#12 Cine ştie care e visul

de V. Umbreanu

- N-am să merg, te priveşte, şi am trântit telefonul.

Trecând printre cei care aşteptau la rând mi-am şters cu mâneca sudoarea frunţii.

Totul se terminase. Străzile încărcate de umbrele noastre, altădată, acum păreau canale de scurgere. Pentru tot ce iese din fiecare. Şi câte răbufnesc!

Nu simţeam vântul rece.

Numai ploaia a început cu altă sudoare. Pe care n-o mai ştergeam.

Vitrinele estompate, reci.

Trecătorii ca umbrele.

Ceva mă ocrotea ducându-mi paşii spre ţintă.

Acelaşi program.

Barul.

Cu reclamele neatinse de mâini lacome.

Scânteind dinaintea noastră seară de seară.

Şi paharele cu pulpe zvelte lunecând pe tejghea, nu mai aduceau a balet.

Stâlpi de caznă.

Pe care palmele oricând puteau să-i facă zob.

Simt arsurile viitoare.

Văd sângele pe care-l opresc cu batista.

Şi mutrele celor care mă petrec cu privirea.

Acasă.

În camera rece. Cu obiectele rămase la locuri de la ultima lor utilizare. Ligheanul cu apă murdară. Ziare pe jos. Urme de roşu pe pernă. Şi fotografia ta pe care o rup în bucăţi.

Numai patul mi-e prieten.

Şi somnul. Care mă acceptă aşa cum sunt, fără să-mi tot ceară: schimbă-te!

Cine ştie cât am dormit.

Cine ştie care e visul.

Pe gard se zbătea o pisică.

Prinsă cu gâtul în laţul unei funii, bine fixată de stâlp.

Şi privind-o, se zbătea tot mai slab pânâ rămase nemişcată.

Abia un slab balans ca o amintire.

Numai ochii larg deschişi, îngroziţi, mă fixau.

Şi nu puteam să mă desprind de spectrul lor parcă viu încă.

Nu erau ochi de pisică şi înţelesul mă privea.

Stau şi privesc maşina la care lucrez tot aşa de automat.

Nici nu ştiu că-i aproape amiază şi mă mir că nu văd pisica privindu-mă.

O mână mă atinse la spate.

M-am întors. Prietenul meu porni cu greu cuvintele, ferindu-şi privirea, tărăgănând, făcând pauze. Am rămas cu unul singur. SINUCIDERE.

Stau pe pat în camera întunecată şi lucrez de zor la maşina timpului. O pot numai opri, dar înapoi ea nu mai vrea să treacă.

Iată, încet, o ia înainte.

Şi nu mă mir că drumul e liber.

Că celelalte au altă direcţie.

Că nu e asfalt.

Că în zare se profilează iar munţii.

1976