#34

de V. Umbreanu


Mathias Rex


Retras după statuie şi urmărindu-ţi
                    norii
Cu care-ţi schimbi portretul în fiecare
                    zi
Văd cum îi ştergi culoarea fantasticei
                    istorii
De-a ne putea din somnul hipnozelor
                    trezi

Chiar şi răbdând ca păsări luciul să i-l
                    păteze
Şi doar odată-n secol să ne urcăm pe
                    ea
Nu semănăm ogorul atâtor minţi cu
                    teze
Să ţină iar ascunsă faţa în
                    feregea

Şi totuşi când seninul îţi invadează
                    fondul
Simt prin nervuri că-i unic ÎN FORŢĂ
                    mapamondul


Cluj-Napoca
26 septembrie 1988
« »