#01

de V. Umbreanu

Ce forţă te absoarbe dintr-un adânc de
                    clipe
Ce repetau melodic acelaşi
                    calapod
Încât acum ia formă ce-a prins să
                    se-nfiripe
Când ai păşit genunea pe curcubeul
                    pod

Căci iată urci pe munte mai sus de paşi şi
                    coate
Decât privirea însăşi avea pe cer un
                    far
Decât putea voinţa în soartă să
                    înoate
Cu tot ansamblul lumii ca din propriul
                    tipar

Să dai întregul suflu dar fără să ceri
                    rest
Urcând versantul estic pe NOUL
                    EVEREST


Câmpia Turzii
30 aprilie 1992