#08 Recensământul animalelor

de V. Umbreanu

Iată-mă membru într-o comisie.

Comisia pentru recensământul animalelor.

Care, mi-a redus vacanţa.

Cu o săptămână.

Merg spre şcoală, la întâlnire.

Zăpada, căzută chiar de Anul Nou, peste cea veche, îmi îngreunează mersul.

Şoşonii lunecă pe uliţa satului, peste urmele roţilor.

Cobor panta spre clădirea şcolii.

Poarta, larg deschisă, are un străjer străin.

- Bună dimineaţa!

- Bună dimineaţa! răspund şi eu.

Tânărul se prezintă ca agent veterinar, spune că mă cunoaşte, din auzite, de la copiii din sat.

- Aţi fost cu copiii la pădure, unde aţi botezat vietăţile!

Îi explic repede, cum a decurs drumeţia, pentru a-i învăţa denumirile speciilor.

- Îl aşteptăm pe primar!

- D-voastră intraţi în şcoală, acolo-i dom-director!

Urc mica pantă şi-mi scutur încălţămintea de zăpadă.

În cancelarie, lângă sobă, directorul nostru.

Ne salutăm şi ne urăm “la mulţi ani!”.

- Ei, tovarăşe profesor, cum aţi petrecut sărbătorile?

Îi explic.

Atmosfera din familie, paşnică.

Apoi, întâlnirile cu prietenii.

Au trecut repede zilele.

Ce-i o săptămână de vacanţă?

Tăcem.

Se aude cum ard lemnele.

Încă nu s-a încălzit.

Pe undeva iese fum.

Apoi, îmi amintesc de ultima zi de şcoală.

Din trimestrul întâi.

Şi-mi cer scuze că nu i-am observat plecarea.

Plecarea din cancelarie.

Când încheiam mediile.

- Nu-i nimic, v-am văzut cât eraţi de absorbit!

De afară se aud tropăituri.

Uşa scundă lasă să intre persoanele, trei la număr.

Agentul de adneaori.

Primarul, pe care-l cunoşteam.

Şi, un tehnician veterinar, cum se prezintă, când ne strângem mâinile.

Cancelaria s-a umplut.

Se discută despre zilele de sărbătoare.

Cum şi-au petrecut.

Vocile se întretaie.

Râd.

Eu, privesc pe fereatră şi constat că începe să ningă.

Dscuţia ajunge la obiect.

Tehnicianul scoate o mapă cu foile.

Directorul propune planul.

De unde să începem.

Apoi, scoate din dulăpior o sticlă şi câteva pahare.

Puse pe masă, acestea sunt umplute cu lichidul gălbui.

- Haideţi, tovarăşe profesor, gustaţi o ţuiculiţă, pentru încălzire!

- Eu nu beau!

Directorul, care îmi cunoştea poziţia, intervine împăciuitor.

- Acum nu bem, doar închinăm pentru reuşita recensământului!

Îmi întinde paharul.

Ceilalţi vin şi ciocnesc.

Ce să fac, beau şi eu!

Mă observă şi-mi constată strâmbătura.

Cu toţii golesc paharele şi gazda le mai umple o dată.

Eu retrag mâna şi arăt că mai am.

Golim paharele şi ne ridicăm de pe scaune.

- Să fie cu noroc!

Directorul, spunând urarea, închide la loc obiectele de cult.

Ieşim,unul după altul.

Fulgii, afară, cad liniştiţi.

De la bisericuţa de pe panta dealului se-aud clopotele.

- A pornit şi popa, cu crucea!

Remarca primarului avea un tâlc, pe care nu l-am înţeles atunci.

Ieşim din curtea şcolii şi o luăm pe uliţă, spre dreapta.

Intrăm la prima gospodărie.

Unul după altul, în şir indian.

Tehnicianul, cu scriptele.

Agentul, cu numărătoarea.

Primarul.

Eu.

Şi directorul, încheietor de pluton.

Iese ţăranul şi cu femeia lui.

Ne salutăm şi schimbăm impresii.

Despre sărbători.

Despre sănătate.

Despre vreme.

Despre probleme gospodăreşti.

Câinele latră.

Vitele mugesc în grajd.

Oile behăie în ocol.

Miroase a bălegar.

Găinile cotcodăcesc.

Fulgii cad, nepăsători la zarvă.

Suntem invitaţi în casă.

Umplem bucătăria.

Copiii stau de-o parte, speriaţi.

Apare canta cu vin şi paharele.

Atmosfera se însufleţeşte.

Discuţiile se întretaie.

Eu refuz paharul.

Ferm.

Şi ies în curte.

Iese şi directorul.

Care-mi spune, sfătos, că nu se face.

Nu se face să refuz.

Eu tac şi privesc spre deal, spre pădure.

Ies şi ceilalţi, continuând discuţia.

Se schimbă urări şi saluturi.

Urcăm uliţa, până la următoarea gospodărie.

În aceeaşi ordine.

Cu aceleaşi activităţi.

Se numără animalele.

Se completează fişa.

Suntem invitaţi înăuntru.

Apar paharele şi vinul.

Se repetă scenariul.

Refuz din nou şi ies în curte.

După mine, directorul.

De data aceasta, nervos, chiar supărat.

- Nu se poate, tovarăşe profesor, să refuzaţi!

- De ce nu se poate?

- Pentru că-i jigniţi pe oameni, le refuzaţi ospitalitatea!

- Dar eu nu beau din principiu!

- Ştiu că-i aşa, dar acum este o chestie oficială!

- Cu atât mai mult! completez eu pledoaria.

Dar, directorul, vine cu un alt argument.

- Sunteţi primul profesor calificat şi le faceţi o cinste, prin vizita d-voastră, prin

prezenţa ca membru al comisiei!

Îmi vine să râd, de atacul prin învăluire, dar îmi dau seama că are şi ceva dreptate, directorul meu.

- Bine, să admitem că servesc un pahar, dar văd că fiecare sătean ne serveşte!

Directorul, îmbunat, râde, cu râsul lui răguşit, şi răspunde înviorat, simţind că a

pacificat părţile din conflict.

- Vă veţi antrena!

- Ce antrenament, când e vorba de zeci şi zeci de gospodării?

Tot râzând, vine cu o altă completare:

- Vinul este sănătate curată!

Şi mai departe:

- Aici se bea vinul în loc de apă!

Restul comisiei iese din casă şi ne priveşte întrebător.

Directorul face un semn că s-a aranjat şi plecăm mai departe.

În stradă ne întâlnim cu o altă echipă.

Cea a bisericii.

Care umblă cu crucea.

Preotul, cu uniforma neagră, bordată cu fâşii aurite, poartă crucea în ambele mâini.

Cantorul, un sătean mai şcolit.

Clopotarul, cu căldăruşa.

Şi un băietan, ajutor de cântăreţ.

Saluturi şi semne.

Clipiri şi ridicări din sprâncene.

N-am dat atenţie.

Ne vedem de treabă.

Ca mai înainte.

Doar că, acum, particip şi eu.

Activ.

Adică, îmi beau porţia.

Paharul.

Paharul cu vin.

Să nu jignesc oamenii.

Să nu-mi fac de ruşine breasla.

Breasla de profesori.

De profesori calificaţi.

Gospodăriile urmează una după alta.

Ceremonialul este cam acelaşi, doar cu mici deosebiri.

Deosebiri de amănunte.

Care nici nu contează.

Nu mai contează.

Număr şi eu, din când în când, animalele.

Adică păsările, care, speriate, fug în toate părţile.

Oile sunt mai blânde, mai disciplinate.

Ca şi elevii.

Particip şi la discuţii.

Directorul mă priveşte satisfăcut, chiar bucuros.

M-a convins să întregesc echipa, comisia de recensământ.

Acum suntem unitari.

În discuţii.

În activitate.

La băut.

M-am încălzit.

Deşi nu mai ninge, vântul care a început să bată, îmi răcoreşte fruntea transpirată.

Căciula, umedă, mă incomodează.

Simt că m-am ameţit!

Cele câteva pahare cu vin, destul de acru, mi-au dezlegat şi limba.

Când sunt întrebat, lungesc răspunsul, perorând.

Trebuie să fiu atent!

Dar cum să evit paharele care mi se întind?

Cum să evit ofensarea localnicilor?

Paharele se adună, se tot adună.

Le număr.

Când am ajuns la 22, într-o gospodărie de la capătul uliţei, la jumătatea pantei dealului, ni se serveşte masa.

Cârnaţi.

Sarmale.

Slănină.

Pâine.

Castraveţi muraţi.

Ce vrem, fiecare!

Şi vin, bineînţeles!

Mănânc lacom, fără să-mi pese!

Că sunt profesor calificat.

Doar că sunt membru.

Membru în comisia de recensământ.

Nu mai ştiu când am început să coborâm dealul.

Nici când ne-am întâlnit cu cealaltă echipă.

De Bobotează.

Ţin minte doar un lucru.

Nu lucru, ci număr.

29.

29 pahare de vin!

Apoi, m-am trezit.

M-am trezit, seara târziu, într-o locuinţă.

Am aflat, mai apoi, că era casa clopotarului.

Din faţa şcolii.

Unde ne-am oprit cu recensământul.

Şi unde ne-am întâlnit cu cealaltă echipă, a preotului din sat.

Coincidenţă?

Nu ştiu, dar, dacă îmi forţez memoria, pot recunoaşte semnele, semnalele, de pe parcurs.

Zâmbetele.

Clipirile.

Sprâncenele.

În casa clopotarului, m-a trezit vocea directorului, care-mi striga, din răsputeri:

- Nu-l jigni pe preot, tovarăşe profesor, nu-l jigni cu ateismul dumitale!

Ce se întâmplă?

Unde suntem?

Camera caldă, plină de lume.

Becul din tavan, cu un abajur enorm, împrăştie lumină pe masa plină cu bunătăţi.

Caltaboşi,

Cârnaţi.

Sarmale.

Prăjituri.

Jumări.

Pâine.

Murături.

Ceapă.

Muştar.

Sticle.

Sticle cu ţuică şi vin.

Pahare, pahare peste tot.

Şi oameni, oamenii celor două echipe.

Plus, femei şi copii, în rândul doi.

Şi eu, îndârjit, în disputa cu preotul.

Despre Dumnezeu.

Dânsul, că există.

Eu, că nu există!

Şi dă-i şi dă-i!

Cum zic, m-a trezit directorul.

S-a făcut tăcere.

Privesc ceasul de pe mână.

Nu se poate!

Arată că-i trecut de miezul nopţii.

Gura, cu un gust amar, mi-e încleştată.

Ochii, iritaţi din cauza fumului de ţigări, mă ustură.

Gândurile, în sfârşit treze, mă ruşinează.

Ce caut aici?

De ce ridic vocea, forţând discuţia?

Cum s-a ajuns la un asemenea banchet?

Încet, încet, recunosc figurile.

De dimineaţă.

Pe la gospodării.

Cu echipa.

La deal.

Până la 29.

Cifra 29.

De pahare, de pahare cu vin.

Recensământul.

Recensământul animalelor.

2006