#04 Cu toporul

de V. Umbreanu

Stau în mijlocul apei până la brâu.

Soarele îmi încălzeşte spatele.

Pălăria de paie, tip mexican, în realitate femeiască, îmi fereşte capul şi umerii de snopul razelor.

Dar mă face să transpir.

Picăturile de sudoare îmi brăzdează fruntea şi se scurg prin sprâncene pe obraji.

Barba nerasă, cred că-mi dă un aspect de Van Gogh.

Elasticul mă strânge sub bărbie şi-mi provoacă mâncărime.

Arunc până aproape de malul celălalt.

Apa curată are tente închise unde-i adâncă.

Acolo stau clenii la pândă.

Sălciile au ramuri până la apă şi după paravanul lor râul face mici opriri şi vârtejuri.

Stau chiar în curba Mureşului.

De la pod, albia în linie dreaptă o coteşte, brusc, la stânga.

Ţărmul descoperă straturi suprapuse de argilă gri.

Sub ele, viitura de primăvară a îngrămădit pietriş şi nisip.

Câteva izvoare şerpuiesc spre râu.

Cineva a scobit în mealul de sub ţărm o adâncitură în care s-a strâns apă limpede şi rece.

Nivelul Mureşului este la cote scăzute din cauza verii secetoase.

De aceea, unde pescuiesc, ajung aşa de departe.

Tot arunc şi urmăresc pluta, mişcând-o prin firul subţire.

Fără prea mult succes.

Abia am prins doi cleni, de câte 200-300 grame fiecare.

Sub tălpi, nisipul fin ascunde şi câte un fragment de scoică.

Curentul slab mă răcoreşte, totuşi.

Nu departe, chiar înainte de curbă, între sălciile bătrâne, doi pescari în vârstă stau pe scaune pliante.

Înaintea lor, pe crăcane, mai multe undiţe.

În spatele lor, un cort enorm, galben cu alb.

Pe jos, printre vrejii de mur, bagaje împrăştiate.

Prin frunziş se vede o maşină, parcată lângă drumul de ţară.

Nu prea înţeleg conversaţia.

E ca un zgomot de fond.

Îndepărtat.

Soarele de deasupra capului încălzeşte la maximum.

Aproape că mă pândeşte somnul, din moleşeala amiezii.

Şi peştii picotesc pe undeva.

Nici păsările nu cântă.

Concurenţii de alături tac.

Doar plăcerea de a sta în apă nu mă trimite la umbră.

Pe ţărm, iarba deasă cu o cărăruie ce duce la drumul de ţară şi câţiva salcâmi tineri.

În asemenea letargie izbucnesc strigăte!

Privesc spre colegii dintre sălcii.

Care se agită neaşteptat.

Ridicaţi în picioare, cu cizmele verzi, cu pălării vânătoreşti şi cu vestele descheiate, agită mâinile, arătând spre pod.

Nu prea înţeleg ungureşte.

Doar că apa Mureşului aduce ceva.

Unul din ei dă un ordin celuilalt.

Într-adevăr, acela se înarmează cu un topor.

Şi-i mai spune, grăbit, “menj, menj!”, adică “du-te, du-te!” şi-i arată locul unde mă găsesc.

Mă retrag câţiva metri, spre mal, în apă mai scăzută, pentru orice eventualitate.

Dar atenţia ambilor era mereu îndreptată spre cursul apei.

Privesc şi eu într-acolo.

Îmi ridic borul pălăriei.

Da!

Chiar în mijlocul râului, în curentul slab, se vede un obiect, o pată gălbui-roşcată, cât o minge de tenis.

Cel cu toporişca ajunge la marginea sălciilor nehotărât.

Priveşte obiectul care se apropie.

Celălalt, “şeful”, îl incită să se grăbească, să acţioneze.

Nu ştiu încă despre ce este vorba.

Oricum, ies repede din apă recuperând firul, apoi las undiţa pe pietriş şi intru iarăşi în apă.

Mă grăbesc spre obiect.

Fac valuri.

Apa îmi ajunge până la piept.

Cu braţele ridicate, aştept prada.

Pare un şobolan care înoată!

Dar mai mare.

Şi cu urechile lăsate în spate.

Dând din lăbuţe, obosit.

Abia dacă mai poate mişca.

Conducătorul “gonacilor” ridică glasul, aproape că ţipă ordine subalternului!

Care, pe malul înalt, printre ierburile călcate de cizme, stă nehotărât în continuare.

Cu arma lăsată în jos.

Dezamăgit.

De iuţeala acţiunii mele.

Mogâldeaţa se apropie speriată.

Şi epuizată.

Privesc spre adversari.

Unul înjurând nervos, de mamă maghiară.

Celălalt, tăcând blazat.

Privind spre braţul meu stâng, ridicat.

Ca o macara.

În aşteptarea momentului.

Mai sunt câţiva metri!

Clipoceala celui care înoată.

Cu ultimele puteri.

Doi ochi holbaţi.

Privind îngroziţi la apariţia fioroasă.

Cu o pălărie cât roata carului!

Râzând copilăreşte.

Coborând mâna.

Uşor.

Până la urechiuşele aplecate pe apă.

Prinzându-le cu grijă.

Să nu-l doară.

Dar puternic.

Să nu-l scape.

Şi, ridicat, de tot, deasupra râului, iepuraşul, nu făcea nici o mişcare.

Nu dădea din lăbuţe!

Nu scutura capul!

Nu sălta din mâinile duşmanului!

Ud şi pleoştit, golit de toate energiile şi bântuit de toate spaimele, călătorea prin aer.

Iată-mă cu vânatul capturat!

Iată ceilalţi vânători retrăgându-se cu cozile între picioare!

Învinuindu-se, unul pe celălalt.

Translatorul subconştient îmi traducea fragmente:

“- De ce n-ai coborât?”

“- De ce n-ai mers dumneata acolo?”

“- De ce l-ai lăsat?”

“- Ce carne am scăpat din mână!”

“- Ce face cu iepurele?”

Ce mai, comentarii obişnuite ale spectatorilor!

Noi, actorii de pe scenă, ne jucăm rolul din piesă, mai departe.

Ajuns pe uscat, îl aşez pe pietriş.

Fără să-i las urechiuşele.

Cu cealaltă palmă îl mângâi pe căpşor, apoi pe mica spinare până ajung la codiţă.

Tremură.

Nu atât de frig, cât de deznodământul înscris în ereditate.

Tupilat sub mâini, îl simt cum îşi recapătă micile forţe, proptindu-se în pământ.

Primesc prin trunchiul firav bătăile inimii.

Revenit la viaţă, îl ridic din nou, dar cu palma cealaltă dedesupt acum.

Aşa urcăm cărarea oblică amândoi şi ajungem pe iarbă.

Dintre sălcii se-aude întrebarea tradusă:

“- Ce face? - Ce face?”.

Nu le răspund, dar ştiu că mă urmăresc şi vor afla.

Iată, ne îndreptăm spre aglomerarea salcâmilor şi pătrundem în mijloc.

Cu grijă să nu mă urzic.

Şi să nu mă înţep.

La tălpi.

În crengile uscate, din anii trecuţi.

Pipăi cu picioarele terenul şi ne pierdem în vegetaţie.

Tovarăşul meu nici nu mişcă.

Parcă ştie ce-l aşteaptă.

Mă tupilez şi-l las uşor în iarbă.

Îl mai mângâi de câteva ori.

Nu face nici o mişcare.

Parcă-i hipnotizat!

Mai aştept un pic.

- Du-te, prostuţule!

Abia atunci face un mic salt.

Ţup!

Ca o broască.

Îl mai împing odată.

Ţup, ţup!

Iarba îl ascunde de tot.

Stau câteva minute aşa, urmărind mişcările ierburilor.

Până letargia zilei de vară reintră în normal.

Când cobor la undiţă, se mai aud bolboroseli de necaz.

Auzi, să vină cu toporul!

La ce vânat!

Iepuraşul!

2001