#05

de V. Umbreanu

Destul e s-o gândească şi întrebarea
                    pusă
Porneşte roţi dinţate-nainte
                    şi-napoi
După cum vremea soartei iscată sau
                    apusă
Îi luminează cerul cu sori mereu mai
                    noi

Căci orişicâţi s-ar stinge atâţia le iau
                    locul
Încât numărătoarea are numărul
                    vechi
Şi pregătind răspunsul apropie
                    sorocul
Ce-n calmul aşteptării ŢIUIE ÎN
                    URECHI

Dar astfel se pătrunde de forţa
                    siguranţei
Că se apasă singur convins mânerul
                    clanţei


Câmpia Turzii
18 aprilie 1987