#62
de V. Umbreanu
Depozit peste care depune timpul
crustă
Surâs în colţul gurii arc descărcat în
mers
Privire săgetată prin gama prea
îngustă
Să nu inducă gândul la un traseu
submers
Şi gesturi retezate şi glas ca de pe
bandă
Împodobind scheletul traseului
diurn
Încât discursul pare adus prin
contrabandă
Să ardă precum farul lumina lui din
turn
Doar detectivul încă mai caută
intrarea
Pe unde apa clipei îşi ia trăind-o
sarea
Câmpia Turzii
4 iunie 1993