#03 Suspecţii

de V. Umbreanu

- Săru-mâna !

- Servus !

- Nelu e acasă ?

- Nu, e în parc, s-a dus să se plimbe !

- Mă duc să-l caut.

O zi obişnuită.

Când îmi căutam prietenul de şcoală.

Acum, angajat al combinatului şi elev la liceul seral.

Eu, după o admitere “nereuşită” la facultate şi “şomer”.

Mama lui ne ironiza întâlnirile, limitate la jocul de table şi informaţii sportive.

O zi de octombrie, răcoroasă.

Ceaţa se rarefia şi aerul se putea încălzi uşor.

Am coborât panta pe cărarea cu pietriş mărunt, pe lângă izvorul încadrat cu pereţi de beton, năpădit de muşchi şi alge.

Pârâiaşul susura spre lacul cu insula din mijloc.

În dreapta, castanii înşiruiţi, plantaţi pe fosta moşie a unui grof.

Încă nu brumase.

În stânga, apele lacului cu ramuri putrezind şi insule de lintiţă.

Las o salcie pletoasă chiar pe mal şi o alee mă duce printre plopii şi frasinii parcului nostru.

Neîngrijit.

Cu băncile aproape distruse.

Cu ciorile rotindu-se în înalt, croncănind mereu.

Mai departe.

Prin fosta livadă de meri, acum mult rărită şi în paragină.

Iarba umedă, încă verde.

Departe, prin ceaţa care se ridică, aproape de pârâul Racoşa, prietenul meu, cu un ziar în mâini.

La câteva zeci de metri, în stânga, un pluton de soldaţi cu ofiţerul, în picioare.

La o aplicaţie în teren, bănuiesc.

Auzeam glasurile lor, într-un vacarm întretăiat de ordinele ţipate ale comandantului.

Înaintez cu paşi mari şi iată-mă la întâlnire.

Ne salutăm şi începem să discutăm despre rezultatele sportive comentate în subţirele “Sportul popular”.

Iese soarele.

Deja e mai cald.

Şi lumină puternică.

Scot ochelarii de soare şi mi-i pun pe nas.

Mă întorc spre parc şi zărind militarii îmi vine o idee hazlie: să simulăm o întâlnire între spioni.

Prietenul, la început, n-o ia în serios, dar cum am insistat, şi privind spre grupul cu arme, primi propunerea, fără să creadă în izbânda ei.

Ne-am îndepărtat câţiva paşi.

Eu, deşi sub protecţia ochelarilor, mi-am scos din buzunarul de la spate al pantalonilor portmoneul şi extrăgând o hârtie, am început să o flutur spre amicul meu.

El, la adăpostul ridicat al ziarului, chicotea, prefăcându-se că citeşte.

Ambii urmăream cu coada ochiului grupul de apărători ai patriei.

Ne-am apropiat şi ne-am îndepărtat.

O dată.

De două ori.

De mai multe ori.

Soldaţii au încetat activitatea şi ne urmăreau atenţi.

În exces de zel m-am aplecat şi-am început să scormonesc în iarbă.

Uitându-mă spre militari.

Prietenul căuta într-o scorbură de salcie.

Ne-am apropiat iarăşi.

Ofiţerul dăduse nişte ordine şi subordonaţii s-au împărţit în trei grupe.

Ne-am abţinut râsul în hohot, dar zâmbeam cu gura până la urechi.

Soldaţii, cu două grupe, căutau să ne înconjoare, aproape alergând, cu armele în mâini.

Am continuat jocul, emoţionaţi deja.

Prinşi de aventura în care momeala a fost apucată.

Ofiţerul cu doi subalterni se grăbeau direct spre noi.

Ne-am îndepărtat pentru ultima oară.

Mie îmi bătea inima mult mai tare, dar nu-mi era teamă.

Ce putea să ni se întâmple ?

- Staţi pe loc ! ne luă ofiţerul în primire, în timp ce se auzeau arme zăngănind.

Ne-am oprit şi ne-am întors spre cel cu ordinul.

Eu, cu ochelarii de soare, în această zi plăcută de toamnă.

Cu un zâmbet mucalit, care l-a enervat vizibil pe comandant.

De aceea, încadrat de cei doi însoţitori, s-a îndreptat spre mine.

Cu pistolul scos din portarmă, dar neridicat spre “infractor”.

Privesc spre prietenul meu, rămas cu ziarul desfăcut, mirat de întorsătura evenimentelor.

Prinşi între arme, cu pârâul din spate pe care nu-l puteam trece,nu mai aveam unde fugi, unde să scăpăm de apărătorii legii.

Iată-ne prinşi !

- Ce faceţi aici ? îşi începu ofiţerul interogatoriul.

- Ne plimbăm, luăm aer curat ! răspund eu.

- Ce aer, că v-am observat activităţile suspecte ?! trecu la atac mai-marele.

- Ce activităţi suspecte am avut ? întreb cu naivitate, eu, curajosul.

- V-aţi ascuns după ziar !

- Nici vorbă, citeam rezultatele sportive şi le comentam !

- Dar, ridicat aşa de sus ? insistă anchetatorul, şi arătă cu mâinile poziţia.

- Da, ne feream de razele soarelui !

- Fugi de-aici, obraznicule !

Iată că şi îmi găsi încadrarea în codul penal !

- Şi cu ochelarii cum rămâne ?

Apoi, imediat, fără să pot replica:

- Ia dă-ţi-i jos, să-ţi văd mutra !

- Mă dor ochii, am explicat, am blefaro-conjunctivită, şi doctorul mi i-a recomandat, îl înfrunt eu.

Dar mi-i scot şi, îndreptându-mă spre acuzator, îi arătam cu degetul arătător de la mâna dreaptă, ochii roşii de boală.

Cu stânga ţineam obiectul încriminat.

- Te-ai aplecat şi-ai scos ceva din pământ ! îmi reaminti bunul observator.

- Da, am zărit un gândac şi-am vrut să-l observ, pentru că mă interesează biologia, mă salvez iarăşi din încurcătură.

- Şi tu, celălalt, ce căutai în pomul acela ?

- Pardon, intervin eu, era salcie, care nu e pom ci copac !

- Tu să taci, mi-o reteză inchizitorul şi aşteptă răspunsul de la cel chestionat.

- Păi, cred că era o pasăre ! ieşi din încurcătură partenerul meu de spionaj.

- Nu vă cred, sunteţi spioni, daţi-mi buletinele !

Şi, la aceste cuvinte, cercul militarilor se strânse şi mai mult în jurul nostru, iar noi, spionii, ne-am apropiat acum umăr la umăr.

Încă zâmbind, dar puţin îngrijorat de turnura pe care o luau relaţiile, am decis să pun capăt glumei şi mi-am scos iarăşi portmoneul, nu înainte de a-mi strecura în buzunarul din stânga, ochelarii “dubioşi”.

Prietenul meu îşi scoase şi el buletinul.

Punându-şi arma în toc, ne luă buletinele, citi cu voce tare, la ambii, datele personale, pe care le însemnă într-un caiet cu coperte pânzate roşii, scos din porthart.

După ce-l introduse la loc, rămase cu buletinele noastre în mâini, privindu-ne insistent, când pe unul, când pe celălalt.

Nimeni nu mai scoase un cuvânt.

Soldaţii, cu armele în dezordine, aşteptau.

Noi îl priveam pe ofiţer, vizibil în încurcătură.

Tăcerea jenantă se prelungea.

Ceaţa se risipise demult.

Soarele încălzea plăcut pământul şi aerul.

Ziarul foşnea în mâinile prietenului meu.

O ciocănitoare pestriţă, plană ţipând în restul de livadă şi sparse vraja.

- Iată-vă actele şi plecaţi de-aici, să nu vă mai prind în zona de pregătire a armatei, că altfel o s-o încurcaţi !

Ne-am înhăţat documentele.

Din mers, mi l-am introdus la locul lui.

Mi-am scos iarăşi ochelarii şi i-am instalat în faţa ochilor bolnavi.

Şi, fără să ne întoarcem spre plutonul de “securişti”, acum în plină activitate de combatere a spionajului, am revenit din postura de suspecţi, în ziua anonimă a unui octombrie.

2001