#114

de V. Umbreanu

Uneori mi se pare că deţin cheia unui nou
                    simţ
Cu care deschid halucinaţii
                    ermetice
Şi-apoi să cataloghez totul în
                    real
Cu doza de ceai miraculos a
                    contrariei

Zburdă gâzele prin flora
                    bănuielilor
Şi păienjenişul e temut doar în
                    amurg
Când colţii licăresc printre
                    buze
Ieşind după pradă liniştea
                    crapă

Alung senzaţia şi ţânţarul tot
                    bâzâie


Câmpia Turzii
4 martie 1965