#34
de V. Umbreanu
Mathias Rex
Retras după statuie şi urmărindu-ţi
norii
Cu care-ţi schimbi portretul în fiecare
zi
Văd cum îi ştergi culoarea fantasticei
istorii
De-a ne putea din somnul hipnozelor
trezi
Chiar şi răbdând ca păsări luciul să i-l
păteze
Şi doar odată-n secol să ne urcăm pe
ea
Nu semănăm ogorul atâtor minţi cu
teze
Să ţină iar ascunsă faţa în
feregea
Şi totuşi când seninul îţi invadează
fondul
Simt prin nervuri că-i unic ÎN FORŢĂ
mapamondul
Cluj-Napoca
26 septembrie 1988