#17

de V. Umbreanu

Întâi e spaţiul lumii cu foame de
                    distanţe
Şi forţe ce adună tot praful ei în
                    pungi
Pe care să le-arunce fierbinţi
                    protuberanţe
Acolo unde-n crize de patimi mă
                    alungi

Apoi în haine simple te-arăţi ca în
                    podoabe
Cu muchii translucide tăiate de
                    mişcări
Pe care din vechime fatidicile
                    roabe
Le-au modelat ca ţărmul neliniştitei
                    mări

Şi-atunci cum să înlătur imaginea
                    perenă
Precum cometei praful pierdut în hău prin
                    trenă


Câmpia Turzii
8 iunie 1990