#30

de V. Umbreanu

Nu se vedea nimic
Şi totuşi
Toată lumea se oprea să privească
Zece
O sută
O mie
Apoi oamenii plecau mai departe
Mai liniştiţi
Cu un început de surâs
Mai bogaţi
În ceea ce se numeşte
Experienţă
Numai eu mă găsesc
Să întreb
Ce este
Ce se vede
Ce se întâmplă
Dar
Până să-mi răspundă
Mă privesc în acelaşi mod
Puţin miraţi
De parcă ar fi provocare
Sau limba îmi este străină
Pentru acest spaţiu
Trascendental
Iată
Abia scriind mă recunosc
Fiind de aceeaşi parte
A istoriei
Şi astfel pot pleca
Şi eu
Mai departe
Printre ceilalţi semeni ai mei


Câmpia Turzii
17 noiembrie 1991