#01 Echilibru pe pantă

de V. Umbreanu


Piesă în 2 părţi.


Personaje:

Profesorul

Elevul

Pitagora (numai cu glasul, ca de la un difuzor)


Scena este împărţită în două printr-un perete invizibil.

Partea stângă, dinspre public, este cancelaria, mobilată cu un dulap lateral, o masă dreptunghiulară, înconjurată de mai multe scaune simple iar în spate, uşa de ieşire.

Partea dreaptă, o sală de clasă, cu o singură bancă spre public, în care va sta Elevul. În spate, uşa de ieşire.

Pe peretele care separă cele două încăperi, la mijloc, există un dispozitiv patrat care, pe laturi, prezintă portretul Conducătorului cu o singură ureche. Acesta, pe tot parcursul scenariului, se va roti continuu.

Personajele, pe parcursul acţiunii, vor privi spre spectatori, luându-i drept martori.


Partea I:


Profesorul: (clipind surescitat de momente penibile depăşite)

- Hm!

Elevul: (ştergându-şi lacrimile care trebuiau să curgă)

- Mh !

Profesorul: (gândindu-se să facă paşi prin cancelarie)

- Unu, doi, trei, patru, cinci.

(trezindu-se la realitate)

- Obrăznicie!

(reluând numărătoarea)

- Cinci, şase, şapte, opt, nouă, zece.

(oprindu-se, ca un şorecar, adulmecă aerul) - Arde!

Elevul: (şi-a aprins o ţigară pe care-o ascunde în pumn, fără rost)

- Nici o deosebire.

(rezemat de bancă pare un mort sticlos)

Profesorul: - Şi-a aprins o ţigară să sfideze!

(prin memorie apăreau peisaje de concediu, galopând spre beznă)

Elevul: - Câte labirinturi pot avea drepturile.

Profesorul: - Singur se va măcina aşteptând explozii.

Elevul: - Dac-ar veni să-l privesc.

Profesorul: - O să-l privesc cu o linişte putredă.

Elevul: - I-aş smulge toate clişeele visurilor.

Profesorul: - Să simtă mirosul indiferenţei.

Elevul: - Cu rădăcini şi viermi.

Profesorul: - Să privească viermii agonizând bolnavi.

Elevul: - Oare l-aş putea urni cu voinţa acestor clipe trădate?

Profesorul: - Dar să nu se rupă coarda.

Elevul: - Să deschidă uşa.

Profesorul: - Trebuie limitată măsura până la necesar.

Elevul: - Şi să-ncerce să-ntreacă măsura!

Profesorul: - Poate nici nu există metode.

Elevul: - Oare cunoaşte momentul metodei?

Profesorul: - Numai momente critice.

Elevul: - Cât de critic pare un sistem uzat.

Profesorul: - Care uzează personalitatea dar o întregeşte.

Elevul: - Şi totuşi, nu vine.

Profesorul: - Mă împac cu situaţiile intervenind.

Elevul: - Simt că nu e legătură.

Profesorul: - Spontan.

Elevul: (stinge ţigara)

- Înfrângere?

Profesorul: - Mă strigă Pitagora.

Elevul: - Să cunoşti atâtea!

Pitagora: - Se naşte o teorie?

Elevul: - Teorie.

Profesorul: - Totul e o întâmplare.

Pitagora: - Se întâmplă şi legi.

Elevul: - Şi morală.

Profesorul: - Legea constituie excepţia.

Pitagora: - Care invadează totul.

Elevul: - Şi devenim bolnavi.

Profesorul: - Stea căzătoare.

Pitagora: - Mişcă toate mecanismele.

Elevul: - De morală.

Profesorul: - Dar toate se opresc!

Pitagora: - În afară de întreg.

Elevul: - Microbi pretutindeni.

Profesorul: - Câte-o catetă.

Pitagora: - Rămâne alta şi ipotenuza.

Elevul: - Acasă.

Profesorul: - Depind una de alta.

Pitagora: - Cenuşa renaşte.

Elevul: - La şcoală.

Profesorul: - Numai cioburi.

Pitagora : - Ochi.

Elevul: - În visuri.

Profesorul: - Prea mulţi.

Pitagora: - Rămâi singur, eu plec.

Elevul: - Tot singur.

Profesorul: - Da, da, ce amorţeală.

Elevul: - Amorţesc gândurile.

Profesorul: - Ninge.

Elevul: - Gânduri ninse.

Profesorul: - Pândeşte frigul.

Elevul: - Să aştepţi cu frigul.

Profesorul: (reia numărătoarea)

- Zece, unsprezece, doisprezece, treisprezece, patrusprezece, cincisprezece.

Elevul: - De 10-15 minute.

Profesorul: - Ţigara e stinsă.

Elevul: - Se plimbă?

Profesorul: - Neterminată sau muc?

Elevul: - Hibernează în fleru-i?

Profesorul: - Neterminată.

Elevul: - Muc de voinţă.

Profesorul: - Sau muc.

Elevul: - Neterminată poveste.

Profesorul: - Eroarea să fie?

Elevul: - Nu există eroare.

Profesorul: - Ca întotdeauna.

Elevul: - Şi totuşi, sufăr.

Profesorul: - O îndoială.

Elevul: - Până când?

Profesorul: - Şi-apoi certitudinea.

Elevul: - Mi-e ruşine.

Profesorul: - Victoriei.

Elevul: - Pentru el.

Profesorul: - Tact subtil?

Elevul: - Nici un tact.

Profesorul: - Inspiraţie?

Elevul: - Nici o inspiraţie.

Profesorul: - Rutină?

Elevul: - Rutină cu lanţ.

Profesorul: - Se va domoli.

Elevul: - Ce domoală reacţie.

Profesorul: - Aşteptând singur.

Elevul: - La o săgeată caustică.

Profesorul: - Cu sau fără gânduri.

Elevul: - Pe merit.

Profesorul: - Suntem neputincioşi.

Elevul: - Nu se simt că-s neputincioşi?

Profesorul: - Şi uităm să ne înarmăm mereu.

Elevul: - Nu recunosc experienţa momentelor?

Profesorul: - Cu noi experienţe.

Elevul: - Că e în folosul lor?

Profesorul: - În folosul nostru.

Elevul: - Chiar când nu trebuia să aibă dreptate.

Profesorul: - Trebuie să avem dreptate?

Elevul: - Soarta?

Profesorul: - Ne formăm soarta.

Elevul: - Trebuie să ne-o formeze?

Profesorul: - Împreună cu ei.

Elevul: - Oricum?

Profesorul: - Oricum?

Elevul: - Atâta ne depindem.

Profesorul: - Depind de noi.

Elevul: - Trebuie să rupem convenienţele.

Profesorul: - Dar se rup prea violent.

Elevul: - Chiar cu violenţă.

Profesorul: - Şi-s orbi spre cădere.

Elevul: - Totuşi, nu vedem totul.

Profesorul: - Şi rămân departe, în urmă.

Elevul: - Şi cădem mai înapoi.

Profesorul: - Şi-atunci parcă-ţi cer iertare.

Elevul: - Şi depindem de iertare.

Profesorul: - Dar mut.

Elevul: - Nu ruşinea ne amuţeşte.

Profesorul: - Sunt vanitoşi.

Elevul: - Ci vanitatea fragedă.

Profesorul: - De tineri.

Elevul: - Ca şi-acum.

Profesorul: - Ca şi-acum.

Profesorul: - A fost o zi bogată.

Elevul: - Zi săracă.

Profesorul: - Care lasă amprente.

Elevul: - Obişnuită.

Profesorul: - Ce licoare mă freamătă!

Elevul: - Stană de piatră.

Profesorul: - Zumzet fecund.

Elevul: - Tăcere spasmodică.

Profesorul: - Pitagora.

Elevul: - Sfinxul.

Profesorul: - Culori în echilibru.

Elevul: - Cad fulgi împuşcaţi.

Profesorul: - Urcăm, urcăm.

Elevul: - Bat clopote.

Profesorul: (ironic, vesel) - Religie deşartă.

Elevul: (gânditor) - În afara religiei.

Profesorul: - Gata.

Elevul: - Şi nu e nici începutul.

Profesorul: - Să citim “Procesul”.

Elevul: - Procesul e lung.

Profesorul: - Kafka e greu.

Elevul: - Şi greu.

Profesorul: - Să ţi-l imaginezi.

Elevul: - Să-l trăieşti.


Pauză.


Personajele nemişcate aşteaptă partea a II-a. Aceasta începe în momentul în care spectatorii o cer.


Partea a II-a


Profesorul: - Deşi a trăit.

Elevul: - Începi cu umbra.

Profesorul: - Ca o umbră.

Elevul: - Cea mai deasă.

Profesorul: - În ceţuri metalice.

Elevul: - Ca aburi metalici.

Profesorul: - Anchilozate.

Elevul: - Spasmodici.

Profesorul: - De legi obscure.

Elevul: - Care se frământă.

Profesorul: - Se întorc mereu.

Elevul: - Mereu altfel.

Profesorul: - Gândurile dinspre sud.

Elevul: - Şi nu şti să-i suporţi.

Profesorul: - Nelăsate odihnei.

Elevul: - Decât dând înapoi.

Profesorul: - Strămoşeşti.

Elevul: - Şi-i ca un burete.

Profesorul: - Şi-aici e iarnă.

Elevul: - Absorbind lumina.

Profesorul: - Pentru ele.

Elevul: - Lăsând un vid.

Profesorul: - Şi repetă.

Elevul: - Târziu

Profesorul: - Asaltul.

Elevul: - O licărire.

Profesorul: - Cu flăcări turbate.

Elevul: - Sparge coşmarul.

Profesorul: - Arzând liniştea.

Elevul: - Şi microbii.

Profesorul: - Semenii.

Elevul: - Înaintează spre inimă.

Profesorul: - Luându-şi avânt.

Elevul: - Spre creier.

Profesorul: - Spre stâncă.

Elevul: - Dornici de puls.

Profesorul: - Dornici de cuib.

Elevul: - De scânteie.

Profesorul: - De bezna molatică.

Elevul: - Din somnul atavic.

Profesorul: - A nemişcării.

Elevul: - Al nemişcării.

Profesorul: - Şi cad sub ziduri.

Elevul: - Şi se caţără pe ziduri.

Profesorul: - Depuneri de timp.

Elevul: - Hamei de timp.

Profesorul. - Sau caravana.

Elevul: - Decorându-le suspect.

Profesorul: - Fără întoarcere.

Elevul: - Fără folos.

Profesorul: - Uitând de începuturi.

Elevul: - Uitând de începuturi.

Profesorul: - Ca un inel.

Elevul: - Năzuind.

Profesorul: - Învârtit.

Elevul: - Chiar în mişcare.

Profesorul: - Până la nemişcare.

Elevul: - Să participe.

Profesorul: - Rămânând.

Elevul: - În vârtej.

Profesorul: - Iluzia.

Elevul: - Cu măşti de părinţi.

Profesorul: - Copiii ne întrec.

Elevul: - Cu sfârşitul.

Profesorul: - Au un farmec

Elevul: - Ascuns.

Profesorul: - Grotesc de alb.

Elevul: - În surâsul.

Profesorul: - Şi caustic.

Elevul: - Pudic.

Profesorul: - Pentru obişnuinţa noastră.

Elevul: - Pentru obişnuinţa tuturor.

Profesorul: - Nu bătrână.

Elevul: - Nici tânără.

Profesorul: - Cât limitată deja.

Elevul: - Cât argintată.

Profesorul: - Prin tipare.

Elevul: - De fast.

Profesorul: - De gesturi

Elevul: - Dar efortul.

Profesorul: - De semne.

Elevul: - Din realitatea.

Profesorul: - De crezuri.

Elevul: - Sângerând.

Profesorul: - Chiar împlinite.

Elevul: - Ni-e drag.

Profesorul: - Şi vocea noastră.

Elevul: - Nu putem.

Profesorul: - Ascunde.

Elevul: - Propti însă.

Profesorul: - Dincolo de ţipăt.

Elevul: - Incertitudinea.

Profesorul: - Uimirea.

Elevul: - Descoperită din boală.

Profesorul: - Şi ei trebuie.

Elevul: - Nu trebuie.

Profesorul: - Că o descoperă.

Elevul: - În mlaştină.

Profesorul: - Şi se joacă.

Elevul: - Să pătrundem.

Profesorul: - Cu un amuzament.

Elevul: - Mai adânc în adânc.

Profesorul: - Rafinat.

Elevul: - La suprafaţă.

Profesorul: - Plutirea.

Elevul: - Cu nuferii.

Profesorul: - Spre împlinirile.

Elevul: - Şi stelele căzute.

Profesorul: - Din larg.

Elevul: - În dizgraţie.

Profesorul: - Cere viteză.

Elevul: - Când frigul.

Profesorul: - Şi focul.

Elevul: - Singurătăţii.

Profesorul: - Lăuntric.

Elevul: - De limbă.

Profesorul: - Se prinde.

Elevul: - Te solidifică.

Profesorul: - Şi arde.

Elevul: - Şi tu eşti turnul.

Profesorul: - Ajutorul.

Elevul: - Care se înclină.

Profesorul: - Inoportun.

Elevul: - Spre deznodământ.

Profesorul: - Doar timpul.

Elevul: - Dar timpul?

Profesorul: - Va măsura cu.

Elevul: - Măsuri arbitrare.

Profesorul: - Măsura răbdării.

Elevul: - Fulgi în noapte.

Profesorul: - Lauri.

Elevul: - Paranteze.

Profesorul: - Şi cifre.

Elevul: - Înglobând totul.

Profesorul: - Mişcând.

Elevul: - Fluturii.

Profesorul. - Desfăşurarea.

Elevul: - Cuarţul.

Profesorul: - Vor excita.

Elevul: - Nervul.

Profesorul: - Şi cutremura.

Elevul: - Libertatea

Profesorul: - Stagnările.

Elevul: - Progresii.

Profesorul: - Cunoscute.

Elevul: - Necunoscute.

Profesorul: - Ne vom pătrunde.

Elevul: - Fără putinţa calculului.

Profesorul: - În stări

Elevul: - Plăcute.

Profesorul: - Neplăcute, plăcute.

Elevul: - Împinse.

Profesorul: - Spre breşe.

Elevul: - Ca totalitare aşchii.

Profesorul: - Revelatoare.

Elevul: - Sub visuri.

Profesorul: - Să aşteptăm.

Elevul: - Cu dureri.

Profesorul: - Cu miraje.

Elevul: - Bănuite.

Profesorul: - Cifrele.

Elevul: - Ca radiaţii.

Profesorul: - Din linia frontului.

Elevul: - Mereu.

Profesorul: - Mereu mai depărtat.

Elevul: - Dincolo.

Profesorul: - De leagăn.

Elevul: - De limite.

Profesorul: - Ce sens.

Elevul: - Fără sens.

Profesorul: - Au.

Elevul: - Tăcerea.

Profesorul: - Viorile.

Elevul: - Combinaţii.

Profesorul: - Propriului eu.

Elevul: - Rămase.

Profesorul: - Acordate.

Elevul: - Moment.

Profesorul: - În fiecare moment.

Elevul: - În reverberaţia.

Profesorul: - Scormonirii.

Elevul: - Înnoirii.

Profesorul: - În mine.

Elevul: - Totale.


Câmpia Turzii

Ianuarie 1966


« »