#08 Clipa de cumpănă

de V. Umbreanu

Era o zi friguroasă de iarnă.

Poate trecuse de ora 14.

Zăpada îngheţată şi călcată de picioare scârţâia, auzindu-se şi de după fereastra prin care priveam.

Trecătorii grăbiţi lăsau în urma lor o înfiorată volută de aburi.

Prin perdelele grele, cu ochiuri mici şi rame groase, de aţă bej, existenţa părea şi mai mult tributară timpului.

Chiar şi mica plantă de azaleea, de pe masă, cu ramurile tot mai goale şi frunzele de un verde palid, părea de ceară.

Şi totuşi, în dreptul porţii se opri o siluetă.

Cu paltonul gri, în cădere largă, dar domestic şi sobru sub mişcările precise şi graţioase ale braţelor.

Cu cizmuliţe, de un verde violaceu oprind paşii sub sonerie.

Şi căciuliţa pufoasă, de sub care se lăsa abia văzută o faţă meridională, cu ochi bănuiţi negri, ridicaţi spre butonul mai înalt.

Şi braţele care, întâi ezitând, apoi ferm, îl apăsă cu un deget, pentru a declanşa resortul.

De două ori lung.

Şi o dată scurt.

Nu chiar ca un semnal de alarmă.

Dar nu se auzi nici un sunet.

Ca şi cum instalaţia, defectă, dădea totuşi aparenţa funcţionării.

Sau era într-una din fazele cu întreruperi de curent, tot mai dese în această iarnă secetoasă.

Era ea, Călătoarea în Timp.

Pe care o aşteptam să apară şi să intre în Redută.

Să treacă prin camerele friguroase până la cea încălzită.

Cu bibliotecile, pline de cărţi.

Cu tablourile, transformând-o în muzeu.

Cu discurile, oferindu-i muzica.

Să se dezbrace de hainele groase şi să rămână în fusta tricotată, lungă până mai jos de genunchi şi în jerseul alb, fără nici un model.

Lăsându-şi părul, aproape negru, în libertate deasupra gulerului simplu, ridicat pe gâtul plăpând.

Să stea rezemată de teracota fierbinte, la limita suportabilului.

Şi eu, alături, în extazul recunoaşterii.

Să privim înainte, până a nu interveni cuvintele.

Ca data trecută.

Ca în alte dăţi.

Miraculoase.

Iată cum aşteaptă să se deschidă uşa şi să intre.

Iată cum aştept să pornesc, să pornesc într-o grabă febrilă.

Pentru a-i spune, prin fiecare gest, perfecţiunea universului.

Descoperit odată cu apariţia ei.

Clipa de cumpănă.

1987