#09 Antrenorul

de V. Umbreanu

Uff !

Îmi şterg transpiraţia de pe frunte cu batista mototolită.

Pălăria de paie, prea mare pentru mine, îmi cade mereu în faţă.

Deşi o tot împing înapoi, ea revine mereu.

Mişcarea bruscă mi-a devenit automată.

Palma dreaptă trântind-o spre ceafă.

Stau lângă coteţul porcilor şi privesc şoldanii.

Privesc şoldanii cum dau iama în buruieni.

Clefăitul fălcilor.

Plantele fragede.

Saliva care le curge.

Grohăitul de satisfacţie.

Ridicat pe vârful picioarelor, particip la festin.

Căldura şi muştele nu mă îndepărtează spre umbra alăturată.

Spre umbra frăgarului bătrân.

Aceasta este munca mea de fiecare zi.

Să hrănesc porcii şi să le curăţ coteţul.

Mă întorc spre casă.

Găinile şi cei doi cocoşi stau pe lângă şira de paie, la umbră.

Lângă fântână, raţele se bălăcesc în apa murdară din cele două cratiţe vechi.

Azor, cu limba scoasă, mă priveşte din cuşcă.

Deşi este toiul verii, n-am chef de joacă.

Mă grăbesc să intru în casă.

Să-mi ung două felii de pâine cu untură.

Şi să fug la Arieş.

Aşa a fost înţelegerea.

Dacă am grijă de porci, câteva ore pot merge la baie.

Bunica stă culcată pe pat, odihnindu-şi picioarele.

Sângele i-a trecut iarăşi prin feşe.

Câteva muşte o deranjează şi dă cu o cârpă după ele.

-Prinde-le ! mă ia în primire, după ce mi-am împachetat mâncarea în ziar.

O fac şi pe asta.

Nu mi-au trebuit nici zece minute şi în bucătărie nu mai zbura nici o muscă .

Mătuşa horcăia, prin somn, în odaia întunecată de alături.

-Am plecat, săru-mâna !

-Ai grijă, nu intra în apă mare ! aud în urmă cuvintele îngrijorate, în timp ce şi trânteam uşa târnaţului.

Desculţ fiind, pietricelele mă gâdilau în tălpi.

Străzile, pustii.

Muşc şi-mi umplu gura .

Vreau să termin până la lac !

Să pot bea apa rece din izvor.

Ritmic, lovesc pălăria.

Cămaşa cu mânecile scurte este udă.

În buzunarele pantalonilor scurţi am de toate.

Briceagul ruginit.

Un capăt de nailon la sfoară, cu plută, plumb şi cârlig.

Batista.

Piţule şi câţiva nasturi.

Praful fierbinte mă arde la tălpi.

Trec pe lângă şcoală.

Acum, în vacanţă, curtea este pustie.

Ba nu, câteva stăncuţe mai caută resturi.

Cobor panta şi mă opresc lângă izvor.

Mai am câteva înghiţituri

De pe lespezile crăpate, în timp ce-mi termin amiaza, îmi opresc privirea la cei câţiva băieţi, care pescuiesc în lac.

Apa verzuie, plină de murdării, are într-o parte un strat de lintiţă.

În sfârşit, mă aplec şi sorb lichidul care ţâşneşte din adânc.

Răcuşorii înoată lângă pereţi.

Am grijă să nu înghit vreunul.

Mă ridic, privesc spre lac şi repet adăparea.

Sorb cu putere, până la saturaţie.

Apa rece ca gheaţa mi-a umflat stomacul.

Simt că-mi plesneşte.

Mototolesc hârtia şi-o arunc în buruieni.

Apoi, cu pas încetinit, ocolesc lacul, trecând pe sub castani şi sar şanţul, urmând cărarea bătătorită.

Privirea îmi fuge peste tot.

Să văd unde sunt paznicii.

Să nu mă surprindă câinii.

Dau lovituri pălăriei.

Şi strechilor, care se rotesc în jur.

Grăbesc pasul, dar, prea sătul fiind, îl încetinesc din nou.

Aerul răcoros mă face să scot pălăria.

Udă şi ea.

Trec podul de peste Racoşa.

Cărarea şerpuieşte prin lanul de porumb.

Tulpinile se mişcă şi vânticelul mă înviorează.

Grăbesc pasul, când aud gălăgia de dincolo de sălcii.

Încep să alerg de nerăbdare şi astfel năvălesc în furnicar.

Unii se bălăcesc în băltuţă.

Alţii joacă fotbal pe nisip.

Sau volei.

Sau fac plajă.

Sau se aruncă în apa caldă.

Se joacă de-a prinsa.

Înoată.

Ţipă.

Râd.

Se strigă.

Hărmăială în toată regula !

Pe celălalt mal se pescuieşte.

Repede mă dezbrac şi intru în apă.

Sub repeziş.

Până la brâu.

Mai departe nu îndrăznesc.

Cei din jur se stropesc.

Mă lansez spre ţărm, plutind şi dând din mâini.

Ca să nu mă scufund, mă ridic în picioare.

Rămân aşa, privind cu jind la cei care înoată.

Cum reuşesc ?

Ies pe pietriş şi mă aşez.

Apa şiroieşte, gâdilându-mă.

Strechile se rotesc ameninţătoare.

Le gonesc cu ambele braţe.

Soarele m-a uscat.

Mă ridic şi trec printre cei care stau pe cearceafuri.

Pe păşunea de dincolo, vitele se apropie de râu.

Vin să se adape.

Mă apropii de un pescar, chiar lângă sălcii, sub următorul repeziş.

În curba Arieşului.

Îi urmăresc mişcările de agitare a plutei, sub sălcii.

Pescuieşte la clean.

Câţiva băieţi coboară strigând prin mijlocul apei.

Pescarul îi înjură.

Ei râd şi se lanseazăînotând în apa adâncă.

Se joacă de-a prinsa.

Intru în tufăriş, pe cărare, şi ajung în dreptul lor, pe ţărmul înalt.

Îi admir cum se scufundăşi ies din apă departe, aproape de ţărmul celălalt.

Bat apa cu braţele şi cu picioarele.

Stropesc şi se scuipă.

Se strigă şi se provoacă.

Râd în hohote.

Măplesnesc peste picioare.

Din cauza furnicilor.

Sunt ridicat în aer şi aruncat în apă.

Cad ca o piatră.

În picioare, puţin oblic, aplecat în faţă.

Plesnesc apa cu pieptul şi cu burta.

N-am apucat nici să inspir !

Zidul gălbui îmi urcă înainte.

Tălpile fac să scrâşnească nisipul.

Palmele apasă cu putere, ritmic.

Urc repede, ca un ascensor.

Ţâşnesc deasupra apei !

Din câteva lovituri de braţe ajung dincolo !

Apa îmi ajunge până la mijloc.

Mă întorc şi-l văd pe Mişu dispărând în hăţiş.

Imediat înot înapoi, prin râul adânc, spre ţărmul înalt.

Printre cei care se joacă de-a prinsa.

Care stropesc şi scuipă.

Care se strigă şi se provoacă.

Printre cei care râd.

Râd şi eu !

De plăcere.

De încântare.

Că înot !

Traversez continuu.

Cobor şi urc.

Dus de curentul repede al râului.

Sau înotând împotriva curentului.

Au trecut minute ?

Au trecut ore ?

Soarele apune.

Sleit de forţe, mă oprescîntr-un târziu.

Nu mă mai recunosc.

Simt că sunt altul.

Altul, nu cel care am venit la baie.

Râul, aproape pustiu !

Unde a dispărut lumea ?

Urc prin repeziş şi traversez zona cu pietriş.

Ici-colo, câţiva întârziaţi.

Hainele mele, la locul lor.

Mă îmbrac la repezeală, îmi pun pălăria şi-o iau la fugă către casă.

Ce mai contează întârzierea ?

Ce mai contează observaţiile ?

Abia aştept să treacă noaptea !

Şi să vină ziua următoare.

Să ajung, iarăşi, larâu.

Si să-l întâlnesc pe Mişu.

Să-i mulţumesc.

Ca un elev-sportiv în relaţia cu antrenorul.

Zis şi făcut.

Iată-mă la Arieş, căutându-l.

Căutându-l, ore în şir.

Abia spre seară l-am întâlnit.

Când, îmi pierdusem răbdarea.

Când, chiar înotul nu mă mai satisfăcea.

Trebuia să-i spun !

Iată-l, ieşind dintre sălcii.

Aranjându-şi slipul.

-Mişule, Mişule, de când te caut ! ?

-Ce s-a întâmplat ? mă întreabă, cu nepăsarea lui matură.

-Îţi aminteşti ziuade ieri, când m-ai aruncat în Arieş ?

-Sigur, şi ce-i cu asta ?

-M-ai văzut cum m-am scufundat ?

-Da, apoi ai înotat spre malul opus !

-Da, dar atunci am învăţat să înot !!!

-Minţi, nu-i adevărat !!

-Ba da, ieri am învăţat să înot !!

-Cum, din câteva mişcări ai ajuns dincolo ?!

-N-am ştiut să înot, deşi de câţiva ani tot încerc !

Uimirea de pe faţa lui, amestecată cu o nuanţă vizibilă de spaimă, l-a lăsat fără grai.

Mă privea şi parcă nu înţelegea.

Parcă nu-i venea să creadă.

Îmi cerceta faţa.

Mă privea până în adânc.

În speranţa că glumesc.

Dar se vedea clar că-l conving !

Într-un târziu îmi strânse mâna şi zise:

-Pe cuvântul meu dacă mai fac aşa ceva, cât voi trăi !

Şi, dând din cap, încă nevenindu-i să creadă, se îndepărtă spre apă.

Iar eu priveam cum se îndepărtează.

Cum se apropie de râu.

Cum se opreşte.

Şi se întoarce, privindu-mă.

Abia apoi, se aruncă în apă ca un bolid.

Iar elevul din mine îşi urmărea, încântat, antrenorul.

2001