#12

de V. Umbreanu

Din somn adânc renaştem cu neguri şi
                    coşmaruri
Pe care o trezire târzie ne-a
                    deschis
Când ţărmurile clipei trăite fără
                    faruri
Ne scufundau corăbii cu-ncărcături de
                    vis

Ne bântuie curenţii ne intră-n ochi
                    nisipul
Şi soarele amiezii ne arde pân-la
                    os
Încât privind oglinda nu ne cunoaştem
                    chipul
Pe care toţi strămoşii ni-l descriau
                    frumos

Şi-acuma în derută şi forfotă de
                    planuri
Le-am crede fiecare idilice
                    limanuri


Câmpia Turzii
17 mai 1992