#12

de V. Umbreanu

Un ochi privind spre ceruri ducând
                    imagini mute
Cu lacuri ca oglinda şi mlaştini de
                    coşmar
Cu foamea ce din pântec revolta o
                    asmute
Asupra frunţii pline de dragoste şi
                    har

Un ochi privind în gloată ca buza unei
                    săbii
Tăind din lume vârsta cu anii cei
                    păgâni
Ca partea ce-o să vină să plece pe
                    corăbii
Spre braţele iubirii strângându-şi-o la
                    sâni

Iar mâna care scrie apasă ca
                    pecete
Cât adevăr cuprinde la tot atâta
                    sete


Câmpia Turzii
4 februarie 1993