#06 Oceanul
de V. Umbreanu
Ţărmul oceanului, pustiu, cenuşiu.
Un cer albastru, ţipător.
Nici o pasăre, nici o adiere.
E ziuă dar nu se ştie unde e soarele.
Două personaje stau pe margine, cu picioarele atârnând deasupra abisului.
E Fostul Marinar, cu prea multe zbârcituri şi părul alb, sârmos. Manevrează, complementar, o pipă masivă stinsă.
E Individul, întâlnit în toate porturile, dornic de o melodie sau de afaceri minore. Care, preferă siguranţa uscatului în locul tangajului toată viaţa.
Poartă ochelari de soare.
I
Fostul Marinar: - Dunga este o iluzie.
Individul: - Totul este o iluzie.
Fostul Marinar: - Dunga rămâne mereu ea.
Individul: - Sau un bazar furnicând.
Fostul Marinar: - Ori o observi, ori nu.
Individul: - N-ai timp pentru ea.
Fostul Marinar: - Aduni sclipiri, confuzii, răsfrângeri.
Individul: - Pungă stătută.
Fostul Marinar: - O pungă emanând parfum.
Individul: - Duhoarea viciului.
Fostul Marinar: - Aroma timpului.
Individul: - O treci de-atâtea ori.
Fostul Marinar: - Niciodată n-o ajungi.
Individul: - Iluzia.
Fostul Marinar: - Iluzia.
Pauză scurtă.
Individul: - Timpul s-a scurs.
Fostul Marinar: - Mai este pe fund.
Individul: - Nu ajunge.
Fostul Marinar: - E cel mai gros.
Individul: - Te ameţeşte.
Fostul Marinar: - Te hrăneşti cu trecutul.
Individul: - Te amăgeşti.
Fostul Marinar: - Pui flori albe pe muşuroaiele toate.
Individul: - Crezi că-s morminte.
Fostul Marinar: - Te plimbi printre cuburi.
Individul: - Crezi că sunt case.
Fostul Marinar: - Auzi un murmur cunoscut.
Individul: - Crezi că sunt voci.
Fostul Marinar: - Miroase a răşină.
Individul: - Crezi că-s femei.
Fostul Marinar: - Şi paşii te poartă peste tot.
Individul: - Crezi că e soarta.
Fostul Marinar: - Şi nu te poţi opri.
Individul: - Crezi că totul îţi reuşeşte.
Fostul Marinar: - Nimeni nu te opreşte.
Individul: - Crezi că eşti liber.
Fostul Marinar: - Şi-n somn.
Individul: - Crezi că eşti treaz.
Fostul Marinar: - Zbuciumul ţărmului.
Individul: - Crezi că e marea.
Fostul Marinar: - Cu atâţia semeni holbându-se.
Individul: - Crezi că sunt peşti.
Fostul Marinar: - Îţi caută ochii, stăruitori.
Individul: - Crezi că sunt demoni de fund.
Fostul Marinar: - Te urmăresc.
Individul: - Ca un cârd de balene.
Fostul Marinar: - Şi ajungi pe ţărm.
Individul: - Ei rămân mai în spate.
Fostul Marinar: - Şi dunga.
Individul: - Crezi că-s respectuoşi.
Fostul Marinar: (mai încet)
- Şi dunga.
Individul: - Crezi că e zidul.
Fostul Marinar: (foarte încet)
- Şi dunga.
Individul: - Ultimul zid.
Pauză scurtă.
Fostul Marinar: - Iei barca.
Individul: - Barca putredă.
Fostul Marinar: - Şi vâsleşti.
Individul: - Ultimele forţe.
Fostul Marinar: - Şi vâsleşti.
Individul: - Sudoarea umple barca.
Fostul Marinar: - Să te apropii.
Individul: - Să te îndepărtezi.
Fostul Marinar: - De tot ce-a fost.
Individul: - De tot ce va fi.
Fostul Marinar: - Te îndemni cu oasele.
Individul: - Oasele te dor.
Fostul Marinar: - Te împingi cu muşchii.
Individul: - Muşchii slăbiţi în furtună.
Fostul Marinar: - Şi înapoi nu te uiţi.
Individul: - Ţi-e teamă să vezi noaptea.
Fostul Marinar: - Nu te poţi uita înapoi.
Individul: - Valurile-s tot mai înalte.
Fostul Marinar: - Parcă valurile nu te mai recunosc.
Individul. - Valuri de piatră.
Fostul Marinar: - Se înghesuie cu colţii.
Individul: - Au jocul lor mort.
Fostul Marinar: - Hărţuindu-şi prada.
Individul: - Te nimeresc în joc.
Fostul Marinar: - Şi dunga e-aproape.
Individul: - Ca o momeală.
Fostul Marinar: - Ca o sfidare.
Individul: - Şi mai încerci.
Fostul Marinar: - Trebuie, trebuie.
Individul: - Boala obişnuinţei.
Fostul Marinar: - Poate, dar şi altceva.
Individul: - Altceva e moartea.
Fostul Marinar: - Altceva e viaţa.
Pauză scurtă.
Individul: - Printre stânci, ud.
Fostul Marinar: - Pe plajă, gâfâind.
Individul: - Cu pescăruşii comici.
Fostul Marinar: - Cu pescăruşii ciocli.
Individul: - Rezemat de vâslă.
Fostul Marinar: - Fără să renunţi.
Individul: - Gânduri cărunte.
Fostul Marinar: - Dar, oboseala.
Individul: - Tocite, rupte şi reci.
Fostul Marinar: - Ca un linţoliu de valuri.
Individul: - Fără nici o scânteie.
Fostul Marinar: - Cu o scânteie abia.
Individul: - Iluzia febrei.
Fostul Marinar: - Scânteia iluziei.
Individul: - Şi aceeaşi semeni pe ţărm.
Fostul Marinar: - Retraşi, să te respecte.
Individul: - Scârbiţi de nimicnicia efortului.
Fostul Marinar: - Pot fi şi ei.
Individul: - Da, eşti umbra lor.
Fostul Marinar: - Briza te usucă.
Individul: - De aceea urăsc.
Fostul Marinar: - Dar POT să continuie.
Individul: - Da, continuă, dar sunt neputincioşi.
Fostul Marinar: - Sunt mulţi.
Individul: - Fiecare, singur, e un plescăit de val.
Fostul Marinar: - Da, furtuna.
Individul: - Un vas.
Individul se ridică şi pleacă.
Rămâne Fostul Marinar şi-şi rosteşte monologul.
II
Un vas.
Adus de la un ţărm cu aceleaşi istorii.
Nuanţele aceleeaşi culori.
Ţesute mereu, complicat.
Aceleaşi păsări albe.
Şi marea.
Cu zeama ei strecurată printre strâmtori.
Răscruci rare.
Unde păzesc statuile timpului.
Un fluier despică liniştea şi o pasăre de piatră cade.
Ţâşnesc rechini.
Un vârtej.
Amintiri.
Banul fierbinte purtat peste atâtea pofte.
Nervii se înnoadă şi te zbaţi neputincios.
Te trezeşti din beţie.
Noaptea pe punte cauţi stelele căzute.
Te mulţumeşti cu o sclipire.
(Cu o confuzie.)
Cu o răsfrângere.
Şi punga se umple.
N-o arăţi nimănui.
Doar în port, primei femei.
De fiecare dată, soţie.
O deschizi ca un copil.
Şi râsul ei, de fiecare dată, plesnind.
Ce e farmecul atunci?
Resturile caracatiţei pe o stâncă pleşuvă.
Ce e lumea din jur?
O mlaştină din durerea bătăii.
Ce eşti tu, visătorule vulgar?
Un câine jupuit şi fugind fără piele.
Cum, există şi-un viitor?
Ai crede în asemenea stări?
(Pauză scurtă)
Un vas.
Printre cărbuni, un foc fulgerând.
Şi fumul, ca o ameninţare.
Şi clopotul, ca o bănuială ucisă.
Din port în port.
Sătulă de opriri.
Sătulă de plutit.
Căutând urmele unor stăruinţe.
Eşti cârmaciul înlemnit la roată.
Atent la glas.
La glasul comandantului.
Îi cunoşti fiecare nuanţă.
Şi nu eşti mulţumit.
Ţi se pare rocă sterilă.
Cu un filon mereu scăpându-ţi cercetării.
Şi persişti.
Şi te pietrifici.
Numai nervii.
Numai nervii.
(Pauză scurtă.)
Te debarcă pe o insulă cu câţiva maori.
Se feresc toţi şi nu vei găsi o coajă de nucă să evadezi.
N-ai decât să plângi pe plajă, noaptea, şacal de mare.
Poţi râde, cu acelaşi efect.
Da.
Trebuie să înoţi.
Să te avânţi dincolo de dunga fricoasă.
S-o tai ca pe-un şarpe inofensiv.
Dar rechinii?
Dar probabilitatea?
Nu există nimic în afară de “înainte”.
Şi-atunci chiar timpul, gata să se înece, îţi cere ajutor.
Dar tu nu mai crezi.
Diformat de resorbţia propriei persoane, devii navă şi viteza apare ca o boare.
Dacă te trezeşti, nu vei şti unde eşti.
Acasă?
La spital?
În altă lume?
O, repetări schimbătoare!
III
(Apare Individul)
Individul: - Un vas cu soldaţi.
Fostul Marinar: - Încarcă provizii. Individul: - Debarcă, molfăind, cuvinte şi gumă.
Fostul Marinar: - O avarie.
Individul: - O avarie în istorie.
Fostul Marinar: - Istoria e scrisă cu armele.
Individul: - Istoria e ştearsă cu armele.
Fostul marinar: - Trebuie să fim ospitalieri.
Individul: - Trebuie să fim prudenţi.
Fostul Marinar: - Suntem gazde.
Individul: - Suntem iluzia gazdelor.
Fostul Marinar: - E ultimul timp.
Individul: - Cel mai gros, mai infect.
Fostul Marinar: - Dar e ultimul.
Individul: - Are un sâmbure proaspăt.
Fostul Marinar: - Nimeni nu-l VEDE. Individul: - Toţi îl SIMT.
Fostul Marinar: - Cu o bombă nu tulburi ordinea.
Individul: - Bombele nu trebuie să explodeze.
Fostul Marinar: - În timpul rămas am ultima bombă.
Individul: - Sinuciderea poate fi o speranţă?
Fostul Marinar: - Moartea are nevoie de curaj.
Individul: - N-avem nevoie de curajul morţii.
Fostul Marinar: - Nu ne mai întoarcem.
Individul: - Dar să ŞTIM unde mergem.
Fostul Marinar: - Ordinea are o direcţie.
Individul: - Soldaţii n-au nimic cu ordinea.
Fostul Marinar: - O stabilesc sau o restabilesc.
Individul: - Sunt manechine.
Fostul Marinar: - Dar reprezintă un creier.
Individul: - Un creier cu reacţii patologice.
Fostul Marinar: - Fiecare judecă dintr-un unghi.
Individul: - Toate unghiurile converg spre un centru.
Fostul Marinar: - Da, dar deschiderea?
Individul: - Cu cât e mai mare, cu atât eroarea e mai dramatică.
Fostul Marinar: - Totul e prea complicat.
Individul: - Fiecare dezleagă anumite fire.
Fostul Marinar: - Izolarea le dă aspectul unor bărci în larg.
Individul: - Dar porturile? Dar comunicaţiile?
Fostul Marinar: - Culori prea diverse.
Individul: - Se ajunge la o culoare fermă.
Fostul Marinar: - Să oftez, atât mi-a mai rămas.
Individul: - N-a rămas timp pentru a ofta.
Fostul Marinar: - Ultimele forţe pentru cotidianul banal.
Individul: - Ultimele forţe pentru păstrarea cotidianului banal.
Fostul Marinar: - Nimeni nu ameninţă serios.
Individul: - În istorie nu există glume.
Fostul Marinar: - Istoria e un teatru.
Individul: - Dar morţii?
Fostul Marinar: - Manechine. Sunt numai manechine.
Individul. - Dar viii?
Fostul Marinar: - Flori. Sunt numai flori.
Individul: - Sunt milioane de soldaţi.
Fostul Marinar: - Soldaţii de plumb ai jocului.
Individul: - Şi să ne stăpânească aceşti roboţi?
Fostul Marinar: - Pentru echilibru. Individul: - Dar compromisurile?
Fostul Marinar: - Cuvinte de doctrină.
Individul: - Dar efectele lor?
Fostul Marinar: - Iluzii. Individul: - Dar nu-s iluzii toate.
Fostul Marinar: - Totul este o iluzie.
Individul: - Dunga este o iluzie.
Fostul Marinar: - Dunga e mereu alta.
Individul: - Dunga rămâne mereu ea.
(Pauză scurtă.
Se-aud împuşcături depărtate, mereu, ca o muzică de fond, pentru următorul dialog. Individul se agită în timp ce Fostul Marinar stă încremenit.)
Fostul Marinar: - Sărbătoresc evenimentul oamenii.
Individul: - Doboară rezistenţa oamenilor!
Fostul Marinar: - Marea e pacifică.
Individul: - Marea afumă ţărmul!
Fostul Marinar: - Rezistenţa are valoare de spectacol.
Individul: - A rezista înseamnă a învinge!
Fostul Marinar: - A învinge ordinea?
Individul: - Nu există O ordine!
Fostul Marinar: - Dar înseamnă răzvrătire.
Individul: - Copacii putrezi sunt scoşi din rădăcini!
Fostul Marinar: - Te poţi răni.
Individul: - Cu orice risc!
Fostul Marinar: - Nu mai am timp pentru risc.
Individul: - Riscul nu e subordonat timpului!
Fostul Marinar: - Mi-a rămas să aştept evenimentele.
Individul: - Ne-a rămas lupta!
(Fostul Marinar se ridică greoi şi pleacă. Împuşcăturile se înteţesc. Trebuie să fie seci, brutale, necruţătoare, animalice. Individul, agitat la culme, îşi rosteşte monologul.)
Un vas!
Un vas, şi altul, şi altul!
Adus de la un ţărm al aceleeaşi istorii!
La un ordin!
Dat de un creier nebun!
Unui creier de robot!
Transmis şi retransmis prin generaţii de roboţi.
Nu-i mai poţi deosebi de oameni!
(În acel moment împuşcăturile se îndepărtează, apoi se opresc. O mulţime de oameni apar pe ţărm. Ei se opresc şi privesc înainte, spre spectatori, dincolo de ei.)
Individul: - Ce linişte!
Mulţimea: (cor grav, puternic, victorios) - E liniştea noastră, a tuturor!
Individul: - Dar soldaţii?
Mulţimea: - Nu mai există soldaţi!
Individul: - Dar armele?
Mulţimea: - Nu mai există arme!
Individul: - Dar oamenii? Mulţimea: - Nu lipseşte nici unul!
Individul: - Dar Fostul Marinar?
Mulţimea: - Trăieşte, trăieşte!
(Doi oameni îl aduc pe o targă, rănit, bandajat la cap. Pipa e nelipsită.)
Fostul Marinar: - Trebuia să mă îndoiesc.
Individul: - Nu e totul pierdut!
Mulţimea: - Nu e totul pierdut!!
Fostul Marinar: - Nu, n-a fost viaţa.
Individul: - A fost viaţa sclavilor!
Mulţimea: - A fost viaţa sclavilor!!
Fostul Marinar: - O cărămidă s-a desprins din zid.
Individul: - Va ajunge la loc!
Mulţimea: - Va ajunge la loc!! Fostul Marinar: - Târziu s-a observat şi toată e bucăţi.
Individul: - Mai rămâne timp destul!
Mulţimea: - Mai rămâne timp destul!!
Fostul Marinar: - E drojdia timpului şi ea nu cruţă.
Individul: - Se întorc în fiecare primăvară cocorii!
Mulţimea: - Se întorc în fiecare primăvară cocorii!!
Fostul Marinar: - Chiar dacă-s toţi, unul e lipsă.
Individul: - Stolul nu-l simte!
Mulţimea: - Stolul nu-l simte!!
Fostul Marinar: - Îl simte pământul.
Individul: - Îl simte pământul!
Mulţimea: - Îl simte pământul!!
Mulţimea pleacă şi pe scenă rămâne cadavrul Fostului Marinar şi Individul privind ÎNAINTE.
Câmpia Turzii
2 mai 1966