: - Avem căldura credinţei ca o lavă!
Pelerinul: - Mi-e lava împietrită în pustiu!
Isus: - Nu putem păcătui negându-ne-o!
Pelerinul: - Aici n-avem măştile şi râdem!
Isus: - Domnul ne vede prin spărturile cerului!
Pelerinul: - Îi suntem bufonii preferaţi!
Isus: - Amin!
(Pelerinul strânge cărţile de vizită într-o grămadă, scoate un chibrit din zdrenţe şi-l aprinde, frecându-l de o stâncă. Dă foc grămezii. Aduce un săculeţ, din care scoate lăcuste şi şoareci, pe care le înfige în cuiul toiagului de fript. Se aude un sfârâit exagerat şi un miros de cadavru se împrăştie în sala cu spectatori. Prada pregătită o întinde pe o zdreanţă şi se adresează lui Isus)
Pelerinul: - Sire, masa Vă aşteaptă!
(Isus, în tot acest timp, depune eforturi pentru a-şi scoate spinii din tălpi. Ridicând sandalele, descoperă sub ele doi scorpioni pe care-i ucise cu mozaic de silabe. Apoi, smulgându-le spinii, îi aduse, în urma invitaţiei, spre foc.
Pelerinul împărţi delicatesele frăţeşte şi, în timp ce se ospătau cu mare poftă, scorpionii se rumeneau pe jar.
Se pot auzi mormăituri, plescăituri, trosnete şi alte zgomote. Toate vor avea un loc armonic pe fondul muzical. Eventual, pot fi realizate de instrumentele muzicale prin forţare, stridenţe şi alte antitehnici.
Dialogul nu se activează pentru că se respectă codul bunelor maniere.
La sfârşit, Pelerinul intră în grotă şi revine cu o oală din care beau, pe rând, apă.
După ce se şterg cu dosul palmelor se întind pe spate şi adorm.
Isus începe să sforăie şi Pelerinul se trezeşte şi-l scutură.
Sforăitul încetează.
Mormăind, Pelerinul adoarme din nou.
Sforăitul reîncepe. Pelerinul se trezeşte, se apropie de Isus şi-i suflă în gura căscată. Sforăitul încetează un moment apoi, gradat, reîncepe.
Pelerinul se ridică şi se îndepărtează.
Isus rămâne câteva minute sforăind.
Apoi se aude un strigăt de pasăre de pradă sau de şacal hăituind.
Isus tresare şi se ridică în capul oaselor.)
Isus: - Cine strigă?
(Nu răspunde nimeni.
Numai muzica se retrage din faţa strigătului şi a întrebării.
Ascultă, atent.
Se scoală şi observă lipsa Pelerinului.
Ia toiagul şi sparge oala cu apă, aruncând nisip pe cioburi.
Împrăştie jarul şi-l acoperă cu nisip.
Nimic nu mai arată a loc de popas.
Dintre stânci, alege una pe care o cară la gura peşterii, ia toiagul şi intră de-a-ndoaselea, trăgând piatra, acoperind perfect intrarea.
Scena rămâne pustie.
O linişte forţată, prea densă, înăbuşe totul.
Muzica dispăruse.
Şi, pe neaşteptate, după minute de aşteptare încordată pentru spectatori, un tunet înfiorător plesneşte lucrurile. Parcă plouă cu stânci pe membrane rezonatoare. Timpanele tuturor vibrează şi sigur că spectatorii cei mai decenţi protestează asupra acestui gen de teatru.
Dar acţiunea se desfăşoară fără nici o influenţă dinafară.
Porneşte o ploaie torenţială în care dispar formele şi contururile. O pudră viorie se răspândeşte peste tot şi zgomotul poate fi asurzitor.
La început rar, apoi tot mai des şi, în final cu grămezile, cad broaşte roşii. Sunt atâtea încât stratul se îngroaşe. Se încalecă şi se înăbuşe. Mor şi altele se zvârcolesc.
Apare, la apogeu, Pelerinul, ud şi îngrozit, luptându-se cu valurile diforme de jivine.
Caută intrarea în peşteră dar nu mai recunoaşte locurile.
Începe să ţopăie, să urle, să plângă. Dar cine poate şti în haosul deschis!
Căzut, e acoperit mereu de valuri de broaşte, tot mai mari, mai roşii, aproape arzând.
Cu oricâte eforturi, nu se mai poate dezgropa de sub ele şi cele câteva tresăriri aduc a convulsii. Treptat şi ploaia blestemată încetează şi muzica revine cu accente de saxofon gâtuit.
Pietroiul de la gura peşterii se mişcă, se rostogoleşte de-o parte şi Isus iese. Câteva broaşte mai tresar din mormane. Isus face câteva semne de binecuvântare şi broaştele dispar. Rămâne Pelerinul în poziţia morţii. Isus îl atinge cu bastonul şi acesta se ridică, reluând dialogul.)
Pelerinul: - Nişte bufoni cărora le lipseşte doar celebritatea!
Isus: - Numai acum suntem celebri pentru că noi o luăm ca garanţie!
Pelerinul: Dar garanţia ne-o amăgim cu mituri!
Isus: - Care oricând pot deveni realitate!
Pelerinul: - Sire, mai scrieţi poruncile?
Isus: - Da, le mai lipseşte ultima!
Pelerinul: - Spuneţi-o, “ să nu ucizi!”
Isus: - Dar “ a ucide “ este o lege naturală!
Pelerinul: - Atunci, “ să nu preacurveşti! “
Isus: - Dar cine poate respinge femeia?
Pelerinul: - Dumneavoastră, Sire!
Isus: - Bine, dar poruncile nu ni le scriem nouă!
Pelerinul: - Înseamnă că nu ne sună şi nouă!
Isus: - Noi ne putem ridica deasupra lucrurilor!
Pelerinul: - Aş prefera să le descopăr intimităţile!
Isus: - Am fi prea frivoli!
Pelerinul: - Dar semenii au nevoie de haşiş!
Isus: - Atunci porunca ar putea suna aşa: “ să nu iei droguri!”
Pelerinul: - Ar şoma comisiile antidoping!
Isus: - Ar putea fi: “ să-ţi respecţi aproapele!”
Pelerinul: - Dar când te pălmuieşte din senin?
Isus: - Întinde şi celălalt obraz!
Pelerinul:- “ Să nu-l huleşti pe Domnul!”
Isus: - Rufele se spală în familie!
Pelerinul: - “ Să nu furi!”
Isus: - Hoţul nedescoperit poate fi judecătorul!
Pelerinul: - Atunci, fiecare poruncă are şi-o antiporuncă!
Isus: - Acesta e jocul materiei, pulsul ei primar!
Pelerinul: - Sire, tot mai goală e credinţa!
Isus: - Nudul ei va uimi pictorii!
(Isus nu se mai poate abţine şi continuă ca un fals monolog)
Şi vor căuta pretexte pentru a o motiva!
Pentru a-i da nuanţe de lumină acolo unde se mai văd rănile!
Şi crucea va rămâne deasupra tuturor, ca un vultur gigantic!
Ghearele ei vor ţine echilibrul!
(Muzica întăreşte, prin intensitatea ei, cuvintele rostite.)
Pelerinul: - Un echilibru sângerând!
Isus: - Orice naştere doare!
Pelerinul: - Dar noi trebuie să alinăm durerea!
Isus: - Putem face minuni!
Pelerinul: - Dar, Sire, veţi muri!
Isus: - Numai aşa voi putea învinge veacurile!
Pelerinul: - Dar chinurile morţii de pe cruce?
Isus: - Numai aşa pot pedepsi oamenii!
Pelerinul: - Ce rost are această înscenare?
Isus: - Să ne amintim că jucăm cea mai mare festă!
Pelerinul: - Ni se vor degrada toate indicaţiile!
Isus: - În schimb, cifrul va rămâne secret!
Pelerinul: - Ce soartă ÎMI rezervaţi?
Isus: - De când fac parte din ea nu-i sunt proorocul!
Pelerinul: - Dar ceilalţi prooroci abia acum se nasc!
Isus: - Sunt specializat în minuni şi ca prooroc sunt numai amator!
Pelerinul: - Atâtea semne şi ploaia cu broaşte!
(Isus tresare, pentru insuficienta distrugere din memorie a cadrelor trecute.
Se concentrează ca un Yoga şi fixându-l pe Pelerin, îl transformă în piatră funerară.
Apoi, intră în peşteră, închide cu piatra şi muzica se dezlănţuie insuportabil.)
Câmpia Turzii
4 martie 1968