#01 Surprizele târzii

de V. Umbreanu

Planeta era pustie. Un aer dens strălucea prea albastru pentru ochii mei. Drumul părea o iluzie iar atingerile nişte scântei. O lume de cristale la care detectorul bionic rămânea insensibil. Numai scurgerea timpului dădea o senzaţie palpabilă.

Nava era tot mai aproape când detectorul se blocă într-o mică explozie de suprasolicitare.

A fost prima surpriză târzie.

Două lasere mă încadrară şi între braţele lor mă îndreptam spre un mic platou populat de aglomerări cristaline.

A doua surpriză a fost regruparea cristalelor în forme tot mai asemănătoare mie. Parcă erau copiile ontogenice în seria de mumii minerale.

Mi se dădea să înţeleg că cineva deţinea cheia structurii umanoide. Putea fi un cifru. Poate cel mai simplu. Nu puteam să-l dezleg numai cu atâtea "cunoscute".

S-au colorat laserii (braţele simbolizate) în galben şi roşu.

A apărut o atracţie magnetică.

Sexul a început să-mi funcţioneze.

De unde să cunosc Scorpia Universului?

A fost a treia surpriză târzie.

1973