#02

de V. Umbreanu

Mă-ndepărtez de munte dar nu mă-ntorc cu
                    faţa
Să văd cu câte pante tot urcă înspre
                    sori
Ori drumul în spirală brăzdându-i  
                    suprafaţa
Spre aulul cum timpul îl pierde sub
                    ninsori

Să văd cum stânca arde sub raze ca o
                    plită
Ori ierburile floarea cât a-i clipi şi-o
                    trec
Ori pomii printre case un parc discret
                    imită
Iar semenii frig carnea eternă de
                    berbec

Şi astfel las în urmă prea proaspăt greu
                    reperul
Ce şi în faţă face să lumineze
                    cerul


Câmpia Turzii
17 octombrie 1994