#19 Examenul de maturitate

de V. Umbreanu

Paste your document hereMureşul crescuse cu peste un metru, din cauza ploilor din munţi.

În acest an, ploile lunii iulie, repezi şi reci, alternau cu câteva zile calde.

Râul nu apuca să scadă prea mult şi apele să devină limpezi, că debitul creştea din nou, iar culorile alternau între galben şi gri.

Dar şi în asemenea condiţii nu rămâneam acasă, peisajul din luncă şi aşteptările, ca pluta să se mişte, mă aduceau, de cel puţin două ori pe săptămână, la apă.

Iată-mă, în căldura toropitoare a amiezii, pe ţărmul înalt, nu departe de termocentrală.

Vuietul apei lovind sălciile, unele acoperite la tulpină, altele cu ramurile pendulând în şuvoi, îmi distrăgeau atenţia de la pluta nemişcată.

Pe iarbă, raniţa cu merinde şi cutiile cu momeală.

Pălăria de paie, cu alură mexicană, trona deasupra, umbrind sticla cu apă din interior.

În faţă, pe malul celălalt, ţărmul jos şi nisipos, parţial inundat, era locul unde se adăpau vitele.

Acum, încă păşteau aproape de calea ferată care ducea la centrală.

Îmi şterg transpiraţia de pe frunte şi-mi pun pălăria.

Dinspre sat, o barză plană lin, coborând spre râu, în zona nisipoasă, unde ateriză, lovind de câteva ori aerul cu aripile ei mari.

Îşi întoarse ciocul, ca şi cum încerca să mă privească mai bine.

Apoi îşi aranjă penele de la aripi, răsucindu-şi uşor gâtul.

Tresărim amândoi, la un şuier puternic dinspre termocentrală.

Apoi, liniştea.

Rămaserăm, câteva minute, contem-plându-ne.

Ochii ei negri şi blânzi străluceau chiar şi la distanţă.

Apoi se întinse cu ciocul spre iarbă, căutând ceva, poate un cosaş.

Reveni şi rămase din nou nemişcată.

Până se hotărî.

Păşind calm, aproape majestuos, se apropie de apă şi, întorcându-şi privirea în sus şi în jos, intră cu picioroangele în lichidul tulbure.

Nu mult.

Cât să-i ajungă apa aproape de genunchi.

Şi începu să păşească prin apă, ridicându-şi tacticos cataligele.

Nu ştiam ce urmăreşte.

Nu încă.

Se apropia de malul jos şi se îndepărta, într-o mişcare în zig-zag, făcând cât mai mult zgomot, şi cu picioarele şi cu ciocul, clămpănind şi lovind suprafaţa apei, când în stânga, când în dreapta, apropiindu-se de linia ţărmului inundat.

Apoi, privea atentă la micile golfuri.

Şi, dintr-o dată, izbind cu putere, înhăţa un peştişor, albişor sau clenuţ!

Înainta în susul apei până la o cotitură cu apă mai adâncă şi, atunci, revenea la apa mai mică, reîncepând pescuitul.

Şi tot aşa, de mai multe ori.

Într-un sfert de oră prinse mai mulţi pescuţi, înghiţindu-i cu multă dexteritate.

Cu ciocul înălţat, scutura prada până ajungea în cioc, din poziţia transversă în cea de-a lungul, şi, din câteva zvâcnituri, peştele aluneca spre stomac, traversând vizibil zona gâtului alungit.

La un moment dat, cu prada în cioc, de data aceasta, ieşi pe mal, îşi luă avânt şi zbură spre satul liniştit, probabil la cuib.

Pentru că, după câteva minute, reveni în zbor, şi, fără pauza anterioară, intră direct în apă, reîncepându-şi ocupaţia.

Lovea apa cu picioarele şi cu ciocul, îndrepta peştişorii spre apa mai puţin adâncă, prindea prada, ieşea pe ţărm, îşi lua zborul spre cuib şi revenea la datorie.

Dar n-au fost toate încercările reuşite.

De 2-3 ori, scăpă peştele din cioc, şi, în cădere, încerca reprinderea lui, fără succes, astfel că îşi începea pescuitul, cu tehnica de dinainte.

Aşa s-a scurs aproape o oră, la sfârşitul căreia, turma de vaci bălţate s-a îndreptat spre locul de adăpat, mânată, cu strigăte, de doi flăcăiandri cu bâte şi un căţel negru, gălăgios.

Primele vaci au şi început să soarbă apa gălbuie, pufnind şi lovind-o cu cozile.

Unele, au intrat mai mult în apa răcoroasă, până le-a ajuns la burţile umflate, rămânând aşa, ca şi împietrite, câteva momente.

Apoi, loveau din nou cu cozile sau se întorceau, când în stânga, când în dreapta, după muşte şi tăuni.

Aşa că, barza revenind, nu s-a mai lăsat lin pe malul ocupat, ci, făcând un ocol, s-a îndepărtat în direcţia satului.

Odihnit, m-am ridicat şi eu, am recuperat firul cu momeala neatinsă, mi-am luat bagajele şi am plecat spre alte locuri.

Dar, în faţă, aievea, vedeam barza pescuind, cu tehnica ei sigură, învăţată, poate, de strămoşii ei, în mii şi mii de ani de luptă pentru existenţă.

Un repetat examen de maturitate.

1998