#05 Jocul

de V. Umbreanu

Terenul de sport al unei şcoli.

Scena cuprinde un zid înalt, negru şi un spaţiu cu zgură roşie.

La ridicarea cortinei, Profesorul, în negru, bate o minge albă de zid, la intervale mari de timp.

Trebuie să dea senzaţia de somn.

Trec minute şi spectatorii se plictisesc de această monotonie.

Întâi şoapte, apoi voci tot mai puternice strigă “ Ajunge!” , “ Începeţi”!” etc.

După încă o doză de nervi, Profesorul îşi începe monologul, rostind cuvintele între aruncări.

Profesorul: - Jocul.

(aruncă mingea)

Mereu.

(aruncă mingea)

Cocori.

(aruncă mingea)

Tot cerul.

(aruncă mingea)

Se nasc.

(aruncă mingea)

Şi mor.

(aruncă mingea)

Muştele.

(aruncă mingea)

Păsări.

(aruncă mingea)

Tăcute.

(aruncă mingea)

Terenul.

(aruncă mingea)

Jocul.

(aruncă mingea)

Şi ora.

(aruncă mingea)

Curge.

(aruncă mingea)

Senin.

(aruncă mingea)

Tăcut.

(aruncă mingea)

Senzaţii.

(aruncă mingea)

Tot strigi.

(aruncă mingea)

Departe.

(aruncă mingea)

Cineva.

(aruncă mingea)

Dinţii.

(aruncă mingea)

Se bat.

(aruncă mingea)

Flămânzi.

(aruncă mingea)

Şi curge.

(aruncă mingea)

Un lichid.

(aruncă mingea)

Sărat.

(aruncă mingea)

Să arzi.

(aruncă mingea)

În joc.

(aruncă mingea)

Clipele.

(aruncă mingea)

Uscate.

Se opreşte, fără să mai facă nici o mişcare, transformându-se într-o statuie cu minge.

Apare Băiatul, cu pantaloni scurţi, îmbrăcat în galben.

Monologul îi va fi rece, auster, nepotrivit pentru vârsta sa.

Băiatul: - Terenul.

Fără iarbă şi soare.

Întunecat.

Nici un murmur de vânt.

Cu pământul scrâşnind sfidător.

Dar e o sfidare funebră.

Şi te simţi străin.

Cu statuia nepotrivită, de cărbune.

(Se învârte în jurul statuii, găseşte o poziţie favorabilă şi-i ia mingea)

Globul uşor al iluziei.

Cu care suntem înzestraţi de mici.

Dinainte de a-i înţelege sensul.

(Se apropie de zid şi începe să arunce mingea, exact în tempoul predecesorului, rostind cuvinte din adânc la prinderea mingii)

- Jocul.

(aruncă mingea)

Odată.

(aruncă mingea)

Şi cazi.

(aruncă mingea)

Te ridici.

(aruncă mingea)

Cu răni.

(aruncă mingea)

Şi plângi.

(aruncă mingea)

Şi râzi.

(aruncă mingea)

Dar uiţi.

(aruncă mingea)

Totul.

(aruncă mingea)

Rămân.

(aruncă mingea)

Urme.

(aruncă mingea)

Ciudate.

(aruncă mingea)

Ciudate.

(aruncă mingea)

Le cauţi.

(aruncă mingea)

Le suceşti.

(aruncă mingea)

Le măsori.

(aruncă mingea)

Le arunci.

(aruncă mingea)

Ca mingea.

(aruncă mingea)

În joc.

(aruncă mingea)

Şi rămâi.

(aruncă mingea)

Tăcut.

(aruncă mingea)

Ca moara.

(aruncă mingea)

Părăsită.

(aruncă mingea)

Da, da.

(aruncă mingea)

Acesta-i.

(aruncă mingea)

Începutul.

(aruncă mingea)

Să-l aprobi?

(aruncă mingea)

Să-l negi?

(aruncă mingea)

Să-l arunci?

(aruncă mingea)

Îl înţelegi.

(aruncă mingea)

Târziu.

(aruncă mingea)

Când devii.

(aruncă mingea)

Statuie.

(Rămâne împietrit, cu mingea în mâini.

Apare Bătrânul, cu haine uzate şi baston, gârbovit, cu ochelari pentru miopi)

Bătrânul: - N-au mai rămas nici iluzii.

Totul a fost răscolit.

Căutând fosile.

Comori.

Viermi radioactivi.

Şi în plasă.

Nimic.

Nici iluzii.

Abia acum.

Aflăm.

Că începutul s-a sfârşit.

Fără glorie.

Doar senzaţia.

Predării ştafetei.

Un joc.

Părăseşti terenul.

Odată.

Bătrân.

Sau chiar tânăr.

(Se învârte în jurul statuilor, le cercetează miop, le pipăie şi, dând de minge, o ia ca pe un obiect de preţ. Se apropie de zid şi începe să arunce mingea. Însă, niciodată n-o va prinde şi căutând-o, îşi va rosti replicile)

Bătrânul: - Jocul.

(aruncă mingea şi o caută)

Cu legile lui, cunoscute şi necunoscute.

(aruncă mingea şi o caută)

Pe orice vreme, în orice stare, ca o curgere.

(aruncă mingea şi o caută)

Te arunci în valuri şi nu şti unde ieşi.

(aruncă mingea şi o caută)

Printre străini cauţi un alt culcuş.

(aruncă mingea şi o caută)

Obişnuinţa are atâtea labirinturi.

(aruncă mingea şi o caută)

Şi oamenii te văd prin lornionul gesturilor.

(aruncă mingea şi o caută)

Cuvintele ţi le filtrează prin normele lor.

(aruncă mingea şi o caută)

Şi te acceptă fără nici o încredere.

(aruncă mingea şi o caută)

Sau te aruncă în noapte, bulgăre de mişcări.

(aruncă mingea şi o caută)

Şi până te regăseşti eşti ca o minge.

(aruncă mingea şi o caută)

Trântită prin mărăcini, spartă, uitată.

(aruncă mingea)

(Bătrânul n-o mai caută. Uită de ea. Îşi ia bastonul şi atinge statuile. Acestea îşi revin şi, împreună, părăsesc tăcuţi scena.

Rămâne numai mingea albă, ca o speranţă

în bezna căutării.)

Cortina.

Câmpia Turzii

24 aprilie 1966